April 24, 2018

Butoiul cu pulbere – o adevarata capodopera

Voi de cand nu ati mai mers la teatru? Eu trebuie sa recunosc ca a trecut ceva vreme, pana aseara, cand, impreuna cu in grup de prieteni, am mers la “Butoiul cu pulbere”. Si a fost o alegere excelenta de a-mi petrece 2 ore si jumatate.

Valoarea biletului, 15 lei, consider ca e prea mica pentru ce am primit de cand am intrat si pana am iesit din sala de teatru.

O sa incerc sa gasesc cuvintele potrivite ca sa descriu mai jos impresiile pe care mi le-a lasat acest spectacol de exceptie.

Ar trebui poate sa va spun din start ca daca alegeti sa mergeti, veti iesi cu dureri fe falci de la ras, dar si cu lacrimi in ochi de la mesajul pe care il transmite.

Piesa de teatru surprinde momente din viata tumultoasa a unor categorii de oameni din zona Maramuresului, categorii care pot fi regasite, de fapt, in orice colt al lumii.

Ceea ce face unica aceasta distributie este muzica maramureseana, care se potriveste ca o manusa fiecarei secvente, iar faptul ca Marinel Petreus, fiul regretatului Ion Petreus din formatia “Fratii Petreus” canta pe scena in repetate randuri, produce in efect care nu poate fi descris.

Denumirea piesei, “Butoiul cu pulbere”, este mai mult decat reprezentativa, sugerand viata, exact asa cum e ea, ca un butoi cu pulbere, gata sa explodeze in orice moment si sa se aleaga doar praf si pulbere de tot, daca nu esti atent la fiecare pas pe care il faci, la fiecare decizie pe care o iei, la fiecare cuvant pe care il spui.

Dincolo de umorul negru extraordinar, dincolo de rasetele pana la durerea de stomac provocate de replicile din piesa, mesajul transmis este unul dur: noi, oamenii, suntem si ne comportam, de multe ori, mai rau decat animalele. In loc sa traim in iubire, intelegere si armonie, de multe ori ne complicam viata, alegand gelozia, ura, violenta, ceea ce duce la finalizari tragice, dramatice.

Dar asa e viata, si e frumoasa exact asa cum e ea, cu bune si cu rele, cu rasete si lacrimi.

Apare frecvent simbolul marului in diferite scene, marul fiind fructul de la care lumea a devenit ceea ce este azi, motivul pentru care s-a destramat Raiul pentru om, si din cauza caruia a fost trimis aici pe pamant, sa traiasca nu doar in armonie, ci si in pacat si durere.

In concluzie, va sfatuiesc, cand aveti ocazia, sa mergeti sa vedeti aceasta capodopera, si sa incercati sa o intelegeti. Cel care a scris-o, macedoneanul Dejan Dukovski, e in geniu, iar regizorul Marcel Ţop, care a adaptat-o meleagurilor maramuresene, merita toate cuvintele de lauda.

Dar nu pot sa concluzionez fara sa remarc faptul ca actorii care au jucat piesa au fost fenomenali. Nu se compara nici in film pe care l-am vazut la cinema cu ce m-au facut acesti actori sa traiesc in aceste 2 ore si jumatate.

Au interpretat personajele atat de bine, incat as mai merge de cateva ori sa-i vad, in aceeasi piesa, si cu siguranta o voi face. Nu de multe ori ti se intampla sa ti se ridice parul pe tine, cu atat mai putin la o piesa de teatru.

Asadar, va recomand cu caldura sa mergeti sa o vedeti, ca merita.

La final, va las sa va delectati cu in cantac maramuresean, horit de Marinel Petreus la inceputul piesei de teatru:

 

Leave a Reply