October 20, 2017

Archives for July 2012

Da’ ce, alţii sunt mai buni? Toţi sunt la fel!

– Nu te-am văzut de-un car de ani! – Da… au trecut vreo 8 ani ani… Ce mult mă bucur că te văd! De când te-ai măritat, nu prea ne-am mai întâlnit, zise Amalia, încercând să-şi ascundă mirarea de pe chip când o văzu pe vechea ei prietenă, care parcă îmbătrânise prea mult. Ridurile erau atât de pronunţate, iar ochii nu mai aveau acea strălucire pecare ea o ştia. – Şi când te gândeşti că eram cele mai bune prietene… Dar viaţa îţi oferă surprize. Mai mult sau mai puţin plăcute. – Spune-mi: ce-ţi fac copiii? Cred că sunt mari acum. Şi ce-ţi face soţul? Cred că pe Traian de la banchet, din liceu nu l-am văzut. Păreaţi aşa fericiţi! – Lucrurile s-au schimbat între timp. Recent am divorţat, suspină […]

Lovitură de stat???

Am tot auzit în ultima vreme, din toate părţile, inclusiv de la oameni care au cât de cât cultură generală, că la noi în ţară ar fi vorba de o lovitură de stat. Dacă tot nu cunoşteau termenul, cel mai simplu ar fi fost să caute pe google, şi vedeau ce înseamnă, de fapt, lovitură de stat, şi că nu are absolut nici o legătură cu ce se întâmplă la noi. Lovitură de stat se numește o răsturnare bruscă și  a puterii legitime a unui stat, prin violarea constituţiei, impusă prin surpriză de o minoritate, de obicei militară, folosind forța. Atunci, care e legătura?????? Constituţia a fost respectată, nu e vorba de minoritate, ci de majoritatea parlamentară care ne reprezintă pe noi, nu a fost vorba de absolut nici o […]

Nu pleca!

Razele soarelui care pătrundeau prin geamul camerei îl făcură să se trezească. Părea o dimineaţă ca oricare alta. Dar zâmbetul îi dispăru de pe buze când îşi aminti că nu e aşa. Atunci, Răducu o zbughi pe uşă, fugind în camera mamei sale, care încă dormea. O strânse în braţe cât putu el de tare şi începu să plângă în hohote. Până acum a reuşit să se abţină, doar era băiat mare acum. În plus,  ştia care era situaţia şi nu voia ca mama lui să sufere şi mai tare. – Ce e, Răducu? Ce-i cu tine? Îl întrebă mama, încercând să se dezmeticească. – Nu vreau să pleci şi tu. Te rog, nu pleca! spuse copilul printre suspine.  – Tu ştii că eu nu vreau să plec. Nici tatăl […]

Adevărata faţă

Atunci când cunoşti o persoană, îţi faci o anumită părere, fie ea bună sau rea. Însă, de cele mai multe ori, ne dăm seama de adevărata faţă a cuiva numai după ce petrecem o anumită perioadă de timp în compania lui/ei. Iar ca să-i vezi “colţii” cuiva (dacă îi are) trebuie doar să fii atent la micile detalii şi să le acorzi importanţă. Oamenii, când sunt puşi sub presiune, sau în situaţii de criză, se demască. Acum, aş putea spune că e o astfel de situaţie la noi în ţară. Şi e foarte uşor să ne dăm seama de caracterul celor de lângă noi. Putem vedea dacă sunt de partea minciunii şi a hoţiei sau de partea dreptăţii. E ciudat cum unii, chiar dacă le pui adevărul sub nas, scris […]

Să ne ferească Dumnezeu de spitalele din România!

Mergând azi la alimentara din colţul blocului, o aud vorbind, în faţa mea, la casă, pe caseriţă, care îmi este prietenă (mămică şi ea) cu un bătrân care tocmai îşi cumpărase o pâine şi o plătea cu bani mărunţi, de 1o bani:   – Grele zile a ajuns poporul ăsta. Nu ştiu cu ce a păcătuit atât, de i-a dat Dumnezeu un criminal la bord, zice bătrânul. Am muncit toată viaţa ca acuma s-ajung să număr fiecare felie de pâine şi să mă uit în vitrină la o bucată de carne pe care nu mi-o pot permite.  – Da… Dar să ne ferească Dumnezeu să mai ajungem şi-n spitale. Asta dacă încăpem acolo. Ieri am ieşit cu copilul din spital, şi a trebuit să dorm în pătuţ cu copilul, stând […]

