December 5, 2016

Când se scrie cu un i, când se scrie cu doi i şi când se scrie cu trei i

doi iIeri mi-a spus cineva că niciodată n-a înţeles cum stă treaba cu i – urile de la sfârşitul cuvântului, şi că s-ar bucura tare mult dacă i-ar explica cineva într-un mod cât mai simplu, fără termeni gramaticali greu de înţeles. Sper că din ce voi scrie aici, va înţelege.

În liceu, profesoara de română ne atrăgea mereu atenţia, şi spunea că nu se zice “doi de i”, ci “doi i”, aşa cum nu se spune “doi de cai”, ci “doi cai” sau “doi de pantaloni”, ci “doi pantaloni”.

O să încep cu cuvintele care sună ca şi cum ar avea doi i la final, dar, de fapt, se scriu cu un singur i:

  • noştri şi voştri
  • pantaloni albaştri,  ochi negri. În acest caz, adjectivele sunt la plural, nearticulate.

“Roșu”, indiferent de sensul pe care îl are, la plural (ca-i leguma, ca-i culoarea) se scrie cu doi i, întodeauna!

Când sunt articulate cu articolul hotărât -i, (cel care e aşezat la sfârşitul cuvântului), se scriu cu doi i. În acest caz, adjectivul preia, prin inversiune, articolul de la substantiv:

Albaştrii pantaloni din vitrină mi-au plăcut.

Am văzut croiul acelei roşii rochii.

Negrii  ochi m-au tulburat.

Atenţie! Dacă  se face referinţă la negrii, ca oameni de culoare, atunci, la plural se scrie cu doi i.

  • mândri, membri, miniştri, maiştri –  sunt cuvinte care se scriu tot cu un singur i când sunt la plural şi nearticulate. Când sunt însă articulate cu articol hotărât, se scriu cu doi i:

Mândrii feciori din sat au trecut pe la noi.

Membrii comisiei au greşit.

Miniştrii guvernului au fost felicitaţi.

Toţi maiştrii  şi-au făcut norma.

De fapt, ca să înţelegeţi mai uşor, toate aceste cuvinte se supun regulii pe care o veţi găsi mai jos:

Când substantivele şi adjectivele, la singular, nu se termină în i, şi nici nu au penultima literă un i, cum sunt: maistru, socru, roşu, ministru, codru, negru, arbitru etc., se scriu cu un singur i când sunt la plural şi nearticulate: maiştri, codri, socri, roşi, miniştri, negri, arbitri, şi cu doi i, atunci când sunt articulate cu articol hotărât (articolul hotărât arată că obiectul denumit de substantiv este cunoscut vorbitorului): codrii de aramă, socrii mei, miniştrii competenţi.

De multe ori, însă, ne dăm seama greu când există articol hotărât şi când nu există. În acest caz, punem cuvântul la genul feminin, unde articolul hotărât nu este  -i, ci este  -le. Înlocuim, în minte, cuvântul la masculin cu cel le feminin. Dacă la feminin trebuie pus articolul -le, atunci, şi la masculin trebuie pus articolul -i. Iată şi câteva exemple, ca să înţelegeţi mai uşor:

Dacă avem de scris undeva: “membri ai comisiei” şi nu ştim cum să scriem, înlocuim în minte cu substantivul la feminin: ” membre ale comisiei”  – nu are articolul -le, aşadar, nici membri nu va avea doi -i.

Dar dacă avem de scris “membrii comisiei” şi nu ştim dacă se scrie cu un i sau cu doi i, înlocuim în mintecu “membrele comisiei” – avem articolul -le, aşadar, membrii se scrie cu doi -i.

Dacă avem de scris: “acei domni sunt nişte maeştri“, înlocuim în minte cu “acele doamne sunt nişte maestre” – nu are articolul -le, aşadar, nu se scrie cu doi -i.

Dar dacă avem de scris: “maeştrii deghizării”, înlocuim în minte cu “maestrele deghizării” – are articolul -le, aşadar, aici, maeştrii se scrie cu doi -i.

