September 26, 2017

Tu cum îţi controlezi furia?

furiosNi se pare normal, în ziua de azi ca, mergând pe stradă, să mai vedem şi oameni care se ceartă. Ni se pare normal, mai ales după câte vedem şi la televizor, să se bată, până intră-n spital. Dar oare chiar e normal?

Şi mie mi se întâmplă ca, atunci când mă enervez foarte tare, să strig la persoana cu care vorbesc. Când eram mică, mă luam chiar la bătaie.

Sincer, cred că, de-a lungul timpului, oamenii au început, cât de cât, să-şi controleze “nervii”. Gândiţi-vă numai, când eram mici, cât de normală li se părea părinţilor şi profesorilor bătaia. Ba chiar părinţii cereau învăţătorilor şă le “altoiască” copilul dacă e obraznic. Acum, să dai un copil cu capul de bancă sau de tablă, mi se pare o cruzime, oricât de “prost” şi de rău ar fi el. Consider că sunt multe alte metode, mult mai bune şi mai eficiente. Chiar şi a striga la un copil nu e prea bine. Am văzut pe propria mea piele că nu rezolvi nimic. Degeaba strig la ei. Reacţionează pe loc, şi după 5 minute fac din nou aceeaşi prostie.

E lucru mare şi nu e uşor deloc să reuşeşti să-ţi manifestezi furia cu calm. Cred că, în primul rând, pentru a reuşi acest lucru, trebuie să te cunoşti pe tine şi să începi să te autoeduci. Mai întâi trebuie să-ţi recunoşti faptul că, uneori nu reacţionezi cu calm la presiunile din jur. Fie că ne enervează cineva în trafic (eu recunosc, înjur ca un birjar, de nu mă recunosc), fie că şeful e stresant, fie că ne scot peri albi copiii, trebuie să facem în aşa fel încât să fim mai presus de starea de furie care ne cuprinde.

Ştiu că sportul ajută foarte mult în a ne elibera de energia negativă. În plus, e şi foarte sănătos să faci mişcare, fie şi 20 de minute pe zi. În ultima vreme, nu prea am avut parte de sport, fiind non-stopă cu copiii, dar, cum se face vreme bună, voi merge la alergat în parc. Se ştie că mişcarea dă naştere la producerea de endorfine. Endorfinele, conform DEX, sunt substanţe chimice produse de creier ca răspuns la o varietate de stimuli care reprezintă o modalitate de reducere a stresului. Pe lânga scăderea senzaţiei de durere, secreţia de endorfine creează euforie şi dă apetit, elibereaza hormonii sexuali şi îmbunătăţeşte sistemul imunitar.

O altă modalitate de a mai reduce din stres este să faci, măcar o oră pe zi, ce-ţi face plăcere. De obicei, când vrei să faci ceva ce-ţi doreşti, şi cei din jur, sau mediul, nu-ţi permite, apar frustrările. De exemplu, când vreau să gătesc şi cei mici sunt pe lângă mine, cerându-mi ba una, ba alta, simt că o iau razna. Sau când vreau să scriu şi vin şi sar pe mine, şi-mi apasă taste sau îmi închid calculatorul, mă enervez foarte tare. Ei, atunci ce-i de făcut? E foarte greu să rămân calmă şi zâmbitoare. Dar am observat că dacă mă exteriorizez ţipând, fac mai rău. Îi agit şi pe ei, dar şi pe mine. Aşa că, le caut ceva să-i ţin ocupaţi până îmi termin treaba.

A fi agresiv sau irascibil, nu ne ajută cu absolut nimic, ba dimpotrivă, înrăutăţeşte situaţiile. Aşa că cel mai bine e să ne stăpânim nervii şi furia, şi să acţionăm cu calm, sau, de ce nu, cum face românul de obicei, să facem haz de necaz. Chiar şi această ultimă soluţie e mai bună decât violenţa, fie ea doar verbală.

Comments

  1. Simplu.Injur mult..Asa ma eliberez de toata furia..Stiu ca nu e frumos, dar eh decat sa dau in stanga in dreapta mai bine vorbesc porcos 🙂

  2. Cea mai simplă metodă ca să scapi de stres și să fii mai liniștit: fă ceea ce-ți place, bucură-te de micile plăceri și fă în fiecare zi cît mai multă mișcare (sport, excursii și nu în ultimul rînd sex).

Leave a Reply