August 22, 2017

E bine să ne cântărim zilnic când vrem să slăbim?

femeia-si-cantarulCred că fiecare din noi am avut perioade când am dorit să scădem în greutate. Mie, în urmă cu vreo 6 ani, îmi venea să râd când îl vedeam și auzeam pe soțul meu cât efort depune să slăbească. Eu, ca să slăbesc, trebuia doar să-mi doresc asta, să mă gândesc că slăbesc, și slăbeam. Mai greu îmi era să mă îngraș. :))

Ei, dar timpul a trecut, și-am ajuns să-l înțeleg. De la o vârstă, nu mai e deloc simplu să dai jos câteva kilograme. Eu de vreo 2, 3 ani îmi tot propun să slăbesc cam 5 kg, dar cu propusul am rămas. :)) Mi-am dat seama că fără efort fizic și fără să renunț la anumite plăceri culinare, nu se poate. Dar, înainte de toate, avem nevoie de o voință de fier.

Și citeam acum într-o carte (Willpower: Rediscovering the Greatest Human Strength, Roy F. Baumeister & John Tierney), cum că sfatul de a nu te cântări zilnic, ci săptămânal, nu e tocmai corect. S-au făcut studii de către anumiți cercetători,  pe oameni care au slăbit și au încercat să nu se mai îngrașe. O parte s-au cântărit zilnic, iar alții, săptămânal. Astfel s-a ajuns la concluzia că ideea că nu trebuie să te cântărești zilnic, deoarece îți pierzi din motivație, e eronată. Cu cât ești mai atent și cu cât de frecvent te monitorizezi, cu atât te poți autocontrola mai bine.

E bine ca, atunci când îți propui să slăbești, să-ți notezi zilnic, fie pe o foaie de hârtie, pe telefon sau oriunde, greutatea pe care o ai.

S-a constatat că majoritatea oamenilor care au fost în închisoare, au luat în greutate. Și asta nu pentru că mâncarea de acolo era multă și delicioasă, ci deoarece nu poartă curele sau haine strâmte, ca să observe modificările care se întâmplă cu corpul lor. Dacă nu conștientizăm că ne îngrășăm, nici nu luăm măsuri.

Eu una mă panichez când merg să-mi cumpăr haine. În casă nu am oglindă, decât la baie, și nu-mi văd tot corpul. Așa că îmi imaginez că arăt într-un fel, iar când merg și probez haine, îmi propun, de fiecare dată, să slăbesc. Dar, bineînțeles că, după 2 zile, uit. 😛

Așa că am hotărât să-mi cumpăr un cântar ( aveam, dar l-au stricat copiii acum 2, 3 ani) și o oglindă mare. Ăsta ar fi primul pas. 🙂

Comments

  1. Nu cred ca e ok. Insa, nici la 2-3 saptamani cum fac eu si sa vezi ca nu se intampla nimic :)) O data pe saptamana e recomandat sa iti notezi greutatea.

  2. Si mie mi se parea ca nu o sa ma ingras niciodata, dar metabilosmul se schimba cu timpul si simptomele nu intarzie asa apara. Cred ca cea mai buna reteta pentru slabit este sportul, sau orice tip de miscare, combinat cu o dieta echilibrata 🙂

    • Da, din păcate îmbătrânim și ne îngrășăm. :)) Și trebuie să ne obișnuim să facem sport și să mâncăm “ierburi”. :))

  3. Este bine sa ai un cintar in casa si cel putin sa te cintaresti odata pe saptamina. Reteta cea mai buna de slabire este sa nu maninci dupa ora 6 seara si mese la ore regulate. ( aici intrat si bauturile alcoolice). Aceasta reteta am incercat-o, spune-i si sotului tau sa o incerce. merge garantat.

Leave a Reply