O să continui acum cu cuvintele care se scriu cu doi -i, dar şi cu trei -i:

  • Substantive şi adjective:
  1. la genul masculin, substantivele şi adjectivele care au penultima literă -i, cum sunt: , macaragiu, copil, fiu, zglobiu, argintiu etc. se scriu, atunci când sunt la plural, cu doi -i: macaragii, copii, fii, zglobii, argintii;
  2. tot aceste cuvinte, atunci când sunt articulate cu articol hotărât (cel care e aşezat la sfârşitul cuvântului), se scriu cu trei -i: macaragiii, copiii, fiii, zglobiii (copii), argintiii (brazi);
  3. când sunt la cazul genitiv (cel care exprimă posesia sau apartenenţa) şi dativ (care răspunde la întrebarea Cui?), numărul plural se formează de la forma de Nominativ plural a cuvântului, la care se adaugă terminația -lor. Prin urmare, dacă la Nominativ plural cuvântul are 2 i (rosu-rosii, farmacie-farmacii, copil-copii), și G-D-ul plural vor avea 2 i (Roșiilor din ciorba trebuia sa le cureți pielița. / Rețeaua farmaciilor de stat / Copiilor le plac bomboanele.). Daca pluralul cuvântului e într-un singur i la Nominativ (ministru-miniștri, tablou-tablouri, floare-flori), si G-D-ul plural vor avea un singur i (ministrilor, tablourilor, florilor).
  4. tot aceste cuvinte se scriu cu doi -i şi când sunt la cazul vocativ (cel care se exprimă prin strigare şi are după el semnul exclamării sau virgulă): Macaragii/copii/argintii (se poate referi la o echipă), veniţi aici!
  5. celelalte substantive masculine, cum sunt:  băiat, cal, zidar, frumos, mare etc. se scriu cu doi -i atunci când sunt articulate cu articol hotărât: băieţii, caii, zidarii, frumoşii, marii;
  6. substantivele la genul feminin care au penultima literă  -i: cofetărie, prostie, fistichie, zglobie etc., atunci când sunt la plural, se scriu cu doi -i: cofetării, prostii, fistichii, zglobii;
  7. tot aceste cuvinte, formează doi -i  în interiorul cuvântului, când sunt articulate cu articol hotărât cofetăriile, prostiile, fistichiile, zglobiile (fete);
  8. şi tot aceste cuvinte, atunci  când sunt la cazul genitiv (cel care exprimă posesia sau apartenenţa) şi dativ (care răspunde la întrebarea Cui?),  formează doi -i în interiorul cuvântului: cofetăriilor, prostiilor;
  9. substantivele la genul feminin care la plural se termină în  – i (cărţi, săgeţi, găleţi, ), se scriu cu doi -i atunci când sunt la genul genitiv (care exprimă posesia) şi dativ (care răspunde la întrebarea Cui?) la singular: coperta cărţii, vârful săgeţii, mânerul găleţii;
  10. celelalte substantive feminine, sau chiar adjective, dacă la plural (atenţie, nu la singular, ca mai sus) se termină în – i, precum: telecomandă – telecomenzi, lopată – lopeţi, pătură – pături, cuminte – cuminţi, se scriu cu doi – i dacă sunt în cazul genitiv (cel care exprimă posesia sau apartenenţa) şi dativ (care răspunde la întrebarea Cui?), la singular: butonul telecomenzii, coada lopeţii, căldura păturii, cuminţii fete i-am dat o floare;
  11. substantivele în cazul neutru, cum ar fi: pat, creion, şerveţel etc., nu se scriu cu doi i.
  • Verbe
  1.  Verbe de conjugarea I (care  se termină în a la infinitiv) cum sunt: a vedea, a dansa, a mânca nu se scriu niciodată cu doi i;
  2. Verbe de conjugarea a II-a (care  se termină în ea la infinitiv), cum sunt: a vedea, a avea, a plăcea, de asemene, nu se scriu cu doi i;
  3. Verbe de conjugarea a III-a (care  se termină în e la infinitiv) cum sunt: a zice, a scrie, a ţine, a face, a cerne se scriu cu doi i:

