August 22, 2017

Viața nu e o luptă, e o bucurie!

viața e bucuriePeste tot auzim cuvintele: “Viața e grea! Viața e o luptă!”. Auzindu-le în permanență, ni se implementează în minte și, fără să vrem, privim viața ca pe un câmp de luptă, semenii ca pe niște inamici și viitorul  – negru.

Ei bine, viața nu e o bătălie! Viața e un dar primit, nu contează de la cine și cum, ci ceea ce contează e să ne bucurăm de el și să conștientizăm cât e de valoros.

Dacă ne spunem că viața e grea, și în fiecare zi ne plângem – nouă, sau altcuiva, de neajunsuri, le atragem asupra noastră. Trebuie să ne bucurăm de ce avem, nu să fim supărați pentru ce nu avem. Dacă nu știm să ne bucurăm de o zi frumoasă, sau de clipa de față (pentru simplul fapt că o trăim), nu ne vom bucura nici dacă am avea milioane de dolari în cont, pentru că mereu va exista ceva care să nu ne convină, și pe care să ne concentrăm toată atenția.

Ca să ajungem să fim fericiți, trebuie să ajungem să învățăm să fim fericiți. Și nu vom putea să învățăm, dacă ne focusăm energia și gândurile pe ceva negativ.

Pentru a atrage bunăstarea, indiferent cum o vedem noi (bani, succes în carieră, familie, sănătate etc.) trebuie să ne dorim asta cu adevărat, să vizualizăm ceea ce dorim, ca și cum am fi deja în posesia a ceea ce dorim.

Singura persoană cu care ne luptăm suntem noi înșine. Viața e așa cum ți-o faci. Trebuie doar să preiei controlul și să-ți faci viața așa cum o dorești. De tine depinde fericirea ta, nu de partener, de părinți, de slujbă sau de vremea de afară. Tu ești autorul cărții vieții tale. Și dacă vrei să ai o viață frumoasă, un câmp de flori, nu unul de luptă, privește-o astfel! Dorește-o astfel!

Am văzut azi un filmuleț – The Secret, sau “Secretul”. Pe mine m-a impresionat, și cred că merită să-l vedeți și voi. 🙂

 

Comments

  1. Cred că e sănătos să ne dorim să fim fericiți, iar fericirea înseamnă altceva pentru fiecare, iar ăsta e un lucru minunat, nu-i așa?

Leave a Reply