August 22, 2017

Un sfert de oră din viaţa lui Manuel

Era o zi toridă de vară. Soarele îşi făcea de cap. Pe plajă, nisipul ardea sub picioare, şi toată lumea s-a retras la umbră, pe terase, să se răcorească cu o băutură rece.

La una din terase, o mamă îşi certa copilul că nu voia să mănânce. La masa de lângă, doi îndrăgostiţi se sorbeau din priviri. Alături, un domn citea liniştit ziarul, cu o bere rece în faţă. Dar liniştea îi fu tulburată de o voce de copil:

– Nenea, îmi dai şi mie un leu? zise Manuel, un copilaş de 7 ani, care fusese trimis la cerşit de părinţii care-l aşteptau la două străzi distanţă.

– Pleacă de-aici şi lasă-mă-n pace! îi zise domnul, supărat că-l întrerupse din citit.

Copilul îşi luă tălpăşiţa. Numai că, după cinci minute, un altul venise la aceeaşi masă:

– Nenea, dă-mi şi mie un leu!

– Du-te la maică-ta să-ţi dea, a zis, deja enervat, domnul.

– Hai, nenea, te rog! zise ţigănuşul, murdar, uitându-se lung în ochii omului.

– Te rog să pleci de-aici!N-am venit la terasă să-ţi dau ţie banii munciţi de mine. Vă ajută statul destul.

Dar ţigănuşul nu ascultă. Şi stătea, aşteptând să i se dea ceva. Pe deasupra, mai şi mirosea urât. Cine ştie de când nu mai făcuse baie.

 – Pleacă, mă, n-auzi? strigă omul, deja înfuriat.

Văzând că n-are cu cine, copilul plecă… la masa tinerilor îndrăgostiţi. Ca să scape de el, aceştia îi dădură un leu.

Ţigănuşul insistent îeşi de le terasă şi se întâlni cu Manuel, fratele mai mic.

 – Ai făcut ceva azi? îl întrebă.

 – Nimic, zise Manuel.

 – Să vezi ce-o să te bată tata dacă nu faci măcar de-un pachet de ţigări. Ţi-am spus să nu pleci de la masă până nu primeşti ceva.

 – Dar mie mi-e ruşine!

 – Mai bine mânci bătaie?

Manuel începu să tremure, când îşi aminti de ultima bătaie, de palmele şi şuturile încasate. Plecă mai departe. Ştia, cât era de mic, că nu e bine şi frumos să cerşeşti banii oamenilor care muncesc, doar ca părinţii tăi să aibă ce bea şi ce fuma. Se uită, din depărtare, la copilul certat de mama lui că nu vrea să mănânce. Ce n-ar da să fie şi el certat pentru aşa ceva….! De ce oare Dumnezeu nu i-a dat şi lui părinţi care să-l iubească? Copilul ăla habar n-are cât e de norocos. Începu apoi să viseze cu ochii deschişi, oare cum ar fi să aibă şi el o viaţă noormală, să-l întrebe cineva ce vrea să-i facă de mâncare, să aibă o mamă care să-l întrebe dacă s-a spălat pe dinţi, cum văzuse el într-o reclamă. El nici măcar periuţă n-avea… Ar fi preferat să stea la casa de copii, decât să fie obligat să cerşească, şi bătut dacă n-aduce bani. Fratele lui e altă fire. “De ce nu poţi şi tu să ai tupeu, mă?” îl întreba tatăl lui, printre palme. Poate, dacă ar fi fost la casa de copii, l-ar fi luat o familie să-l îngrijească, o familie care şi-ar fi dorit un copil.

“Nu-i nimic, o să treacă… îşi spunea el. Trebuie să mă gândesc că acum îmi e bine, că e cald. Ce frig am îndurat astă – iarnă… Dar poate la toamnă o să mă lase să merg la şcoală. O să fie mai bine…”

Şi se îndreptă, cu paşi timizi, spre o altă terasă.

Noi, prin faptul că dăm bani, încurajăm cerşetoria. Încurajăm anumite persoane să facă copii, doar pentru a-i trimite la cerşit. Îi ţin flămânzi şi murdari, şi nu le oferă educaţie. Părinţii respectivi primesc bani şi ajutoare de la stat lunar… tot din banii noştri. Nu le mai daţi bani, dacă vreţi să nu-i mai vedeţi în stradă!

 

 

 

 

Leave a Reply