– dacă rădăcina (rădăcina este baza de la care se alcătuiesc, cu ajutorul sufixelor gramaticale şi al desinenţelor, formele unui cuvânt. De exemplu, în formele verbului merge, rădăcina este merg- ) se termină în i (scri, ţi) formează doi i:

3.1. la modul indicativ, timpul prezent, persoana a II-a, numărul singular (tu scrii, tu ţii);
3.2. la modul indicativ, timpul viitor popular, persoana a II-a, numărul singular (tu o să scrii, tu o să ţii);
3.3. la modul conjunctiv, timpul prezent, persoana a II-a, numărul singular (tu să scrii, tu să ţii)

– dacă rădăcina nu se termină în i ( zic, fac, cern), nu formează doi  i.

4. Verbe de conjugarea a IV-a (care  se termină în i sau Î la infinitiv):

4.1. dacă se termină infinitiv în i, cum sunt: a citi, a vorbi, a şti, a fi:

– în general, se scriu cu doi i la modul indicativ, timpul perfect simplu, persoana I, numărul singular (eu citii, eu vorbii). Excepţii de la această regulă sunt verbele precum: a şti şi a fi.

– unele verbe, precum a şti şi a veni se scriu cu doi i  la:

  • modul indicativ, timpul prezent, persoana a II-a, numărul singular: tu ştii, tu vii;
  • modul indicativ, timpul viitor popular, persoana a II-a, numărul singular tu o să ştii, tu o să vii;
  • modul conjunctiv, timpul prezent, persoana a II-a, numărul singular tu să ştii, tu să vii.

– verbul a fi formează doi i la:

  • modul indicativ, timpul viitor popular, persoana a II-a, numărul singular tu o să fii
  • modul conjunctiv, timpul prezent, persoana a II-a, numărul singular tu să  fii
  • impertativ (poruncitor, care ordonă), persoana a doua, numărul singular, forma pozitivă: fii! (la forma negativă are un singur i: nu fi!
  • în rest, se scrie cu un singur i, cum ar fi la:
  • – imperativ negativ: Nu fi obraznic!
    – condiţional prezent: aş fi, ai fi
    – condiţional perfect: aş fi fost, ai fi fost, ai fi spus, ai fi făcut
    – conjunctiv perfect: să fi ştiut, să fi fost, să fi avut
    – viitor: voi fi, vei fi
    – verb + fi: pot fi, poţi fi, să poată fi, să poţi fi, vei putea fi.

Atenţie! Verbele care se termină la infinitiv în doi i, cum sunt: a înmii, a prii, a pustii:
– formează 3 i la modul indicativ, timpul perfect simplu, persoana I, numărul singular: eu înmiii, eu pustiii;
– formează doi i la modul indicativ, timpul viitor eu voi înmii, tu vei prii, el va pustii etc.,  şi modul contiţional, timpul prezent: eu aş înmii, tu ai pustii etc.

4.2. Verbele care la infinitiv se termină în î, cum sunt: a coborî, a doborî, a urî, nu formează doi i niciodată.

Sper ca acest articol să vă fie de folos.

 Mulțumesc, Angela Celea, pentru contribuție!

Comments

  1. Si nevasta imi tine cursuri interactive de gramatica :)) Cu ajutorul ei si cu ceea ce ne pui tu la dispozitie sper sa imi imbunatatesc postarile 🙂

  2. Felicitari pentru articol.. sunt foarte folositoare pentru cei care au asemenea nelamuriri.. la cat mai multe iti doresc 🙂

  3. GABRIELA says:

    Felicitari!
    O singura greseala – deoarece adj. “rosu” se scrie cu doi “i” la plural, cand sta inaintea substantivului preia si articolul acestuia, DECI va avea trei “i” – Peretii rosii / Rosiii pereti.
    Idem se intampla cu adjectivele terminate in -iu: argintiu, zglobiu, auriu:
    Norii argintii/ Argintiii nori…

  4. buna am o intrebare ce ma macina:”Daca la Mall vi (in sensul vei veni)/aici ma vei gasi” e corect si daca nu de ce vi/vii e cu doi ii… pt ca e viitor?????? Multumesc

    • Angela Celea says:

      Dar “Daca la Mall vi… ” nu este corect. Niciodata pe “Vi” nu il scriem cu un singur i, cum apare in exemplul tau. Corect este “Daca la Mall vii.”
      Alte exemple: “Vii azi sau maine ?” “Mai vii sau te-ai razgandit ?” “Vii repede ?” “De unde vii ?”
      Si asta e forma de la timpul prezent, mod indicativ, care se regaseste si in forma de conjunctiv, tot timpul prezent: “Sa vii devreme.”, “Sa vii singur”.

