June 28, 2017

Ciorbă de pui cu usturoi / zamă aită

Zamă aită i se spune ciorbei de usturoi în Banat şi Maramureş (probabil şi alte zone), unde usturoiului i se zice ai.

Aveţi nevoie de:

  • pui (orice din el, fie că e piept tăiat bucăţele mici sau aripioare). Eu am folosit spatele, că aşa făcea bunică-mea (multă lume, în zilele noastre, uită că şi spatele de pui e bun; mi-e teamă că se va ajunge pe viitor ca lumea să ştie că puiul are doar pulpe şi piept)
  • o ceapă
  • 2, 3 morcovi
  • ţelină (cam un sfert dacă e mare, jumătate dacă e mai mică)
  • gulie (jumătate)
  • jumătate de ardei kapia sau gras (eu am folosit unul mic, care nu era decât foarte puţin iute)
  • 4 cartofi mai mărişori sau 6 mai mici
  • o roşie
  • 2 gălbenuşuri de ou
  • 350, 400 g de smântână
  • 5, 6 căţei de usturoi
  • o lingură de făină
  • frunze de pătrunjel, leuştean sau ţelină (dacă aveţi)
  • sare
  • piper

Se căleşte ceapa în puţin ulei, după care se pune puiul şi se mai lasă puţin. Se adaugă apa (cam 3 litri jumate), puţină sare şi se lasă să fiarbă. La începutul fierberii, se adaugă morcovul şi gulia tăiate mărunt şi ţelina dată pe răzătoarea mare.

După încă 15 minute de fierbere, se adaugă cartofii şi se mai lasă să fiarbă 20 de minute.

Roşia se opăreşte, se decojeşte, se toacă mărunt şi se adaugă apoi în ciorba care fierbe. După încă 10 minute, se poate face răntaşul: usturoiul se toacă foarte mărunt şi se căleşte foarte puţin în ulei, într-o cratiţă. Se pune apoi lingura de făină şi se amestecă rapid.

Apoi, se toarnă repede smântâna bătută cu gălbenuşurile de ou peste usturoi şi se amestecă bine. Se toarnă apoi puţină zeamă pe care aţi răcit-o anterior, se amestecă, după care se pune totul în oala în care fierbe ciorba. Apoi se sărează şi se piperează după gust, iar la sfârşit, dacă doriţi, puteţi pune şi verdeaţă tocată.

Poftă bună! 🙂

 

Comments

  1. Foarte buna!! Eu am pus zeama de la o jumatate de lamaie la sfarsit si a iesit super!

Leave a Reply