October 20, 2017

Scrisoarea lui Alexandru Vlahuţă, adresată fiicei sale, Margareta

tatal si fiicaAstăzi am citit ceva care m-a impresionat până la lacrimi. E o scrisoare adresată de un tată, fiicei sale, pe care o iubește şi căreia îi vrea doar binele. Şi sunt nişte sfaturi aici, pe cât de simple, pe atât de importante, şi cu toții ar trebui să ținem seama de ele. Practic, el îi spune fetei calea care duce spre fericire. Şi, într-adevăr, dacă nu avem conștiința curată, dacă nu încercăm să fim mai buni, nu putem fi fericiţi. Savuraţi şi voi cuvintele unui român minunat:

“Să trăiești Mimilică dragă, să fii bună, să fii bună pentru ca să poţi fi fericită! Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că mai întâi nu pot fi iubiţi şi al doilea… al doilea, de! Norocul şi celelalte pere mălăieţe, care se aseamănă cu el, vin de afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora, n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire, în tine răsare şi în tine înflorește şi leagă rod când ţi-ai pregătit sufletul pentru el. Şi pregătirea aceasta e operă de fiecare clipă. Când pierzi răbdarea împrăștii tot ce ai înșirat şi iar trebuie să o iei de la capăt. De aceea vezi atât de puţini oameni fericiți… atâția cât merită.

A, dacă nu ne-am iubi pe noi fără măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit, sau ne-am surprins asupra unei răutăți, ori asupra unei fapte urâte, dacă în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi, partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură.

Se ştie că durerea este un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învățătură şi din durerile altora.

Eu am mare încredere în voința ta. Rămâne să ştii doar ce vrei. Şi văd că ai început să ştii şi asta. Doamne, ce bine-mi pare că ai început să te observi, să-ți faci singură mustrări şi să-ți cauți vina.

Aşa, Mimilică dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă șarpele răutății, al invidiei și al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg, cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată, de câte ori deşertăciunea te îndeamnă să strigi: ”Uitaţi-vă la mine!”, dar mai ales aş vrea să scriu, de-a dreptul în sufletul tău aceasta: “Să nu faci o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşesti”. Nu e triumf pe lume, nici mulţumire mai deplină, ca o conștiință curată.

Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi trăit cincizeci de ani ai să o înțelegi mai bine. Să dea Dumnezeu să o citești şi atunci cu sufletul senin de azi!

Te îmbrăţisez cu drag,

Alexandru Vlahuţă”

Leave a Reply