Ziua de salariu

O zi însorită, prea mult aşteptată… Privind prin geamul biroului ei, gândurile i-au luat-o razna, uitând de mormanul de hârtii care o aşteptau. Vocea şefului ei, care venise să-i aducă salariul, o trezi însă la realitate. O realitate fericită, pentru că aflase că, datorită faptului că în ultimele luni s-a dovedit a fi o angajată – model, a primit o mărire de salariu. Îşi strânse repede lucrurile, zicându-şi că va veni mai repede a doua zi şi va face ce şi-a propus azi. Se grăbea să ajungă la timp, înainte de ora închiderii, să poată plăti gazul, curentul şi apa. Porni cu paşi mici şi grăbiţi, şi un zâmbet îi apăru dintr-odată în colţul gurii. Ghemotocul din pântecele ei tocmai o lovise, în joacă, iar ea observase forma perfectă a […]

Împrumuturi din domeniul culinar, luate din franceză (partea a III – a)

“Salată de boeuf”, “maioneză“, “antricot” – cuvinte din domeniul culinar pe care le folosim adesea, şi a căror provenienţă şi istorioară sunt foarte interesante, fascinante şi, în acelaşi timp, chiar amuzante. „În meniuri apare adesea la unele feluri de mâncare şi cuvântul boeuf (am găsit boeuf bourgunion, boeuf braise) care înseamnă <<carne de vită>>, nu de bou aşa cum ar traduce cineva care nu ştie că, deşi în franceză există cuvântul vache <<vacă>>, care provine de la latinescul vacca, în măcelăriicarnea de vacă şi de bou (taur) se vinde sub numele de viande de boeuf”.[1] De la Marius Sala aflăm că acest cuvânt, boeuf, vine tot din franceză şi în varianta bif: biftec, care înseamnă “felie de carne de vacă friptă la grătar sau în tigaie”. Mai avem şi cuvântul […]

Tu de partea cui eşti?

De mici copii am învăţat, de la părinţi, din basme sau de la şcoală, ce este bine şi ce este rău. Ştim prea bine că minciuna, hoţia, ticăloşia şi multe altele nu pot fi sub nici o formă încadrate sub mantia binelui. Însă, uneori, unele persoane îşi cresc copiii, învăţându-i greşit despre valori  şi virtuţi morale. După ei, eşti fraier dacă poţi să furi şi nu o faci, eşti prost dacă munceşti şi nu tragi chiulu’ (de parcă ţi-ar ridica cineva statuie), eşti tâmpit dacă eşti fidel etc. În subconştient, ştim cu siguranţă să facem diferenţa dintre bine şi rău, dar de multe ori ne încăpăţânăm, crezând că, dacă susţinem golanii (că sigur au ceva bun şi ei), odată poate va fi bine, ne vor ajuta şi vor fi de […]

Şniţele pe stil italian cu cartofi cu şuncă la cuptor

Cei care gătesc zilnic sau aproape zilnic, sunt familiarizaţi cu întrebarea: “Oare ce să mai fac azi de mâncare?” Şi, pentru că nu ne  adresăm întrebarea doar nouă, ci şi persoanelor cu care ne întâlnim, mai aflăm şi noi reţete mai puţin cunoscute, dar delicioase. Aşa se face că am aflat o reţetă nouă (cel puţin pentru mine) de la o tipă care, la rândul ei o ştie de la soacra sa, care este italiancă. Aveţi nevoie de: carne pentru şniţel 2, 3 ouă pătrunjel tocat 4 căţei de usturoi o bucată de parmezan dat pe răzătoare (cam 50 g) 8 cartofi şuncă crudă ulei (de măsline la cartofi) puţin unt sare piper Carnea se bate bine, apoi se sărează şi se pune în compoziţia de ouă bătute cu pătrunjelul, […]

Dacă ne-am vedea fiecare de treabă…

Sunt unii care altceva n-au de făcut decât să-şi bage nasul în intimitatea altora şi să-şi dea cu părerea, chiar dacă nu cunosc foarte bine situaţia. Şi, în general, persoanele respective sunt de gen feminin. Românii, în ultimii ani, parcă au luat-o razna urât de tot cu privitul în patul altuia. Sunt realmente în extaz când află că vreunul şi-a luat amantă sau că altul divorţează, şi se distrează de minune uitându-se la ştirile de la ora 5, să vadă ce necazuri li s-au mai întâmplat altora. Probabil îşi hrănesc fericirea atunci când văd că sunt alţii şi mai năpăstuiţi de soartă. Probabil o fi şi asta o strategie, mă gândesc, de a distrage atenţia de la viaţa “minunată” pe care o duce fiecare român. Poate dacă vede ce pune […]