October 20, 2017

Creveți cu orez – o rețetă pe gustul copiilor

creveti_cu_orezNu știu de ce, poate datorită faptului că au un gust dulce, dar copiii mei sunt înnebuniți după creveți. Iar eu mă bucur, pentru că au multe proteine, omega 3 și sunt buni pentru ei.

Aveți nevoie de:

  • creveți decorticați – din păcate nu am găsit decât congelați, dar sunt buni și așa
  • o cană de orez
  • 4 căței de usturoi
  • zeamă de lămâie
  • ulei de măsline
  • sare, piper și boia (boia pun pentru că le place mai mult dacă orezul are culoarea mai roșie)

creveti_orezMai întâi se pune apa cu sare la fiert pentru orez. Dacă vreți, puteți pune și puțină vegeta. După ce puneți orezul la fiert, vă puteți ocupa de creveți, că merge repede. Creveții se spală și se scurg de apă. Se pune ulei la încins într-o tigaie cu fundul mai larg (astfel se prăjesc mai bine și nu lasă apă). Se pun apoi creveții, amestecând din când în când, cam 4, 5 minute, la foc mediu.

creveți_prăjiți Usturoiul se toacă mărunt, și se adaugă peste creveți, amestecând, și se lasă încă 1, 2 minute, ca să nu se ardă usturoiul, că primește un gust amărui. Apoi se pune sare, se amestecă, iar la final se stoarce puțină zeamă de lămâie. Se amestecă bine, se scurge bine orezul de apă și se pune peste creveți.

 reteta_creveți_orezSe amestecă și se mai lasă încă 3 minute pe foc, iar la final se adaugă piper și boia (dacă vreți să aibă o culoare plăcută).

Poftă bună! 🙂

Leave a Reply