October 20, 2017

Păstrăv la cuptor cu legume

păstrăv_cuptor_legumeÎn ultima vreme am decis să mâncăm mai sănătos, adică să încercăm pe cât posibil să evităm o perioadă cărnurile care conțin colesterol în cantități mari, și mai ales să nu le combin cu cartofi, mămăligă, orez etc. Așa că de data asta am gătit peștele cu legume, și a ieșit o minunăție, la care a contribuit și mujdeiul de usturoi și vinul alb.

Păstrăvul este peștele meu preferat când vine vorba de gust. În plus, este destul de ușor de mâncat, deoarece oasele se desprind ușor.

Rețeta e clasică, și pe cât de simplu și rapid se prepară, pe atât e de gustos.

Eu am avut patru păstrăvi mai mici, pe care i-am curățat bine și i-am spălat de seara, și i-am lăsat în ulei de măsline, în frigider, pentru a doua zi.

I-am condimentat cu sare și piper, apoi i-am “tăvălit” prin făină de mălai, și pe exterior și pe interior. Apoi am preîncălzit cuptorul la 200 de grade, i-am așezat în tava unsă cu ulei de măsline și i-am dat la cuptor timp de 18 minute. Dacă păstrăvul e mai mare, puteți să-i lăsați și 20 de minute.

păstrăv_mălai_cuptorLegumele au fost mixte (mazăre, morcov, păstăi, porumb, ardei), și le-am fiert cam 12 minute, după care le-am călit în ulei de măsline timp de 10 minute și la final le-am condimentat cu sare, piper și boia.

legume_lmxteMujdeiul l-am făcut din 6 căței de usturoi pe care i-am zdrobit, am pus sate și i-am “frecat” cu ulei, pe care l-am turnat pe rând, ca la maioneză. Astfel iese mai consistent. La final am pus și boia.

Am servit cu un vin alb, pe care îl recomand la păstrăv, și care s-a potrivit ca o mănușă cu peștele și legumele.

vin_alb_peștepăstrăv_legumePoftă bună! 🙂

 

 

 

Comments

  1. Cel mai gustos pastrav eu l-am mancat la Lostrita. Si atunci cand mi-e pofta ne suim in masina, mergem pana acolo. Mancam si mai si cumparam cate 1kg -2 .

Leave a Reply