August 22, 2017

Top 5 demoni care trăiesc prin noi

Numesc “demoni” defectele umane, defecte care sunt atât de diversificate şi atât de complexe, încât, de multe ori nici nu conştientizăm că le avem. Orice om, cred, care trăieşte pe pământ, are, aşadar, demonii lui. Unii sunt mai mici, alţii mai puternici, unii abia se ţin pe picioare, alţii spulberă tot în calea lor, însă ei există. Iar dacă noi nu ne dăm seama că-i avem, ei cresc şi se dezvoltă. Mai rău e să ne dăm seama de ei şi tocmai noi să-i ajutăm să prindă puteri.

După mine, cel mai groaznic demon e Inumanitatea. Orice om care-şi dezvoltă demonul ăsta, devine el însuşi un demon; nu mai e om, e bestie. Un alt demon extrem de periculos e Indiferenţa, care, după cum spunea regretatul Emil Hossu, este “esenţa lipsei de umanitate“.

Pe locul trei este Ura. Acest tip de demon, dacă e dezvoltat, macină omul pe dinăuntru, îl roade, efectiv. O persoană care urăşte alţi oameni nu poate fi niciodată fericită. Aş putea spune chiar că e o persoană cam lipsită de inteligenţă, dacă lasă acest “demon” să-i facă rău. Pentru că ura nu face rău celui pe care-l urăşti, ci se întoarce împotriva ta.

Lăcomia se află, în clasamentul meu, pe locul 4. Pentru că atrage şi dezvoltă alţi demoni, cum ar fi Hoţia, Minciuna, Făţărnicia şi mulţi alţii.

Răutatea este pe locul 5, însă de acolo alimentează toţi ceilalţi demoni. Dacă e ţinută din scurt însă, nu poate face prea mare lucru.

Bineînţeles că mai sunt mulţi alţi demoni, care mai de care, ce încearcă să pună stăpânire pe sufletele noastre. Însă, dacă reuşim şi ne străduim cât de cât să-i controlăm, şi dacă nu le mai dăm “coarne”, ei se fac tot mai mici, mai slabi şi mai neputincioşi, şi ne lasă să trăim fericiţi.

Dacă ar fi să faceţi un clasament, cum ar arăta?

P.S.: Ce m-a amuzat a fost că toate numele “demonilor” sunt la feminin. :)) Nu a fost intenţionat

 

Comments

  1. Da orice om are demonul lui cum ai spus si tu , construit de el insusi atat spiritual cat si fizic.

  2. Termenul oferit de cultura greaca nu prezinta in mod special o conotatie a raului. Dimpotriva, literar semnificatia oferita este de “spirit-bun“. Dar termenul a fost inversat si conotatia de rau a fost atribuita in traducerea din biblia ebraica. Conceptia medievala si neo-medievala a demonului deriva din antichitatea latina ( romanii ). Conceptia greco-romana asupra demonilor a fost preluata de cultura crestina , dar de retinut faptul caci aceasta referinta era doar la o forta spirituala, dar nu o forta rea.

Leave a Reply