November 24, 2017

Care e scopul tău în viață?

scop în viațăTrebuie, oare, să avem în viață un anumit scop?

Există, în zilele noastre, anumite prototipuri de oameni, pe care noi îi luăm ca model, și pe care vrem să-i urmăm, crezând că așa trebuie să facem. În cazul bărbaților, trebuie să aibă o mașină “bengoasă” sub fund, bani, o femeie care să arate “trăznet”, un job de șef și vilă cu piscină. Cam ăsta e idealul la care visează tinerii de azi să ajungă. În cazul femeilor, cariera e pe primul plan, apoi corpul, care ar trebui să fie de model, și mai apoi familia. Scopul în sine nu e rău. Nu e rău să îți dorești prosperitate, numai că unele persoane fac orice ca să ajungă să-și atingă scopul, chiar dacă nu le face plăcere, neștiind că, de fapt, făcând ceea ce nu le place, nu vor ajunge niciodată la succes.

Ce e greșit este că dacă nu ajungi să fii astfel, ești, oarecum, desconsiderat, iar respectul de sine scade.

De fapt, cum ar trebui, noi oamenii, să fim și să trăim? Să muncim o viață pentru o mașină și-o casă? Voi ce credeți?

Eu una cred că viața e extraordinar de scurtă, și trece foarte repede. Tocmai de asta, trebuie să facem ceea ce ne place, ce ne aduce bucurie.

Mulți oameni au impresia că am fost creați sau trimiși pe pământ ca să ne plătim păcatele, că viața lor ar fi o pedeapsă, un chin. Și chiar așa va fi toată viața lor, pentru că ei aleg să și-o trăiască astfel. Și-atunci își aleg un loc de muncă unde nu le face plăcere să meargă, își fac prieteni/partener de viață, persoane care nu le aduc fericirea și liniștea sufletească etc. și nu vor ajunge nicicând la prosperitate.Dacă ei cred că toată viața lor vor fi săraci, așa vor fi. Ești ceea ce crezi că ești.

Numai atunci când ești fericit și faci ceea ce îți place, numai când ajungi la o liniște și o bucurie interioară, poți atrage succesul dorit.

Scopul nostru în viață, zic eu, este să ne bucurăm de ea. Și dacă ne bucurăm din plin, făcând ceea ce ne face plăcere, lăsând la o parte ceea ce “trebuie”, sau ceea ce spune societatea că ar trebui să faci și să fii, cu certitudine ne vom trăi scopul.

E prea scurtă viața ca să nu facem ceea ce ne place.

Comments

  1. O viata ai, nu? 🙂 Ceea ce doresti in viata e bine sa si realizezi, sa nu pleci de aici cu regrete.

Leave a Reply