November 24, 2017

Cum să ajungi deștept, sănătos și bogat. Cele 7 legi ale prosperității

succesZilele trecute am citit cartea lui Randy Gage:  Why You’re Dumb, Sick & Broke… And How to Get Smart, Healthy & Rich, adică “De ce ești fraier, bolnav și falit… și cum să ajungi deștept, sănătos și bogat”.

Nu e nimic extraordinar și nemaipomenit în ea, dar sunt prezentate niște idei și ți se explică cum ar trebui să gândești ca să ieși din “cușca” în care ești băgat de mic copil și cum să privești lucrurile în alt mod, pentru a atinge succesul și prosperitatea.

Am să-i fac un scurt rezumat, cu ideile principale.

  • De mici copii ni se implementează niște idei, sau viruși mentali, denumite meme (memă – unitate de informație culturală, capabilă de a se propaga de la o minte la alta), menite să ne programeze pentru a deveni săraci și fraieri. De la religie la emisiuni TV și până la guvern, ni se transmit informații care, practic, ne limitează ca oameni. “Banul e ochiul dracului” – ni se spune de mici (așa că feriți-vă de el), “Ca să te îmbogățești, trebuie să-ți vinzi sufletul” – este o altă memă care ni se bagă de mici în cap și care nu e deloc adevărată. La biserică ni se spune că suntem niște păcătoși, că ne-am născut așa, și că în viața asta trebuie să ne sacrificăm pentru a fi fericiți în viața de apoi. Mass media ne transmite, în cea mai mare parte informații negative, și îi face pe cei bogați să pară a fi ticăloși, și că e mai bine să rămâi “sărac și cinstit”, de parcă toți cei bogați s-au îmbogățit numai prin furt și înșelăciune, și nu prin muncă. Guvernul dorește ca populația să fie săracă și plină de nevoi, pentru a o putea controla.
  • Alimentația din ziua de azi este nesănătoasă. Ni se vinde zahăr în orice. Iar zahărul îngrașă, te menține letargic și creează dependență. Să nu mai vorbim de E-uri, de fast-food – uri, junk food și altele. Mâncarea sănătoasă înseamnă fructe și legume, sau semințe care conțin vitamine, minerale, fibre, antioxidanți. Dacă suntem ghiftuiți, asta nu înseamnă că i-am dat organismului ceea ce el are nevoie. Așadar, dacă am mâncat un hamburger și am băut o sticlă de cola, suntem sătui, dar corpului nu i-am dat cele necesare. Așa că cel mai bine ar fi să nu ne luăm după spiritul de turmă și să încercăm să mâncăm cât mai sănătos, pentru că de la alimentație se trag majoritatea bolilor.
  • Rolul de victimă pe care obișnuim să îl adoptăm nu face altceva decât să ne tragă în jos. Ca să avansezi și să evoluezi, trebuie să renunți la statutul de victimă, chiar dacă îți face plăcere să te plângi și chiar dacă prin asta atragi simpatia celor din jur. Suntem direct responsabili atât pentru eșecurile avute, cât și pentru succesele noastre. Nu putem da vina pe nimeni, în afară ne noi înșine. Gândurile sunt caracterul tău și, la un moment dat, gândurile se vor materializa. Așadar, putem provoca să ni se întâmple necazuri doar gândindu-ne la ele. De asemenea, gelozia și invidia ne fac rău, așa că aceste sentimente trebuie înlăturate pentru a ajunge la succes.
  • Banii, prosperitatea, bogăția sunt un sac fără fund. Ele nu au limite, la fel ca dragostea. Nu există ideea că ai ori una ori alta. Poți fi bogat și fericit, și să ai parte de iubire. Dar ca să primești trebuie să dăruiești, și cu cât dăruiești mai mult, cu atât vei primi mai mult.
  • Legile universale pentru a atinge abundența și prosperitatea:
