June 25, 2017

Împrumuturi din domeniul culinar, luate din franceză (partea a III – a)

“Salată de boeuf”, “maioneză“, “antricot” – cuvinte din domeniul culinar pe care le folosim adesea, şi a căror provenienţă şi istorioară sunt foarte interesante, fascinante şi, în acelaşi timp, chiar amuzante. „În meniuri apare adesea la unele feluri de mâncare şi cuvântul boeuf (am găsit boeuf bourgunion, boeuf braise) care înseamnă <<carne de vită>>, nu de bou aşa cum ar traduce cineva care nu ştie că, deşi în franceză există cuvântul vache <<vacă>>, care provine de la latinescul vacca, în măcelăriicarnea de vacă şi de bou (taur) se vinde sub numele de viande de boeuf”.[1] De la Marius Sala aflăm că acest cuvânt, boeuf, vine tot din franceză şi în varianta bif: biftec, care înseamnă “felie de carne de vacă friptă la grătar sau în tigaie”. Mai avem şi cuvântul […]

Împrumuturi din domeniul culinar, luate din franceză (partea I)

Auzim zilnic cuvinte legate de mâncare, cum ar fi aperitiv, antreu, pane etc., şi nu ştim de unde vin şi ce istorioară interesantă are fiecare cuvânt în spate. Limba română a fost şi este „ospitalieră” în ceea ce priveşte împrumutul lexical din gastronomie, din limbile cu care a intrat în contact. Din franceză am împrumutat termenul românizat meniu, care vine de la menu, antreu, care vine de la franţuzescul entrée, precum şi desert, care vine de la dessert. Despre francezul menu, de unde se trage cuvântul românesc meniu, aflăm de la Marius Sala că este un cuvânt moştenit de la latinescul minutus, „adică <<cu volum mic>>, de aici venind acea <<listă detaliată, mărunţită a felurilor de mâncare>>, un meniu (am folosit mărunţită fiindcă lui menu din franceză îi corespunde în […]

Condimente folosite de strămoşii noştri, dacii

Pe primul loc între condimentele dacilor se situa sarea (şi aşa a rămas şi în ziua de azi, la noi), indispensabilă în alimentaţia umană. Există mai multe posibilităţi de obţinere a sării: evaporarea apei de mare, extragerea din mine etc. Dacia dispunea de importante zăcăminte de sare, aflate în general la mică adâncime sau la zi, încât foarte probabil principala sursă de obţinere a sării a fost extragerea din saline. Cuvantul sare este derivat din cuvantul indo-european sal(d,) care defineşte un material crud, nerafinat, gri-murdar. Acest cuvant s-a dezvoltat mai apoi în sal (salis) în latină, sel în franceză,  sal în spaniolă şi portugheză, sale în italiană, sealt în anglosaxonă, salt în engleză, daneză şi suedeză, salz în germană, sol în rusă, hals (halos) în greacă şi al în armeană. […]

Apelul la tradiție/folclor în brandurile de vin din România

 Cum v-am povestit în prezentarea despre noi, eu și Cristina am făcut o lucrare comună, intitulată „Varietatea brandurilor de vin din România”, lucrare din care vom publica și aici. Unii dintre producătorii de vin și-au dat seama că și țara noastră are tradiție în cultivarea viei și producerea vinului, așa că au apelat la folclor sau la tradiții atunci când au vrut să scoată pe piață un nou brand. Aceștia invocă datini, obiceiuri și ritualuri vechi de sute de ani, care sunt legate de istoria unor locuri, a unor comunități sau a unor familii. La acest capitol trebuie menționați cei de la Crama Oprișor, proprietatea Carl Reh Winery, a cărei branduri au în spate câte o poveste. Spre exemplu colecția Măiastru face apel la Pasărea Măiastră, ca simbol al renașterii […]

Nume de mâncăruri de origine germană din bucătăria românească

Marius Sala ne vorbeşte despre numele de mâncăruti germane, spunând că bucătăria noastră, ca şi întreaga noastră cultură, materială şi spirituală, s-a dezvoltat între Orient şi Occident, având la bază o tradiţie latină, iar când vorbim de Occident, în cazul gastronomiei româneşti nu putem omite numele mâncărurilor de tradiţie germană (multe dintre ele au ajuns la noi prin maghiară). Cel mai cunoscut nume este şi cel mai vechi atestat, la începutul secolului al XIX – lea. Este vorba de ştrudel „plăcintă făcută din foi subţiri, umplute cu mere, brânză,  nuci” (în unele definiţii se spune şi că e rulată în formă de sul). Are numeroase variante: ştudir, strudul, strudur, strul, strudl. Etimonul este germanul strudel, care înseamnă „vârtej”, iar regional, are şi în germană sensul de „prăjitură”. Este cunoscută şi […]

