September 22, 2017

Pașaport pentru copil – acte necesare

pasaport_copiiUrmează să plecăm în concediu cât de curând, și ne-am trezit că pașapoartele copiilor expiraseră de câteva luni. Așa că ne-am luat inima în dinți (îți trebuie ceva curaj când mergi să faci un act la noi, la câtă birocrație avem) și-am mers să le facem pașapoarte noi.

N-a fost atât de complicat pe cât ne așteptam, și a mers totul destul de repede. Am aflat că înainte de toate trebuie să plătim taxa pentru pașaport la CEC, apoi taxa consulară, la trezorerie. Trebuie ca ambii părinți să fie prezenți, având cu ei următoarele documente:

  • certificatul de naștere al copilului, în original
  • cărțile de identitate ale ambilor părinți
  • vechiul pașaport al copilului (dacă este cazul)
  • chitanțele de la CEC și trezorerie

Se va completa o cerere, de către funcționarul de la birou, pe care părinții o vor semna, la final.

Noi am făcut pașapoarte temporare, care sunt valabile numai un an, și ni s-au eliberat în mai puțin de 2 ore.

În cazul în care se face pașaport simplu, electronic, va dura 14 zile lucrătoare până se va elibera, fiind valabil 3 ani, în cazul copiilor sub 6 ani, și 5 ani, în cazul copiilor peste 6 și ani.

Dacă mergeți vinerea, să mergeți mai repede, că e zi scurtă, și vor pleca mai repede acasă.

Când mergeți să scoateți pașaportul, nu mai trebuie să fie ambii părinți, ci doar unul, cu cartea de identitate și certificatul de naștere al copilului.

Comments

  1. De la ce varsta iti trebuie pasaport pentru bebe? Chiar si daca are 6 luni de ex, are nevoie de pasaport?

    • Da, are nevoie, de când se naște. 🙂 Noi prima dată când i-am făcut celui mic avea vreo 3, 4 luni, abia își putea ține capul ridicat.

  2. poti sa faci pasaport copilului fara c i(o am expirata) dar am pasaport valid sunt in it

Leave a Reply