September 25, 2017

Îi spui copilului că nu există Moş Nicolae, Moş Crăciun sau Iepuraşul?

Nu demult am auzit că un copil nu a mai vorbit o vreme cu părinţii după ce a aflat de la colegii de şcoală că nu există Moş Crăciun. A fost foarte supărat pe faptul că părinţii lui l-au minţit şi că s-a făcut de râs în faţa colegilor, susţinând sus şi tare că Moş Crăciun există, stă la Polul Nord şi le aduce jucării doar copiilor cuminţi.

Zilele trecute mă contraziceam cu soţul meu. El a zis că ar fi bine să-i spunem Alexandrei, care deja are 5 ani, că Moş Crăciun sunt părinţii. Normal că eu nu am fost de acord. Mi s-a părut, sincer, o cruzime. Dar, mi-a argumentat el, “să-ţi minţi copilul nu e o cruzime?”. Într-un fel, are dreptate. Cred că e mult mai dureros să afle că nu există Moş Nicolae sau Moş Crăciun când e mai mare, şi de la alţi copii, care vor râde de ea. Însă, pe de altă parte, e atât de frumos când îi vezi că ei cred într-o poveste… şi cred atât de tare, încât îţi vine şi ţie, ca adult, să crezi.

Pe deasupra, măcar înainte cu câteva săptămâni, îi putem şantaja să fie cuminţi, spunându-le că Moşul îi pune pe lista celor răi şi nu le va mai aduce cadouri. 🙂 Aşa, ne e şi nouă, mămicilor, mai uşor, mai ales că înaintea sărbătorilor avem atâtea de făcut, de la curăţenie generală, la prăjituri, cozonaci şi tot arsenalul. 🙂

Oricum, a noastră bănuieşte ceva, că-i tot spune lui taică-său ce-şi doreşte, deşi deja am scris scrisoarea pentru Moşul. Anul trecut, după serbare, ne-a zis că ea a văzut că moşul ăla era fals. :))

Voi ce ziceţi? Să-i spunem copilului adevărul sau nu? Voi cum şi la ce vârstă aţi aflat?

Comments

  1. Nu. Până când poţi o/îl laşi să creadă că există.

  2. Fetita mea are 7 ani. Inca mai crede in Mos Craciun. Nu i-as rapi placerea asta pentru nimic in lume. Si in plus chiar exista Mos Craciun 🙂 E aceea persoana care daruieste ceva unei alte persoane pentru a aduce bucurie 🙂

  3. Buna!
    Fiul meu a crezut in Mos Nicolae cam pana la varsta de 11 ani.Cand am vazut ca deja banuieste ceva ,n-am mai insistat si i-am explicat totul asa fel incat sa nu creada ca el a fost mintit.Pe vremea noastra era mai simplu:noi nu vedeam la magazine in noiembrie sa se vanda ornamente de brad si nici la gradinita nu venea mosul cu barba care i se dezlipea si i se vedeau bocancii.Anul asta fiica-mea este destul de mare ca sa incepem sa o”mintim”,asa ca Ingerasul(noi asa numim Mos Craciun)va veni cat ea va fi plecata la niste rudenii in vizita:)),iar in seara de Craciun vom deveni copii impreuna cu ea si asta e mai presus de orice minciuna…

  4. popescu emiliana says:

    Mai amana…cat se poate! Fiul meu, care acum e major mi-a spus o la un moment dat ca cea mai trista zi din viata lui a fost cand, in urma discutiilor din consiliului de familie, i-am spus adevarul. Si asta s-a intamplat dupa ce a implinit frumoasa varsta de 10 ani, cand surorile lui si-au exprimat parerea ca e caraghios ca inca crede in existenta Mosului si copiii de la scoala isi pot bate joc de el. Momentul acesta neplacut va interveni exact atunci cand va fi cazul….sunt copii care afla ei singuri folosind tot felul de stratageme. Apoi te mistifica ei pe tine, prefacandu-se ca nu stiu adevarul fiindca trebuie sa recunoastem ca e placut sa gasesti cadouri sub bradul impodobit.

