October 20, 2017

Copiii și bona electronică – tehnologia modernă

copii_tehnologieSunt păreri pro și contra în ceea ce privește accesul copiilor la tehnologia modernă. Și aici mă refer la tablete, telefoane, calculator etc.

Cei mici sunt de-a dreptul încântați când au în mână un iPhone, iPad sau orice altceva care-i poate transporta în lumea virtuală.

În urmă cu ani buni, pe când nu aveam copii, am ieșit la o terasă. Erau acolo niște părinți care i-au adus fetiței un DVD portabil, și ea se uita la desene, în timp ce adulții discutau. Mi s-a părut ciudat și i-am judecat atunci. Dar mai târziu am văzut că i-am judecat greșit.

Anul ăsta, cât am fost în concediu, timp de două săptămâni, copiii noștri nu au avut acces la nimic. Și când mergeam la masă, erau cei mai gălăgioși dintre toți copiii, mai cu seamă cel mic, de 3 ani. La un moment dat ne era și rușine, pentru că ne temeam să nu-i deranjeze pe alții prin faptul că plângea sau striga. Și nu înțelegeam cum de ceilalți părinți reușesc să-și stăpânească atât de bine copiii. Pentru că erau o grămadă de copii, dar toți stăteau cuminți la mese. Asta până când am tras cu ochiul și am văzut că toți, dar toți copiii aveau ba iPhone, ba tabletă, sau chiar laptop. :))

Până în urmă cu un an le-am dat și noi iPad. Dar când am văzut că vin de la grădiniță și primul lucru de care întreabă e iPad-ul și că și noaptea visa jocurile de-acolo, l-am ascuns și nu le-am mai dat timp de un an. Dar anul ăsta, când au mers la grădiniță, veneau acasă și spuneau cum alți copii povestesc de diferite jocuri și m-au întrebat de ce nu pot avea și ei. Pentru că le mai dădeam doar telefonul, când ieșeam în oraș și se plictiseau.

Am hotărât apoi să le dăm acces la tabletă, însă cu program – cam o oră jumate pe zi. Pentru că nu poți ține copilul departe de tehnologie, în zilele în care tehnologia urcă, cu pași repezi, pe cele mai înalte culmi. Le instalez jocurile pe care ei le vor, bineînțeles, dacă corespund vârstei, și am fost plăcut surprinsă să constat că le plac jocurile de strategie și de creativitate, în care își folosesc mintea și imaginația.

Fiică-mea mi-a cerut chiar să-i instalez o aplicație unde rezolva adunări și scăderi ușoare.

În plus, am și cu ce să-i pedepsesc. Dacă nu sunt ascultători, în ziua următoare li se taie accesul la tabletă. Și au fost și două zile la rând în care au fost pedepsiți. Bineînțeles că au încercat să mă înduplece sub orice formă, dar când au văzut că “nu” e clar NU, n-au mai insistat, și au văzut că treaba e serioasă.

Și, de ce să nu recunoaștem, avem și noi, părinții un avantaj în toată chestiunea asta – copiii stau cuminți, cu “bona electronică”, în timp ce noi ne facem treaba sau ne relaxăm. 😛

Voi ce spuneți?

Comments

  1. Ce sa spunem? Lumea se schimba si noi trebuie sa ne schimbam cu ea. E bina sa aiba ceva care sa ii tina ocupati, insa sa fie strict supravegheat de catre noi si tehnologia, sa nu o ia pe cai gresite.

Leave a Reply