      Nu inteleg de ce il confunzi cu formele de viitor: “Vii”, de la “a veni” – timpul prezent, modul indicativ sau modul conjunctiv (ca in exemplele de mai sus, asadar) nu are nicio legatura cu “vei” din “Vei veni”, forma de viitor a verbului “a veni” – eu voi veni, tu vei veni, el va veni, noi vom veni, voi veti veni, ei vor veni, unde “Voi”, “vei”, “va”, “vom”, “veti”, “vor” sunt verbe auxiliare (ajuta la formarea timpului viitor al verbului “a veni”) si deriva din verbul “a vrea”, pentru ca acesta este verbul auxiliar cu care se formeaza timpul viitor.

      Te-am lamurit ? 🙂

    • Voua , va , vi sunt pronume personale de aceea vi apare cu un i. Verbul la pers a II-a singular e ( tu ) vii, iar viitorul se formeaza din verbul auxuliar a vrea ( voi, vei, va, vom, veti, vor) + forma de infinitiv a verbului : voi citi, vei vebi, va sti.

  5. Nicoli Verdes says:

    Mersi mult pentru lamurire!

  6. Mai ajutat sa ma lamuresc cu tot esti cel mai tare!Mersi!Mersi!

  7. Poate ar fi mai simplu daca am intelege ca in limba romana 99% din cuvinte se scriu excat cum se pronunta, asadar si in ceea ce priveste “i”-ul se aplica aceeasi regula. de ex nu spunem 2 copi, spunem 2 copii, se aud 2 i in pronuntie asadar scriem cu 2 i. nu spunem 2 rosi ci 2 rosii, se aud, iarasi, 2 i. in “copiii” se aud 3 i asadar scriem cu 3 i . sau, ceea ce intreba cineva mai sus, nu-i spui vi la mol, ii spui vii la mol, asadar din moment ce se aud 2 i se scriu 2 i. in ceea ce priveste â e f simplu. la inceputul si sf cuvantului se pune î, in interiorul cuvantului â. exceptie fac “sunt” ( multi folosesc sânt, formulare total gresita) si cuvinte gen “reîntregit” , “nemaiîntalnit” etc. o explicatie mai concisa pt cei ce nu-si mai amintesc gramatica, nu mai stiu exact care-i adjectiv, care-i substantiv sau conjugarea verbelor…

  8. Zuper, asa faina o fost explicatia, in termeni simpli, negramaticali ca m-am impiedicat in articularea adjectivului care preia, prin inversiune, articolul de la substantiv.
    Parca o aud pe profamea, din scolile comuniste….Fara pic de esenta, sec si plin de definitii.

  9. Bădică Violeta iuliana says:

    mai bine nu veni, se scrie cu un i?

  10. Ai scris copiilor in loc de copiiilor

  11. Acum îmi dau eu seama de ce nu scriu tot timpul corect “ii-urile” ,sunt prea multe reguli! :))

  12. (21-6.IV.1997) DOI “DOI” SAU DOI “DE DOI”?

