June 27, 2017

Ploaia

ploaiaCu picuri mari şi reci, azi plouă, făcându-mă să-mi amintesc de tine.

Dorul pământului uscat s-a stâmpărat,

Însă al meu e încă însetat.

Aş vrea să ies în ploaie şi să strig, să urlu până uit de mine,

Iar ploaia să îmi spele tot, şi gânduri, şi durere, şi păcat,

Şi gândul care fuge către tine.

Sunt om, şi sunt făcut din lut, iar lutul, din iubire,

Singuri ne naştem, şi tot singuri pierim, rămânem amintire.

Iubim, sperăm, trăim,  rabdăm, şi suferim, şi sufletul ne arde,

De-aceea, să avem curaj, să facem ploile reci, calde.

Trecutul să-l lăsăm departe, să nu uităm că azi e azi,

Mâine poate vom fi iar lut, şi peste noi vor creşte brazi.

Să ascultăm, aşadar ploaia, şi să ne bucurăm de ea,

Să învăţăm să o iubim chiar rece, udă, la fel cum e şi viaţa.

Degeaba fugim de furtună. Am tot fugi o viaţă.

Mai bine să-nvăţăm să mergem prin furtună, cu zâmbetul pe faţă.

Leave a Reply