September 23, 2017

Şniţele pe stil italian cu cartofi cu şuncă la cuptor

Cei care gătesc zilnic sau aproape zilnic, sunt familiarizaţi cu întrebarea: “Oare ce să mai fac azi de mâncare?” Şi, pentru că nu ne  adresăm întrebarea doar nouă, ci şi persoanelor cu care ne întâlnim, mai aflăm şi noi reţete mai puţin cunoscute, dar delicioase. Aşa se face că am aflat o reţetă nouă (cel puţin pentru mine) de la o tipă care, la rândul ei o ştie de la soacra sa, care este italiancă.

Aveţi nevoie de:

  • carne pentru şniţel
  • 2, 3 ouă
  • pătrunjel tocat
  • 4 căţei de usturoi
  • o bucată de parmezan dat pe răzătoare (cam 50 g)
  • 8 cartofi
  • şuncă crudă
  • ulei (de măsline la cartofi)
  • puţin unt
  • sare
  • piper

Carnea se bate bine, apoi se sărează şi se pune în compoziţia de ouă bătute cu pătrunjelul, usturoiul mărunţit şi parmezanul dat pe răzătoare. Se poate adăuga piper, opţional.

Se lasă să stea timp de 30 de minute, o oră, după care se dă prin pesmet, pe fiecare parte.

Eu am făcut o parte din şniţele, şi cu făină: le-am dat prin făină pe ambele părţi, apoi le-am dat din nou prin combinaţia de mai sus.

Se prăjesc apoi în ulei pe fiecare parte.

Cartofii i-am tăiat în sferturi mari şi i-am fiert în apă cu sare cam 15 minute.

Apoi i-am aşezat în tavă, i-am sărat şi piperat, am pus ulei de măsline, puţin unt şi deasupra am pus şuncă crudă. I-am pus apoi în cuptorul preîncălzit la temperatură înaltă, până au început să prindă o crustă aurie.

Am servit cu salată de roşii şi castraveţi, şi tuturor ne-a plăcut la nebunie.

Poftă bună! 🙂

Comments

  1. Excelent…Stiu ce mananc maine…Aici la voi pe site,imi gasesc meniu si dau comanda la nevasta :)) 😀 Noroc ca le si face

  2. Mulţumin, Cotos! Ai nevastă de treabă! 🙂

  3. ador retele , in fiecare zi fac ceva altceva 😀 delicios :d

Leave a Reply