June 20, 2018

Tu de partea cui eşti?

De mici copii am învăţat, de la părinţi, din basme sau de la şcoală, ce este bine şi ce este rău. Ştim prea bine că minciuna, hoţia, ticăloşia şi multe altele nu pot fi sub nici o formă încadrate sub mantia binelui. Însă, uneori, unele persoane îşi cresc copiii, învăţându-i greşit despre valori  şi virtuţi morale. După ei, eşti fraier dacă poţi să furi şi nu o faci, eşti prost dacă munceşti şi nu tragi chiulu’ (de parcă ţi-ar ridica cineva statuie), eşti tâmpit dacă eşti fidel etc. În subconştient, ştim cu siguranţă să facem diferenţa dintre bine şi rău, dar de multe ori ne încăpăţânăm, crezând că, dacă susţinem golanii (că sigur au ceva bun şi ei), odată poate va fi bine, ne vor ajuta şi vor fi de […]

Dacă ne-am vedea fiecare de treabă…

Sunt unii care altceva n-au de făcut decât să-şi bage nasul în intimitatea altora şi să-şi dea cu părerea, chiar dacă nu cunosc foarte bine situaţia. Şi, în general, persoanele respective sunt de gen feminin. Românii, în ultimii ani, parcă au luat-o razna urât de tot cu privitul în patul altuia. Sunt realmente în extaz când află că vreunul şi-a luat amantă sau că altul divorţează, şi se distrează de minune uitându-se la ştirile de la ora 5, să vadă ce necazuri li s-au mai întâmplat altora. Probabil îşi hrănesc fericirea atunci când văd că sunt alţii şi mai năpăstuiţi de soartă. Probabil o fi şi asta o strategie, mă gândesc, de a distrage atenţia de la viaţa “minunată” pe care o duce fiecare român. Poate dacă vede ce pune […]

Câteva citate despre viaţă

Am văzut azi – dimineaţă nişte citate care mi-au plăcut enorm şi pe care, dacă le-am putea accepta şi înţelege, poate că lucrurile ar sta altfel. 1. Tot ceea ce suntem este rezultatul a tot ceea ce am gândit. (Buddha) Eu aş mai adăuga că este şi rezultatul alegerilor făcute. Tocmai de aceea, nu trebuie să le plângem de milă celor care sunt trecuţi de vârsta a doua şi se plâng că au o viaţă de rahat.  Indiferent că e vorba despre o femeie care se plânge de soţul ei că e beţiv sau de un bărbat ce se plânge că nu are de lucru. Când faci o alegere, indiferent care ar fi ea, trebuie să te gândeşti şi la consecinţe şi să te aştepţi să vină, nu să te […]

În căutarea sufletului…

Vă povesteam în articolul trecut că în spital am dat şi peste o asistentă şi o infirmieră care nu au acceptat bani. Ei bine, intrând în vorbă cu infirmiera, am aflat că, din când în când mai şi scrie câte ceva. Şi mi-a adus să-i citesc un articol, care mi-a plăcut. Sper să vă placă şi vouă. Doamna infirmieră la pediatrie se numeşte Nicoleta Hoban şi vă pot spune că e un om cu suflet.                                                      ,,Fără inimă, trupul nu poate trăi, Fără suflet, inima nu poate trăi.” (Nicoleta Hoban) O plimbare în parc într-o după-amiază frumoasă de toamnă ne trezeşte tuturor sentimentul de nostalgie, de reverie… În clipe de linişte sufletească, mă plimbam prin parc şi contemplam natura, admiram brazii, copacii şi căderea frunzelor ruginii lipsite de viaţă pe […]

Copilul şi tatuajul, cârnaţul şi porcul

Zilele trecute am auzit două “vorbe” foarte tari, spuse de femei. Mie mi s-au părut amuzante, aşa că o să vi le spun şi o să le dezbat puţin. Prima am auzit-o într-un film cu Julia Roberts. Era o tipă cu un bebeluş, şi o sfătuia pe Julia, care nu avea încă copii, spunându-i: “Un copil este ca un tatuaj pe faţă. Trebuie să fii foarte sigură că-l doreşti cu adevărat, înainte să-l faci.” Şi chiar aşa e. Un copil îţi schimbă toată viaţa, şi, odată ce l-ai făcut, nu-l mai poţi băga înapoi, nici măcar pentru o oră. Ţin minte când eram gravidă şi, fiindu-mi greu cu burta mea imensă, abia aşteptam să nasc. Şi mai îmi spunea câte una că acum e bine, şi să mă bucur de […]

Ce vă propuneţi pentru 2012?

