November 24, 2017

Povestea stâncii, de Arsenie Boca

O povestioară foarte frumoasă, primită pe mail de la o prietenă, mi-a atras atenţia azi şi vreau să o citiţi şi voi. E plină de înţelepciune, şi e scrisă de un preot. Un preot adevărat. Spun un preot adevărat, pentru că, în decursul vieţii mele, am întâlnit, din nefericire, mulţi preoţi care nu au nici o legătură cu Dumnezeu, cel despre care ni se spune în Biblie. Preoţi care se plimbă în maşini de lux, pe când alţii mor de foame. Preoţi care construiesc biserici poleite cu aur, pe când spitalele sunt din ce în ce mai puţine, mai sărăcăcioase, şi bolnavii mor cu zile, că nu au medicamente.
Un preot adevărat, după părerea mea, e unul care ne transmite iubirea lui Dumnezeu, fiind un exemplu pentru noi.
Ca să vă faceţi o idee, Arsenie Boca fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A murit în 1989, dar a lăsat în urma lui poveţe, prin care ne învaţă cum ar trebui să fim în viaţă. O altă povestioară a acestui preot e şi Ceşcuţa de ceai.
“Un om dormea în coliba lui, când, într-o noapte, camera s-a umplut de Lumină şi i-a apărut Dumnezeu.
Domnul i-a cerut să facă o muncă pentru el şi i-a arătat o stâncă mare din faţa colibei. I-a explicat că va trebui să împingă piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a şi făcut.
Mulţi ani a muncit din greu, de la răsăritul la apusul soarelui împingea din toate puterile, cu umerii proptiţi de suprafaţa masivă şi rece a stâncii de neclintit.
În fiecare noapte bărbatul se întorcea trist şi istovit în coliba lui, simţind că a irosit întreaga zi fără nici un folos.
Tocmai când bărbatul era mai descurajat, necuratul a decis să-şi facă apariţia în gândurile lui deznădăjduite:
— De atâta timp împingi piatra şi ea nici nu s-a clintit…
Aşa că omul a rămas cu impresia că sarcina lui este imposibil de realizat şi că toată munca lui va fi un eşec.
Aceste idei l-au deprimat şi descurajat şi mai mult.
Necuratul i-a spus:
— De ce te ruinezi singur? Petrece-ţi timpul făcând doar un efort minim şi te vei simţi mai bine.
Bărbatul, ostenit, tocmai aşa îşi propusese să facă, dar înainte de asta a decis să se roage şi să-I spună păsul Domnului.
— Doamne, a spus, am muncit mult şi greu pentru Tine, adunându-mi toate puterile să fac ce mi-ai cerut. După atâta timp, nu am reuşit să mişc piatra nici cu jumătate de milimetru. Cu ce am greşit? De ce n-am izbutit?
Domnul i-a răspuns înţelegător:
— Omule, când ţi-am cerut să-mi slujeşti şi tu ai acceptat, ţi-am spus că îndatorirea ta era să împingi cu toate puterile în stâncă, ceea ce ai şi făcut. Niciodată nu am spus că aştept ca tu să o mişti. Datoria ta era doar să împingi. Şi acum vii la Mine obosit spunând că ai dat greş. Aşa să fie…? Priveşte la tine… Braţele îţi sunt puternice şi musculoase, spatele e vânjos şi bronzat, mâinile îţi sunt bătătorite de atâta apăsare, picioarele ţi-au devenit tari şi puternice. Te-ai dezvoltat mult şi capacităţile tale sunt peste ce te-ai fi putut aştepta să ai. Adevărat, nu ai mişcat stânca. Dar însărcinarea ta a fost să mă asculţi şi să împingi, ca să-ţi pui la încercare credinţa şi nădejdea în înţelepciunea Mea. Ceea ce ai şi făcut. Acum, omule, Eu voi muta stânca.
Câteodată, când auzim cuvântul lui Dumnezeu, avem tendinţa să ne folosim gândirea pentru a descifra ce vrea El, când, de obicei, El nu ne cere decât simplă ascultare şi încredere în El.
Cu toate că noi credem că prin credinţă mutăm munţii, de fapt tot Dumnezeu este cel Care îi mută din loc.
Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.“

Trackbacks

  1. […] Dumnezeu este cel Care îi mută din loc. Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.“ Sursa: 1,2 Rate this:Share this:EmailPrintLike this:LikeBe the first to like […]

Leave a Reply