  5. E foarte frumos cand primesti cadouri.Dar acum trebuie sa stiti adevarul MOS CRACIUN NU exista .I-am vazut pe mama si pe tata punand cadourile sub brad .Deci eram la mine in camera si mama zice sa ma duc afara sa ma joc cu prietena mea Maia .Mama nu ma lasa deobiceide aceea am banuit ceva .Can mama mi-a zis sa vin in casa a zis sa ma culc .M-am prefacut ca ma culc .Dupa ce mama si tata s-au culcat eu m-am dus in camaruta unde tinem lucrurile cum ar fi gemul si maruaturile si am vazut acolo o sacosa am desfacuto si acolo erau jucarii si altele si i-am trezit pemama si tata .Ei au spus sa ma culc la loc .Printii nu ascult de copii cand au dreptate .M-am dua inapoi in pat dupa 2 ore m-am dus iar in camara am luat cadoul si l-am bagat sub pat .Cand mama si tata s-au trezit sa-mi puna cadoul nu mai era .Au venit in dimineata de Craciun la mine in camera si eu i-am intrebat de ce tot ma mint si le-am dat cadoul inapoi decat sa fie un cadou inselator mai bine sa nu fie nici un cadou . Acum am 13 ani si parintii nu au uitat ce am facut la 9 ani si tot vorsa ma pacaleasca ! E asa sunt parintii ce sa le faci .OK Merry Christmas ,Craciun fericit ,Felice Navedad ! Imbratisati-va in seara de Craciun~~

  6. P.S. : TE ROG CITESTE PANA LA CAPAT !! Am scris jumatate de ora fara sa vreau, deci te rog citeste tot !

    Nu inteleg cum poti sa ii spui copilului tau ca nu exista Mos Craciun pe la vreo 5-9 ani. Parintii mei imi spuneau ca Mos Craciun exista. Cand aveam 9 ani, toata clasa credea in Mos Craciun si un coleg care nu invata foarte bine ne-a spus ca si-a prins parintii cum ii puneau cadouri, iar eu nu l-am crezut si ii spuneam ca exista. Acasa, l-am intrebat pe tata daca Mos Craciun exista si i-am spus ce i s-a intamplat colegului meu si atunci el mi-a spus ca exista si ca la colegul meu nu a venit Mosul pt ca el nu ajunge la toti copii si la cei care nu au fost cuminti nu se duce si ca sa nu fie trist copilul parintii i-au pus cadourile si eu l-am crezut :)). Cand aveam 10 ani incercam sa il prind pe Mosul si tot puneam camere de filmat, dar ele se tot inchideau ( probabil parintii ) si atunci credeam ca se intampla ceva magic, si dupa parintii mei au platit un Mos sa vina la mine si la fratele meu mai mic, si cand a venit am fost 100% sigura ca exista. Eu l-am filmat cu camera si cand ma uitam urmatoarea zi la filmari tata tot inventa povesti cum ca la verisoara mea (care sta in aceeasi curte dar in alta casa) cand a venit la ea avea doar un sac si dupa i s-a marit si cand pleca de la noi i se umplea sacul cu jucarii si eu il credeam ( ce-i drept filmare nu era atat de clara :)) ). Cand aveam 11 ani toti colegii deja nu mai credeau si daca ma intreba cineva spuneam si eu ca nu mai cred desi in sinea mea credeam … Am cautat pe internet daca mos craciun exista si imi dadea tot feluri de site-uri (ca asta) unde copiii intrebau ‘la ce varsta si cum ati aflat ca mosu nu exista’ si atunci eu ma uitam la raspunsuri unde toti scriau 7-10 ani si cum au gasit cadoutrile prin dulap sau cum si-au prins parintii si atunci din ce in ce mai mult nu mai credeam, dar in acelasi timp aveam o impresie ca el exista. L-am intrebat pe tata daca exista sau nu ca la scoala toti spun ca nu exista si el a spus ca sa n ma fac de ras la scoala imi spune adevarul, si mi-a spus ca de fapt el si mama au pus cadourile, mosul era unul fals pe care l-au platit, dar Mos Craciun exista in sufletele noastre si sa nu-i spun lui mama ca am aflat de la el pt ca se supara ca ea vroia sa traim spiritul craciunului si sa credem in povesti in continuare … Cand am auzit toatea acestea am ramas socata, nu-mi venea sa cred si totusi eu ma gandeam ca tata minte =)))), ca e imposibil sa nu-mi fi adus Mosul tot ce scrisesem in scrisori. Si cu toate acestea eu tot am crezut in continuare :)). Cand aveam 12 ani, am auzit o usa de la bucatarie si atunci m-am gandit ca vroia sa imi puna mama cadourile si atunci m-am gandit ca daca o sa aud pungile de cadouri cum le pune si dupa iar usa de la bucatarie cum o inchide si dupa vad cadourile, inseamna ca e adevarat si ca asta e, dar daca nu inseamna ca Mosul chiar exista. Si ghiciti ce ? Exact asta am auzit : pungile, usa de la bucatarie si dupa fratele meu cum a auzit un zgomot a coborat sa verifice si … Erau cadourile !! Atunci chiar am fost trista si a fost cel mai urat Craciun, dar nu i-am spus lui mama ca am auzit-o si nici fratelui meu mai mic ca nu exista Mosul … De atunci stiu sigur ca nu mai exista si acum ca sa am si mai multe dovezi uitati ce s-a intamplat peste un an :
    Deci, aveam 13 ani, peste o saptamana era Craciunul, dar era luni si vineri era ziua unui coleg de-a fratelui meu si mama a fost la cumparaturi si ia luat o carte si o haina sau nu mai stiu ce … Bunica a vazut cadoul pus frumos intr-o plasa langa celelalte cumparaturi pe fotoliu, si a luat-o. Eu am venit jos in bucatarie ca imi era foame si asteptam ca mama sa se schimbe si sa faca de mancare. Stateam in bucatarie, iar bunica se uita la ce mancare a cumparat mama. Deodata mama vine si o intreaba pe bunica daca a vazut o carte si o bluza intr-o sacosa (eu stateam pe scaun si ma uitam la ele), iar bunica a spus ca le-a dus in beci ca a crezut ca sunt pentru copii (adica eu si fratele meu) de Craciun. Mama a spus ca sunt pentru colegul fratelui meu ca este ziua lui vineri si s-a dus in beci sa le aduca. Atunci eu mi-am spus in gand ca deja stiam ca nu exista mosul si asta e doar o alta dovada.. Si m-am dus in camera alaturata. La un moment dat am vrut sa ma duc inapoi in bucatarie, dar cand am deschis usa am auzit-o pe bunica :
    – imi pare rau, dar stii ca eu sunt batrana si oricum ei sunt mari de-acuma …
    La care mama :
    – da, dar eu nu vreau sa stie ca le ascund cadourile in beci !!
    Aceasta discutie pe care am ascultat-o din greseala a insemnat ceva. De Craciun primisem haine, dulciuri si toata familia am primit un tv pt bucatarie pt ca se stricase celalalt. In seara aceea cand tata l-a montat am stat pana tarziu cu mama si cu tata si la un moment dat se blocase tata si nu mai stia cum sa il regleze. Si mama a spus :
    – dar citeste manualul de instructiuni ca trebuie sa fie scris undeva …
    Iar tata :
    – nu, da’ stiu, ca doar mi-a explicat ala cum sa fac …
    – care ala ?
    – ala de la magazin …
    Iar eu zambesc si mama se uita la mine facandu-i semn lui tata sa se opreasca si atunci tata spune :
    -aaa nu ca am citit mai devreme in manual.
    Intr-un fel imi venea sa rad la cum incerca el sa se acopere ca nu a cumparat el tv-ul, ci mosul :))
    Dupa revelion vroiam sa mergem la schi, dar inainte cu o zi am mers la un restaurant sa mancam pizza. Dupa ce am terminat, mama il intreaba pe tata :
    – mai ai bani ?
    – cum ? Dar tu nu ai ?
    – dar de unde sa am eu ? Dar tu nu mai aveai ?
    – pai dar mai am doar pt schi …
    – cum? Dar nu mai spuneai ca mai ai x lei ? Pe ce ai consumat banii ?
    Eu si fratele meu eram curiosi pe ce a platit banii, iar el spune in soapta :
    -televizorul.
    De atunci am toate dovezile necesare ca sa spun ca nu exista Mos Craciun :))

