December 16, 2017

Noul meu duşman de moarte

Până nu demult am fost prieteni. Ne înţelegeam perfect… mă învăţa multe lucruri. Dar, în ultima vreme parcă a luat-o razna de tot, zău aşa. Pur şi simplu mă calcă în picioare.

Îmi zicea cineva că, de pe la 27 de ani, se cam întoarce împotriva ta şi îşi arată colţii. Ei bine, eu încă nu am împlinit vârsta critică, şi deja îşi face de cap.

Dacă nu v-aţi dat seama până acum, vă spun eu cine e: e timpul. Nu ştiu cum trece la voi, dar la mine a luat o viteză îngrozitoare. Mă sperie, de-a dreptul…

Dacă până acum făceam o grămadă de lucruri într-o zi, acum, mă-nvârt de două, trei ori şi trece ziua. Două ore parcă s-au comprimat în jumătate de oră. Dacă tot aşa va trece, azi – mâine mă trezesc că-s bunică.

Am zis duşman de moarte, şi aşa e (la propriu), că, până la urmă, chiar acolo ne duce, la doamna cu coasa, nu? De obicei, oamenii evită subiectul ăsta. Unii chiar se cred nemuritori. Dar eu zic că trebuie să înfruntăm realitatea şi să fim conştienţi că, mai devreme sau mai târziu, ne ducem pe apa sâmbetei. Important e cum trăim, nu cât trăim. Aşa că, chiar dacă trece ca TGV – ul, eu zic să profităm de el la maxim şi să ne bucurăm de fiecare clipă ca şi cum ar fi ultima. Să încercăm să nu supărăm pe nimeni, să nu alergăm după bani (că, vorba aia, nu ducem nimic cu noi) şi să nu ne călcăm onoarea pentru nimic în lume.

Leave a Reply