June 28, 2017

Prima mea experiență în vânzări – răzătorile

vânzări_razatoare

Cred că tuturor ne rămâne în minte primul loc unde am lucrat și ne-am câștigat primii bani. Pentru mine a fost mai mult decât o experiență. A fost o lecție. 🙂

Terminasem liceul și voiam să mă angajez undeva în timpul verii, ca să-mi adun niște bănuți. Căutând în ziar, am găsit un anunț în care se căutau elevi sau studenți, pentru a lucra în domeniul vânzării.

Am sunat și am mers la “sediul firmei”, o casă pe o străduță dintr-un cartier lăturalnic din Arad. Eram 4 tineri, un băiat și trei fete, unii care tocmai terminaseră liceul, ca mine, alții mai mici. Acolo ne-a întâmpinat managerul, care ne-a cerut să-i scriem un CV.

A făcut apoi cu noi o mică ședință, scoțând dintr-o cameră o răzătoare, un set de tacâmuri, unul de cuțite și o umbrelă. Apoi ne-a “predat” o lecție de vânzare, de câteva minute, pe care n-o voi uita niciodată.

Prețul întregului set era 400.000 de lei vechi (nici mult, nici puțin), iar noi urma să mergem din ușă-n ușă, pe la casele oamenilor, să le vindem produsele. Ne-a spus atunci: “când bateți la o ușă, să vă gândiți că omul care deschide are, cu siguranță, în casă, 400.000, iar voi trebuie să-l convingeți că merită să-i dea pe produsele pe care i le oferiți.” Ne-a mai spus să-l convingem pe om că stă în fața unei oferte nemaipomenite, și că mai rar se întâlnește cu o astfel de ocazie. Ne-a arătat cum să-i facem prezentarea răzătorii – “răzătoarea multifuncțională Wonder”, pe care, la un moment dat o puneam jos și ne urcam cu picioarele pe ea, să-i demonstrăm potențialului client cât e de rezistentă. Apoi scoteam din “desagă”, pe rând, setul de tacâmuri, pe care spuneam că-l oferim gratuit. “Și asta nu e tot! mai spuneam, scoțând apoi umbrela pe care i-o dădeam tot gratuit. Iar cireașa de pe tort era setul de cuțite. 🙂

Am luat apoi cu noi patru seturi fiecare, plecând să le vindem. Aveam la fiecare 400.000, 70.000, care erau ai noștri.

Era cu noi o fată care lucra la ei de vreo doi ani, și căreia managerul i-a spus, la plecare, să nu ne ducă în afara orașului. Numai că tipa n-a ascultat, spunând că orașul deja l-a făcut, și ne-a dus “la ocazie”, urmând să mergem într-un sat, la vreo 30 km distanță.

“Bine, i-am zis, dar de unde bani de drum?” “Ce bani de drum? mi-a răspuns mirată. Mergem pe gratis!” Apoi a făcut cu mâna la o mașină și a oprit. I-a spus șoferului că suntem elevi și, dacă vrea, să ne ducă fără bani. Șoferul a acceptat și-am plecat.

Prima demonstrație de vânzare ne-a făcut-o fata cu experiență. Erau părinții unei studente, pe care i-a emoționat faptul că și noi urma să fim studenți. Apoi am plecat din ușă-n ușă, fiecare pe cont propriu.

Prima dată am fost refuzată, dar apoi nu mică mi-a fost uimirea când, terminându-mi “poezia” de prezentare, o femeie a cumpărat răzătoarea, spunând că erau banii ei în caz de urgență, dar, dacă am venit cu așa ofertă, îi cheltuie. Mi-a mai dat și nuci, și prăjituri. Atunci am prins încredere în mine, și a mai trebuit să merg doar la cinci case, ca să-mi termin marfa. Colega cu experiență mai avea două răzători, cealaltă – una, iar băiatul nu vânduse nici una. Ba mai mult, era speriat, și a sunat-o pe maică-sa, să-i spună prin ce sat a ajuns. Am luat atunci de la el un set și l-am vândut. Oamenii, chiar dacă n-aveau nevoie, cumpărau pentru a face cadou. Nu-mi venea să cred cât de ușor pot să vând… Dar cred că faptul că aveam mereu în minte că oamenii au sigur în casă 400.ooo, m-a făcut să reușesc.