    Sincer, acum, eu daca as fi copil din nou, nu as vrea sa aflu de la o varsta frageda ca nu exista Mosul. Pe bune acum, eu cand o sa am copii o sa procedez cum au facut parintii mei. Adica eu de la 13 ani imi este clar ca nu mai exista Mos Craciun, adica de craciunul trecut, pt ca acum am 14 ani si sincer Craciunul asta cred ca a fost cel mai plictisitor din viata mea …. Adica stiam ca parintii o sa imi puna cadourile, stiam unde le ascund (bine,ca nu m-am uitat sa nu stric tot Craciunul) in ceilalti ani macar vroiam sa aflu, puneam camere, era o adevarat aventura, era sarbatoarea mea preferata, in schimb acum nu prea mai imi place. Si dupa ce am aflat ca nu exista Mosul, mai suparata am fost ca nu exista si cadourile mi le aduc parintii, nici nu m-am gandit ca parintii m-au mintit sau chestii de genul, ca doar si eu as fi procedat la fel.

    Gandeste-te cat de fericit e copilul tau atunci cand vede toate cadourile dorite si toti stati in familie, chiar daca l-ai mintit. Cel putin e mai bine decat sa nu-l fi mintit, sa stie de mic, si in fiecare craciun ti-ar cere tie cadourile si cand le vede sa-ti multumeasca tie, in loc sa se gandeasca ca Mosul se uita acum la el si vede cat de fericit e si ca la anu ii va aduce ceva si mai si pt ca a foat cuminte … Dar tu faci cum vrei, daca ii spui fetitei tale ca nu exista Mosul, asta e, dar copilaria ei ar fi mult mai fericita cu Mosu, adica cat poti sa fii suparat pe parinti ca te-au mintit ??
    Mai bine stai vreo 10-11 ani alaturi de Mos Craciun, iar dupa stai suparat vreo 3-4 zile ca nu exista … Sarbattoarea Craciunului e de o mie de ori mai speciala cu Mos Craciun ;).

