June 24, 2017

Noi, oamenii, ne subestimăm / experimentul puricilor

nu avem limităNu vă spun nimic nou azi, ci lucruri pe care le știm cu toții, în adâncul sufletului, însă nu le dăm importanța pe care o merită.

Noi, oamenii, suntem făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Suntem asemeni Lui. Suntem o scânteie din El și nu suntem praf în vânt. Putem face lucruri de care nu suntem conștienți, tocmai din cauza faptului că ne subestimăm. Și, neștiind că le putem face, nici măcar nu îndrăznim să le facem.

Pământul e casa pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o, ca să trăim în ea, să ne bucurăm de ea, să ne hrănim din ea. Și ne-a dat-o tuturor, nu doar unora. Cu toții avem dreptul la o parte din ea.

Și-atunci, oare de ce unii se lăfăie în lux, iar alții se zbat în sărăcie?

Vă spun eu de ce: pentru că cei ce sunt săraci se subestimează.

Ni se spune de mici că trebuie să ne zbatem pentru orice, că trebuie că muncim pe brânci pentru o bucată de pâine, că nu ni se cuvine, că a fi bogat nu poți, numai dacă ajungi “la locuri de învârteală”. Așa o fi? Voi așa simțiți că e?

Eu una cred că pe pământ e suficient pentru ca toți să fim bogați, să trăim în belșug și să avem tot ce ne dorim, și asta pentru că ce ne dorim fiecare e diferit. Trebuie doar să nu ne mai subapreciem, să nu mai plecăm capul, crezând că alții, care au mai mult, ne sunt superiori. Tot ce trebuie să facem e să vedem că putem face mai mult. Noi ne stabilim limitele. Noi stabilim cât ni se cuvine.

Mi-a plăcut enorm un exemplu pe care-l dădea cineva, nu mai știu exact unde am auzit, însă era vorba de niște purici pe care s-au făcut niște experimente. Au fost luați câțiva și-au fost puși într-un borcan cu capac. Puricii voiau să sară, însă erau limitați de capacul și de pereții borcanului. Puricii s-au înmulțit, iar puii lor au învățat să sară exact până la nivelul capacului și marginii borcanului, la fel ca și părinții lor. După un timp, cercetătorii au luat capacul, însă puricii nu mai săreau afară din borcan, ci săreau exact până unde era înainte capacul. Apoi au fost puși pe masă, însă nici unul nu depășea limita dimensiunii borcanului în care trăiau.

Exact așa suntem și noi, oamenii. Am fost crescuți într-un mediu în care ni s-au impus anumite limite. Puțini sunt cei care reușesc să depășească limitele și să “sară” peste nivelul capacului pe care ni l-a pus societatea sau ni-l punem chiar noi înșine.

Putem cât vrem să putem și cât credem că putem. Și putem mai mult. Trebuie doar să credem asta. 🙂

Comments

  1. Foarte reusit exemplu cu puricii si cred ca reflecta foarte bine plafonarea pe care ne-o impunem noi singuri de multe ori 🙂

Leave a Reply