Am mers apoi din nou la ocazie, și din nou am mers pe gratis. Apoi am mers la sediul firmei, am predat banii, inclusiv partea noastră, pe care urma s-o primim la final de săptămână, și ne-am întors a doua zi, dimineața. De data asta eram doar fetele, băiatul nu mai venise. Am luat iar 4 seturi și am plecat. De data asta și mai departe, tot cu ocazie. Vă dați seama că părinților le-am zis că mergem cu mașina firmei, care ne așteaptă până ne vindem marfa (altfel nu m-ar fi lăsat, și, dacă stau bine să mă gândesc, era destul de riscant ce făceam).

Mi-am vândut iarăși tot, prima, am mai luat una de la cealaltă fată, și-apoi le-am așteptat să termine. De data asta, uimirea mi-a fost și mai mare, când cineva a împrumutat bani ca să poată cumpăra răzătoarea. Fiind la țară, le ceream legume sau cartofi, și le demonstram ce minuni face răzătoarea – feliază, taie cubulețe, cartofii – îi face pai. Chiar și eu credeam că răzătoarea aia face minuni… :))

Următoarea zi, de dimineață, am avut o surpriză mai puțin plăcută: managerul fugise cu banii și cu marfa. L-a sunat fata pe patron, care era din Timișoara, iar patronul a trimis, în câteva ore, un alt manager, cu altă marfă. Ne-am luat marfa și am plecat. De data asta în Ineu, și mai departe de Arad. Am vândut tot și m-am întors singură, n-am mai așteptat și după celelalte fete.

Am mai fost încă 2 zile, după care ne-am trezit că și noul manager fugise cu banii. Numai că tipul ne lăsase numărul de telefon și a avut bunul simț să-mi răspundă. A zis că nu i-a plăcut în Arad, că patronul nu-i făcuse carte de muncă și că nu voia să lucre la negru. “Bine, i-am zis, dar banii noștri?” Atunci mi-a dat numărul patronului și m-a învățat să-i zic că dacă nu-mi dă banii cuveniți, voi merge la Inspectoratul Muncii și voi depune plângere. Așa am și făcut, iar a doua zi a și venit patronul și mi-a dat banii câștigați, și ceva în plus. Era un om de treabă, și mi-a zis că a tot luat țepe de la angajați. L-am întrebat atunci de ce nu lucrează legal, și mi-a zis că nu i se merită.

Oricum, a fost o experiență pe care n-o voi uita nicicând și care mi-a prins bine. Am învățat câte ceva de-acolo, care m-a ajutat mai târziu.

Comments

  1. Interesantă povestirea. Sînt de acord cu tine: primul job sau primii banii căștigați nu se uită niciodată 🙂 Din ceea ce scrii, ai stofă pentru vînzări. Eu zis să-ți dezvolți această latură, cine știe ce iese 🙂

    • :)) Da, știu că ar fi întotdeauna o opțiune domeniul vânzărilor pentru mine. Am mai lucrat după aia, și m-am convins. Poate mai încolo, cine știe!?

  2. Primul meu job a fost in constructii :)) Aveam vreo 14-15 ani, iar cu un prieten de la tara, am schimbat la un mosulica podul. 2 saptamani am lucrat acolo pe bani marunti, dar macar erau banii mei .

  3. domnite.ro says:

    Se spune ca toti incepem de jos, insa marea mea curiozitate este, pe cand s-a intamplat asta?
    Intreb pentru ca parca am ai uitat de veche monetarie.

Leave a Reply