Se apropie Revelionul, momentul în care conştientizăm, pe lângă altele, că timpul trece şi nu se mai întoarce, oricât ne-am strădui. De obicei, oamenii îşi fac anumite planuri pentru anul care vine. Poate că aşa ne este mai uşor să ne organizăm viaţa, cine ştie. Până acum, orice mi-am propus sau mi-am dorit să fac în anul ce urma, am făcut, cum am putut (nu întotdeauna am atins punctual maxim). De exemplu, anul trecut de Revelion, mi-am propus să termin masteratul. Era destul de dificil, cu doi copii, dar am reuşit. Anul ăsta de Revelion îmi propun ca în 2012  să mă titularizez în învăţământ, să-mi cresc copiii cât se poate de bine şi să scriu zilnic pe blog, să vă împărtăşesc din experienţa mea de viaţă, în speranţa că […]

Crăciunul unei mame

Îmi aduc aminte cât de mult așteptam Crăciunul când eram copil și că îl trăiam la maxim. Crescând la sat, mergeam la colindat și nu simțeam deloc frigul de afară. Acum, nu știu dacă numai mie mi se întâmplă, dar parcă oboseala de dinaintea sărbătorilor nu mă mai lasă să mă bucur de aproape nimic. Când eram mică nu-mi dădeam seama câtă muncă e în spatele unei mese de Crăciun. La noi, la români este obiceiul (chiar prost, aș putea spune) să facem zece feluri de mâncare la sărbători, uitând să ne mai bucurăm și de altceva, în afară de mâncare. Da, și mâncarea e importantă, dar nu trebuie ca totul să se învârtă în jurul ei. Eu una, anul ăsta am învățat din greșelile mele. Mi-am propus să fac […]

Să-i scriem lui Moș Crăciun…

Am învățat în viață că fiecare om are anumite dorințe. Multe din ele le putem îndeplini singuri, dar cele mai multe cu ajutorul celorlați. Oricum o dorință prinde contur în a se îndeplini atunci când este împărtășită  cuiva. Degeaba îmi pun o dorință la o stea căzătoare fiindcă mai de fiecare dată se pierde așa cum se pierde lumina acelei stele… Dar când dorința e împărtășită cuiva drag, cuiva cunoscut sau pur și simplu oricui, începe  a prinde viață. A împărtăși dorința este precum creionarea unei schițe pe pânza unui artist. Artistul transmite pânzei dorința lui de creație iar pânza-i  luminează ideea pictorului. Noi românii avem o meteahnă veche de când e acest neam. Avem dorințe multe și le spunem doar la stele căzătoare. Ne dorim cu toții o viață […]

Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face

Profa mea de mate din generală spunea că ea se ghidează în viaţă după proverbul ăsta. Eu l-aş completa puţin: “Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face, că sigur ţi se-ntoarce!”. Sunt multe proverbe sau “vorbe din bătrâni lăsate” care ascund mult adevăr şi după care am putea să ne facem nişte principii sau reguli de viaţă care nu dau greş niciodată. Eu le auzeam des când eram mică, dar nu le băgam în seamă. Acum mă tot minunez câtă înţelepciune se află în aceste simple cuvinte. Ăsta e darul nepreţuit pe care l-am moştenit de la bătrânii noştri care nu mai sunt. Unii suntem capabili să-l apreciem, alţii nu. Mai era şi proverbul: “Cui pe cui se scoate!” şi m-am prăpădit de râs când am auzit continuarea acum câţiva […]

Ce e bunul-simţ

Dante spunea că bunul-simţ este o viziune practică şi realistă asupra lucrurilor. Cred că asta e cea mai corectă definiţie pentru rarul şi preţiosul bun-simţ care multora le lipseşte cu desăvârşire şi nici măcar nu vor să audă de el. Eu una consider că un om fără bun – simţ nu poate fi un om înţelept şi că înţelepciunea merge mână-n mână cu bunul-simţ. În ultima vreme am avut parte să cunosc tot mai mulţi oameni care nu au pic de bun-simţ şi mi-am dat seama că unor astfel de oameni trebuie să li se deschidă ochii cu biciul sau uneori cu parul. Un om care e total lipsit de bun-simţ face umbră pământului degeaba şi, dacă am spus mai sus că înţelepciunea e legată de bunul-simţ, atunci pot spune […]