Reţetă (de post): Mâncare de linte

Lintea era alimentul de bază pe vremea dacilor. Era consumată  sub formă de fiertură împreună cu alte cereale sau legume (întreagă sau zdrobită), posibil şi carne, grăsimi (animale sau vegetale) şi produse lactate sau sub formă de supă. Lintea (denumită ştiinţific Lens culinaris) este o plantă anuală leguminoasă, scundă, ale cărei seminţe sunt comestibile. Etimologic, numele acestei plante înseamnă lentilă şi provine din latinescul lens, datorită formei bombate şi circulare a seminţelor. Se ştie că lintea conţine fito-estrogeni sau estrogeni vegetali. Aceştia ajută la reglarea ciclului menstrual şi îndepărtează simptomele neplăcute provocate de menopauză. Lintea conţine fier, potasiu, magneziu, seleniu, calciu şi acid folic. Reface flora intestinală şi reduce nivelul colesterolului. Lintea mai conţine vitamine din complexul B, care ajuă la stabilizarea tensiunii arteriale. Are efect antiinflamator, fiind utilă persoanelor […]

Italienismele din domeniul culinar românesc

Primele apropieri lingvistice dintre limba română şi cea italiană au avut loc la începutul secolului XVIII, aceasta fiind şi epoca primelor contacte culturale italo-române. Şi la ora actuală, româna împrumută cuvinte din limba italiană. Dintre italienismele relativ recente preluate de alte limbi şi devenite termeni internaţionali, multe aparţin domeniului culinar: pizza, spaghetti, ravioli, broccoli, expresso etc. În română, unii dintre aceşti termeni sunt intraţi mai de mult, fiind deja cuprinşi în dicţionare, în forme încă neadaptate (pizza) sau chiar adaptate (macaroane, spaghete); alţii au intrat în circulaţie abia în ultimii ani (ravioli, broccoli). În fine, există şi cuvinte italieneşti utilizate ca atare, în cantităţi impresionante, în meniurile restaurantelor, de obicei fără a ieşi din aceste contexte specifice (lasagne, ricotta, mozzarella, tortellini etc.); în cazul lor, pot să pară un semn […]

Influenţa romană asupra bucătăriei româneşti (sec. II p. Chr. – sec. III p. Chr.)

Majoritatea istoricilor susţin că obiceiurile alimentare ale dacilor le-au învins pe cele ale romanilor cuceritori, “mai ales că legiunile n-au transportat în Dacia mesele opulente ale stăpânilor de la Roma, ci simple reţete de companie. Cu siguranta însă, în Dacia a pătruns acum plăcinta (lat.”placenta”), chiar dacă romanii o luaseră de la greci, aluaturile umplute cu tocaturi diverse, o serie de zemuri, poate asemănătoare cu ciorbele de astăzi, deşi ciorbele sunt o influenţă slavă din sud, mult mai târzie. Descoperirile arheologice ne relevă însă apariţia ţestului (oală de pământ cu capac, un fel de oala de presiune), vas raman, care a permis coacerea si fierberea şi, deci, diversificarea alimentaţiei. Pâinea, lipie sau coptură, precum şi folosirea uleiului de măsline, stors la rece, păstrat în amfore, datează tot din perioada stăpanirii […]

Influenţa turcă în bucătăria românească

În domeniul alimentaţiei, avem din limba turcă cuvintele: cafea, caimac, caşcaval, ciulama, ciorbă, ghiveci, iahnie, iaurt, musaca, pastramă, pilaf, rachiu, sarma, telemea, trufanda, tutun, afion, revac, salep. Al. Rosetti ne spune şi denumirile unor vase de bucătărie precum: cazan, farfurie, tavă, tingire. Într-un articol din Almanahul literar gastronomic, se vorbeşte despre termenul chiftea. În dicţionarele generale, chiftea (care provine din turcă: köfte) nu apare decât cu sensul “preparat culinar de formă rotundă sau ovală făcut din carne tocată şi prăjită în grăsime” (DEX). Eraclie Sterian ne spune o scurtă istorioară a chiftelei. Prin secolul al XVI – lea, ca şi acum, se găseau mulţi câini hoinari pe străzi. Românul, de obicei în cazuri de acest fel, apela la “spiţerul” din colţul străzii, adică farmacistul, care, de regulă era neamţ. Acesta […]

Englezismele de la noi din bucătărie/ Câine fierbinte aveţi?

Anglicismele pot fi numite „un rău necesar”, deoarece ele răspund necesităţii de a desemna noile realităţi extralingvistice apărute în contextul globalizării. Problema cu aceste împrumuturi o constituie faptul că ele au devenit o modă, motiv din care se face abuz de uzul lor. Anglicismele nu numai că sunt folosite în cele mai nepotrivite împrejurări ci, de cele mai multe ori ele iau locul unor cuvinte deja existente în limbă, deşi acestea răspund din toate punctele de vedere nevoilor vorbitorilor, doar pentru că sunt considerate „a nu fi la modă”, dar acesta este dezavantajul care însoţeşte beneficiile aduse limbii de utilizarea anglicismelor. Mioara Avram ne spune că, dintre împrumuturile englezeşti, directe sau indirecte, folosite mai ales în alimentaţia publică, sunt românizate doar biftec şi rosbif. Altele îşi păstrează grafia etimologică, având […]