June 24, 2017

Tu eşti meteosensibil?

Acum, odată cu venirea anotimpului rece şi a ploilor, aud tot mai multă lume că se plânge ba de stare psihică nu prea bună, ba de dureri de cap sau de spate. Bunică-mea ştia când se schimbă vremea după dureri. :)) Dacă o durea piciorul, ştia că vine vreme rea. La fel, dacă îi “vâjâia” capul. Şi, într-adevăr, chiar şi medicii susţin că cei cu dureri reumatice sunt meteosensibili.

Din câte am citit, femeile suferă mai mult de meteosensibilitate decât bărbaţii. De asemenea, cei care locuiesc la oraş, în spaţii închise. Organismul nostru, al “şobolanilor de apartament”,  nu se poate adapta la schimbările vremii la fel ca al unuia care locuieşte la ţară şi e mai tot timpul pe-afară.

Normal că dacă e vreme mohorâtă, parcă ţi se transmite şi ţie o stare de discomfort. Însă eu zic că nu există “vreme rea”. Trebuie să ne bucurăm de orice, chiar şi de ploaie. Că, şi dacă stăm supăraţi, de plouat, tot plouă.

Cu starea fizică, în schimb, n-avem ce face, decât să ne odihnim şi să mâncăm sănătos, să ne vitaminizăm (cu fructe şi legume) şi să ne îmbrăcăm gros, că, vorba bunicii mele: “Dacă eşti îmbrăcat bine, nici nu simţi că iarna vine.” 🙂

Comments

  1. La vreme de azi din Baia Mare, eu propun sa facem cu totii copii 🙂

Leave a Reply