June 28, 2017

Cum se vopsesc ouă de Paște în coji de ceapă

ouă vopsite cu coji de ceapaCând eram mică, bunică-mea, în fiecare an, înainte de Paște, mă trimitea să-i culeg cucută, trifoi sau alte “ierburi”, pentru că nu vopsea ouăle cu “chimicale” cum spunea ea, ci cu coji de ceapă. Aduna cojile cu câteva luni înainte, pentru că este nevoie cam de o pungă de coji pentru a ieși culoarea destul de intensă.

Mai spune tot bunică-mea că ouăle trebuie să se vopsească în Vinerea Mare, atunci când a fost răstignit Isus, iar dacă sunt vopsite atunci, nu se vor strica chiar de le ții un an.

În cazul în care nu aveți coji de ceapă strânse, mergeți în supermarket și, pe lângă 3, 4 cepe, adunați cojile care sunt printre ele. Ei oricum le aruncă. E de preferat să fie și niște coji de la ceapă roșie, pentru că din ele iese culoare mai multă.

Aveți, așadar, nevoie de:

  • o pungă de coji de ceapă
  • ouă – câte doriți
  • frunze de pe câmp, sau chiar din spatele blocului 🙂
  • niște ciorapi de damă de care nu mai aveți nevoie
  • niște ață
  • o oală mai mare, dar nu cea mai bună oală, pentru că s-ar putea să rămână puțin colorată
  • puțină untură pentru a le da luciu, la sfârșit

Cojile de ceapă se spală și se pun la fiert, dar nu în prea multă apă, ci numai cât să fie acoperite bine.

Până a început să fiarbă apa, se pregătesc ouăle. Nu se fierb dinainte, deoarece se lasă să fiarbă în apa cu coji de ceapă 15 minute.

oua cu formeSe degresează ouăle, spălându-le bine cu detergent de vase, după care se usucă. Apoi se alege o frunzuliță care se fixează pe ou cu ajutorul degetului mare, după care se bagă oul în ciorap. Se întinde ușor ciorapul, trăgându-se de el din partea opusă feței cu frunzulița, iar când ciorapul s-a întins destul de tare cât să țină frunzulița lipită de ouă, se scoate cu grijă degetul cu care s-a fixat frunza. Se strânge ciorapul în jurul oului, și se răsucește până ciorapul care îmbracă oul s-a întins la maxim, după care, locul în care ciorapul a fost răsucit în jurul oului se leagă cu o ață.

oua vopsite de pasteSe procedează la fel cu fiecare ou în parte, iar apoi se pun în apă, printre cojile de ceapă, și se lasă să fiarbă 15 minute. Este foarte important să fie acoperite în totalitate de apă și coji de ceapă.

oua cu coji de ceapaoua de paste in ciorapoua vopsite cu cojiDupă 15 minute se scot și se lasă să se răcească. Apoi se taie ciorapul, se scoate oul, se îndepărtează frunzulița sub care oul și-a păstrat culoarea inițială, și se ung ouăle cu untură sau slănină, după care se așează într-n coșuleț sau pe o farfurie. Eu am mers cu fiică-mea afară, am cules iarbă, am pus în coș, apoi am așezat ouăle.

oua cu frunzeVă sfătuiesc să încercați, deoarece nu e atât de complicat precum pare, și, pe lângă faptul că sunt atât de frumoase, știți că sunt sănătoase, și le puteți mânca cu încredere.

cos cu oua de pasteSpor la treabă! 🙂

Comments

  1. Mama, asa le face si acum. Sincer imi plac mai mult asa decat sa fie facuta cu alea chimice. Sper ca traditia aceasta sa nu se piarda.

  2. daca ar fi sa respect traditia cu cojile ar trebui sa imi trimit juniorul sa culeaga frunze 🙂 asa ma trimitea mama pe mine si punea si flori si frunze de tote 🙂

  3. Şi mie îmi place mult această metodă tradiţională de a vopsi ouăle. Vă mai recomand însă câteva dacă vreţi să fie şi mai creative: http://www.ghidufrumusetii.ro/2016/04/22/12-idei-creative-pentru-vopsit-ouale-de-paste/

Leave a Reply