June 22, 2017

Influenţa slavă din domeniul bucătăriei româneşti

pleskavicaDomeniul culinar şi cel lingvistic m-au fascinat de o vreme, şi am avut ocazia ca, la lucrarea de dizertaţie să pot să le întrepătrund. M-a plăcut şi mi s-a părut foarte interesant să “investighez” şi să aflu de unde vin anumite cuvinte din bucătăria românească. După cuvintele moştenite din latină, şi după influenţa romană, turcă, germană, franceză, maghiară şi grecească şi chiar italiană sau englezească, iată că există şi cea slavă:

Al. Rosetti, în Istoria limbii române, ne informează că limba română este alcătuită dintr-o serie de elemente: autohton (trac şi ilir), latin şi slav.

Caracterul romanic al limbii române rezultă nu numai din considerarea vocabularului. Dacă fondul de bază al vocabularului limbii române este alcătuit din cuvinte latine, există însă un număr mare de cuvinte slave, care fac şi ele parte din acest fond de cuvinte. Elementul slav din limba română, împreună cu elementele balcanice contribuie la crearea caracterului particular al limbii române, faţă de celelalte limbi romanice. În această privinţă, este vorba nu numai de vocabular, ci şi de uneltele gramaticale, din care unele sunt luate din slavă.

După primele contacte dintre slavi si români, elementele slave intrate în limba română au un caracter pronunţat popular.

La sfârşitul secolului al VII-lea al erei noastre, Ţara Românească este denumită „ţara slavilor”, ceea ce arată începutul procesului de sedentarizare al triburilor slave, denumite sclavini.

Prin contactul cu slavii din secolele VI – VII, se produce amestecul populaţiei romanizate cu cea slavă. Astfel, termeni din terminologia hranei, a locuinţei şi altele poartă o denumire slavă.

Pentru ca elementele slave să fi patruns în structura gramaticală a limbii române şi în fondul de bază al vocabularului ei, aceasta înseamna că raporturile dintre cele două limbi au fost de o natura specială.

După întemeierea statelor româneşti, slavona a devenit limba oficială a administraţiei, funcţionând paralel cu româna, limba comună, vorbită, a tuturor românilor, slavona rezistând în Ţările Române până spre sfârşitul secolului al XII-lea, în relaţiile oficiale, de cancelarie, iar în biserică până în primele decenii ale secolului XVII.

Oricum, numărul cuvintelor vechi slave este mare, ne spune Marius Sala, ele aparţin celor mai diverse domenii semantice, multe dintre ele având o poziţie importantă în lexicul românesc (două sute treizeci şi trei apar şi în vocablarul limbii române).

Unele tipuri lexicale latine s-au dovedit incapabile să reziste în faţa concurenţlor şi au fost înlocuite prin cuvinte care demonstrează creativitatea lexicală a vorbitorilor. Astgel,  latinescul lucius a fost înlocuit la noi de ştiucă, din vechea slavă, ne spune Marius Sala.

În ceea ce priveşte relaţiile lingvistice ale românilor cu ucrainenii, trebuie menţionat faptul că acestea durează de multe secole, lucru ce a condus în mod firesc la împrumuturi lexicale de-o parte şi de alta, ba chiar a favorizat constituirea unui fond comun de cuvinte. Dacă cercetăm dicţionarele etimologice ale limbii ucrainene, întâlnim acolo un număr mare de cuvinte româneşti.

Există un câmp semantic ce ne oferă cuvinte ce ţin de îngrijirea şi creşterea oilor, de produsele lactate, de activităţile specifice acestei ocupaţii şi de aspectul fizic al animalelor. Amintim câteva dintre acestea:

  • vakeša „oacheşă” (oaie cu pete negre în jurul ochilor);
  • brjazún „breaz” (berbec cu pete de culoare albă în frunte sau cu o dungă albă pe bot);
  • bukulaj „bucălai, bucălaie” (oaie cu botul negru),
  • buča „capră neagră cu bot alb”, termen pus în legătură cu buca „obraz” şi cu „bucălaie”;
  • balmuš „balmoş”; boţ „cocoloş”,
  • buţ „pâine necoaptă îndeajuns”;
  • adzimka „pâine coaptă în spuză”;
  • dzer „zer”;
  • budz „bulz de caş”;
  • vatag(a) „vătaf, şeful ciobanilor”;
  • vatra „vatră”, vurda „urdă”;
  • gljag „cheag”;
  • vatujka „vătui” (capră de un an; oaie la primul miel);
  • aretij „berbec” etc.

Din vechea slavă avem cuvântul posmag, care vine de la posmagŭ, şi care este sinonim cu cuvântul regional biscfit, luat din rusă, ne spune Marius Sala. Varianta fonetică biscvit şi varianta morfologică biscuite sunt regionale.

Plescaviţa este o specialitate sârbească, tremenul fiind românizat, venind de la sârbescul pljeskavicaAici am să fac o paranteză să vă spun că pleşcaviţa arată ca un hamburger, doar că sosurile şi carnea sunt preparate cu alte ingrediente şi condimente, şi se poate servi şi pe farfurie, nu doar în chiflă. Şi, să vă dau un pont, când treceţi prin Timişoara, neapărat să mergeţi în complexul Studenţesc, pentru că acolo e cea mai bună plescaviţa de la noi. Am mâncat şi în Croaţia, dar e puţin diferită.

Tot din slavă mai avem termenul lobodă şi verbul a prăji, care vine din cuvântul slav pražiti, precum şi cuvântul cocoş, care vine de la vechiul slav kokošĭ.


Bibliografie:

Rosetti, Al., Istoria limbii române, I De la origini până în secolul al XVII-LEA, Ediţia a doua revăzută şi adăugită, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978;

Sala, Marius, 101 cuvinte moştenite,împrumutate şi create,, Editura Humanitas, Bucureşti, 2010.

Leave a Reply