    Bună seara. Foarte bine faceţi, stimaţi telespectatori, că mă ţineţi din scurt, că nu mă lăsaţi s-o iau razna pe miriştile filosofiei, ale politologiei, ale gnoseologiei, ale escatologiei şi pe alte mirişti! Cînd să mă scufund în stele / şi în nori şi-n ceruri nalte, dumneavoastră veniţi cu nădufurile imediate, cotidiano-lingvistice (oh, que la vie est quotidienne! exclama un poet, taa-are cotidiană mai e şi viaţa asta), veniţi cu ele şi mă trageţi frumuşel pe cernoziomul sănătos şi mănos al problematicii curente. Şi, să vă spun drept şi patetic, şi mie contactul acesta, anteic٭ care va să zică, cu glia îmi dă oarece noi şi noi forţe etc.
    Tocmai voiam să dezvolt o abisală speculaţie lingvistico-politică (relaţia dintre pleonasm şi cota dolarului), cînd am fost întrebat de ce spun eu “doi de 3” sau “doi de s”, fiindcă n-ar fi corect, că doar nu spunem doi de cai sau doi de boi. Am mormăit un “hm” foarte nietzscheano-hyperionic undeva în beciurile sinelui meu şi am răspuns precum urmează.
    Dacă lăsăm deoparte adevărul cinic că vorbirea ne-a fost dată ca să ne ascundem mai bine gîndurile, trebuie să admitem că rostul limbii e să ne ajute a ne înţelege reciproc. Corectitudinea care nu aduce claritate nu face doi bani. Dacă mai există cărţi care recomandă să spunem: “În sesiunea asta am luat doi trei”, cărţile cu pricina greşesc în acest punct şi nu vă sfătuiesc să le ascultaţi. Chestiunea a fost tratată şi de Al. Graur într-un articol publicat într-un număr al ziarului Adevărul din 1937 şi republicat în culegerea Puţină gramatică, volumul 2. Iată punctul meu de vedere şi “pe ce mă bazez”, cum ar zice un personaj de-al lui Marin Preda. Propoziţii de genul “Studentul a luat 2 cinci şi 3 opt”, cred că veţi fi de acord că sunt eminamente neclare, başca faptul că nici nu pot fi scrise cu cifre (2 lînga 5 s-ar citi 25). Cifrele şi literele luate în sine sunt prea puţin substanţiale ca să le putem simţi ca pe nişte entităţi care primesc normal numeralul: doi cai, două supersonice etc. Păi, pot eu să spun că dolarul se exprimă acum în lei prin 2-7 şi 2-0? Parc-ar fi rezultatul unui meci! E nevoie de un element ajutător, care este prepoziţia de, venind în fond din expresia “de-alde”. Dar cum “a luat 2 de-alde 3” ar fi prea mult, e suficient “a luat doi de 3”. Rostim 2-3, 2-5 atunci cînd, de pildă, dictăm o listă cu zecimale şi facem economie de efort, ca să nu repetăm de zeci de ori 2 virgulă 3 etc. La fel e situaţia în privinţa literelor, luate în sine, ca simboluri ale sunetelor. E corect să spunem că Vasile Aaron se scrie “cu 2 de a”, Costache Facca, “cu 2 de c”, copii “cu 2 de i”, pentru a evita aspectul tulbure, de formulă matematică, al exprimării 2a, 2c, 2i. Spunem 2a, 2c în situaţii precum următoarele: cînd e vorba de un număr de casă (“eu stau la 11, el la 11a”), cînd e vorba de denumirea unui paragraf (“mai jos, la 3a, este dată rezolvarea problemei”) sau, în fine, în limbajul matematic (“2a+3i=x”). În schimb, cînd literele sau cifrele denumesc NU simboluri abstracte ale sunetelor, ci obiecte, desene sau fenomene din afara vorbirii, ele pot fi tratate ca nişte substantive, ca în următoarele exemple: “viorile au de-o parte şi de alta a corzilor două F-uri”, “el are două M-uri de conducere”, “pe rochia ei erau desenate nişte S-uri”, “aici am să pun două T-uri ca să-mi susţină partea asta” şamd. La fel se întîmplă, ziceam, cu unele cifre, de ex.: “a făcut pe gheaţă vreo 10 opturi” (şi NU “zece de 8”).
    Eeei, şi uite-aşa se face că a rămas Catinca fată mare, şi eu cu adîncile dizertaţiuni nespuse, de dragul unor pîrlite de cifre. Dacă mai e vreun telespectator în faţa micului ecran, îi dau doi de 10 pentru răbdarea dovedită în faţa acestei poliloghii. Vale. (4,59)
    (George Pruteanu)

Leave a Reply