December 18, 2017

Viaţa ca o joacă

Unii iau viaţa asta într-atât de în serios, încât uită să se mai bucure de plăcerile şi frumuseţea ei. Recunosc că, uneori, şi eu mă număr printre ei. Şi mă gândeam zilele astea că viaţa trebuie luată ca un joc. Şi trebuie să-ţi facă plăcere să-l joci, oricât ar fi de greu.

Se spune că nu există mai mare seriozitate decât cea a unui copil, atunci când se joacă. Aşa trebuie să fim şi noi, adulţii: să ne jucăm de-a viaţa, dar la modul serios.

Viaţa e o aventură nebună. Nu ştii ce te-aşteaptă la colţul următor, şi trebuie să fii în permanenţă atent şi concentrat. Iar dacă iei viaţa ca pe o dramă, la un moment dat vei obosi şi te vei simţi extenuat. Însă, într-un joc nu oboseşti niciodată. Ţin minte când eram mică şi stăteam afară, pe uliţele satului, la joacă, de dimineaţa, şi până se lăsa întunericul. Alergam, ne certam, ne zbenguiam, de multe ori nici nu ştiam bine regulile jocurilor, dar nu era nimic, le inventam noi. Şi după o astfel de zi, tot mai aveam energie şi chef de joacă. Acum, din păcate, de multe ori, pe uliţa vieţii noastre nimeni nu se mai joacă.

Aşa că, dacă vrem să nu ne piară cheful de viaţă, s-o luăm ca pe un joc. 🙂

Comments

  1. Da.

  2. Viata o ai asa cum ti-o faci !!! Nu tine neaparat de noroc

  3. Daca nu luam viata ca pe un joc, ne imbolnavim..Asa ca play the game pana la capat 🙂

Leave a Reply