    Deci, eu in locul tau, i-as spune fetitei mele pe la 10-11 ani, iar daca va avea copii in clasa care sa fie rautaciosi si rai si sa-si bata joc de ea ca ea inca mai crede in mosu, atunci i-as spune, dar pana atunci as face tot posibilul sa nu afle ea singura, sau sa vada cum ii pun cadourile( acesta ar fi cel mai trist lucru prin care ar putea afla) …

    • Wow ! Cat am scris !! Dar te rog citeste ca dureaza vreo 5 minute 😉

    • Bună Ema! Am citit tot şi mă bucur că tu ai crezut în Moş Crăciun până la 11 ani, şi nici nu te-ai supărat că părinţii te-au minţit. Dar în ziua de azi, lucrurile stau altfel. Copiii au acces la foarte multă informaţie. De exemplu, la televizor, la o grămadă din desene, se spune că Moş Crăciun sunt părinţii. Iar când fetiţa mea s-a uitat în ochii mei şi m-a rugat din suflet să-i spun adevărul, eu nu am putut s-o mint. Mi-a mulţumit că i-am spus adevărul şi mi-a zis că pentru ea, oricum, cadoul era important, nu conta de la cine vine. 🙂 Iar de Crăciun, soţul meu s-a costumat în Moş şi le-a adus copiilor cadouri, dar emoţii tot au fost. Te pup şi îţi mulţumesc pentru comentarii!

      • Imi pare bine ca fetita ta nu s-a suparat 🙂
        Dar eu daca as fi fost in locul fetitei tale, nu te-as fi intrebat si as fi incercat sa aflu singura cu speranta ca exista Mosul :)) si nu mi-ar fi placut sa aflu de pe la 5 ani … Daca as fi aflat nu ar mai fi fost nimic magic de Craciun, dar asta este parerea mea …

  7. Si de faza cu serbarea de anul trecut ai putea sa-i spui ca Mos Craciun nu poate sa le aduca tuturor copiilor cadouri in aceeasi noapte si nici sa se duca la toate serbarile pt ca ar fi prea multe, si atunci isi trimite ajutoarele din Laponia.
    Iar acel mos nu era Mosul adevarat, era un ajutor de aceea a crezut ca e fals.
    Sigur va merge 😉

    Si eu le spuneam parintilor ce imi doresc, dar nu cu gandul ca ei imi aduc cadouri … Pur si simplu ca sa fiu sigura ca voi primi ce mi-am dorit :)))

  8. eu am aflat la 12 ani (acum) si o sa pun telefonu sa filmeze sa fiu sigur

  9. CHIAR NU EXISTA MOS CRACIUN SI MOS NICULAE?

  10. Narcis Manole says:

    Respect pentru sotul tau. Mare om mare caracter 🙂 .Mi-a placut tare mult argumentul sau, citez : “să-ţi minţi copilul nu e o cruzime?” Nu mi-am mintit copiii niciodata. Ei stiu de mici ca cei doi, mos nicolae si mos craciun nu exista.Nu mi-as dori ca mai tarziu sa am pretentii de la ei sa nu m-a minta atata timp cat eu am facut-o.

    PS. Am scris intentionat numele celor doi cu litere mica. 😉

  11. Stiu ca nu egsista dar tot prefer de suprize aduse noaptea

  12. Maya_M says:

    Mos craciun nu exista ce mai puneti atatea intrebari? Oricum eu zic sa le spuneti copiilor vostrii asta. In locul vostru nu m-ar interesa daca plang sau ceva.

  13. Maya M esti teribil de rece, nepasatoare si rautacioasa fata de un suflet de copil, probabil ca nici nu ai copii (caci daca ai avea te-ar durea lacrimile copiilor tai). Dragilor, atata timp cat ne costumam in minunatul personaj Mos Craciun, el exista. In Laponia este Mos Craciun care primeste zilnic mii de scrisori care vin din toate tarile lumii. De Craciun in fiecare mall exista cate un Mos pentru toti copiii. In fiecare gradinita si scoala uneori vine Mos Craciun. Acasa la copiii mici vine Mos Craciun. Deci cum sa nu existe Mos Craciun? Mos Nicolae este Sfantul Nicolae insa el nu se arata nimanui.
    In orice poveste exista cel putin o farama de adevar. Deci pentru toate sufletele de copii (nu doar pentru copii) Mos Craciun va exista intotdeauna.

  14. stranepoata mea a aflat ca nu exista mos craciun/ nicolaie si iepurasul la varsta de 9 ani…… dupa parerea mea a aflat cam tarziu…….

Leave a Reply