  1. Legea vidului. Așa cum, dacă pe plajă faci o urmă în nisip, iar valul aduce alt nisip și uniformizează locul, la fel se întâmplă și în viața noastră. Pentru a avea parte de ceea ce dorim, trebuie să creăm un vid. Universul nu umple golurile decât cu bine. Astfel, dacă ai o relație în care nu ești fericit, trebuie să o rupi pentru a avea o altă relație fericită. Nu poți să păstrezi ceva care nu-ți face bine, și să te aștepți să-ți vină binele din cer. Dacă vrei o haină nouă, scoate din dulap hainele vechi și dă-le sau aruncă-le, pentru ca lucrurile să meargă în așa fel încât hainele vechi să fie înlocuite cu altele noi pe care le dorești.
  2. Legea circulației. Lasă lucrurile să circule și să se schimbe în viața ta. Dacă pui banii “la ciorap”, chiar dacă tu îți dorești un lucru nou, îi vei bloca. Lasă-i să circule precum un râu, și ei se vor înmulți. La fel și cu lucrurile care nu mai îți sunt de trebuință. Dă-le mai departe sau vinde-le cui are nevoie de ele, pentru ca tu să le poți înlocui cu altele noi.
  3. Legea imaginării. Prosperitatea trebuie creată mai întâi în minte. Imaginează-ți exact ce anume îți dorești de la viață – o mașină nouă, prieteni, o nouă relație de iubire etc. Apoi scrie-le. Pe cartonașe, pe o coală de hârtie pe care să o lipești undeva unde doar tu o poți vedea zilnic, sau ia niște fotografii cu ceea ce-ți dorești și lipește-le pe ușa dulapului tău, în interior sau unde crezi tu. Este primul pas către împlinire, deoarece vă programează mintea subconștientă și ce creează dorința de a face zilnic acțiuni care duc spre realizarea scopului propus.
  4. Legea creativității. Abundența nu vine din ceruri. Ea există aici, pe Pământ. Iar pentru a o atinge, trebuie să fii creativ. Creează ideea pentru ca dorința să ți se împlinească. Apoi dezvoltă o idee concretă, pentru a materializa prosperitatea. Fă un plan pentru a-ți atinge obiectivul.
  5. Legea reciprocității – este principalul element de operare al universului. Cu cât dăruiești mai mult, cu atât primești mai mult. Iar acest lucru nu are limite. E vorba de schimbul valoare contra valoare. Nu există nici noroc, nici ghinion, așa cum ne place nouă să credem. Toate evenimentele din viața noastră sunt efecte ale unei cauze create de noi înșine. Oferiți numai lucruri bune și veți primi numai lucruri bune.
  6. Legea zeciuielii. Oferă 10% din câștigul tău sursei tale de sprijin pe plan spiritual, și ți se va întoarce înzecit.
  7. Legea iertării. Iertați-i mental pe toți cei cu care nu sunteți în armonie. Și cereți-vă iertare, tot în minte, tuturor celor față de care ați greșit în trecut. De asemenea, iertați-vă pe voi înșivă. Pentru că dacă nu poți ierta, nu poți accepta abundența, nu poți prospera.

Cam acesta e un scurt rezumat al cărții pe care am citit-o. Eu zic că nu e nimic rău aici, ba chiar din contră, ar fi un mod de viață care nu poate să-ți aducă decât bine. 🙂

 

Comments

  1. Foarte fain articolul. Tre sa citesc si eu neaparat cartea. Mi se potriveste cu modul meu de gindire 🙂

  2. Nu stiu de ce, dar eu unul nu am incredere in cartile de genul. Am citit cateva si nu m-au impulsionat deloc.

Trackbacks

  1. […] 2. De ce ești fraier, bolnav și falit… și cum să ajungi deștept, sănătos și bogat – Ran… […]

  2. […] explicat că una din legile universului și ale prosperității este legea dăruirii și a primirii, sau legea circulației, a curgerii. Că e bine să dăm lucrurile nefolositoare, nu să le tot adunăm, pentru că sunt […]

Leave a Reply