December 16, 2017

Cu sau fără… credite?

Zilele astea mă contraziceam cu cineva în privinţa creditelor la bănci, aşa că am hotărât să dezbat acest subiect în câteva rânduri.

Eram în facultate şi începusem să lucrez, ca să o pot plăti. În plus, mai stăteam şi în chirie. În garsoniera pe care o închiriasem nu era televizor, aşa că mi-am cumpărat unul în rate. Rata nu era mare, aşa că o puteam plăti, mai ales că dintotdeauna mi-am dorit televizor, pentru că ai mei nu aveau când eram mică.

Am reuşit s-o plătesc până la urmă, dar am văzut că nu era uşor să ai o rată lunară, fie ea cât de mică. Uneori chiar mă stresam că nu o puteam plăti, când apăreau cheltuieli neprevăzute. Şi parcă îmi stătea pe cap şi nu se mai termina odată.

Tot în acea perioadă mă bătea gândul să-mi iau o garsonieră, cu credit pe 30, 40 de ani. Mă gândeam că oricum, eu în fiecare lună plătesc chiria 100 de euro. Mai pun puţin în fiecare lună, dar ştiu că e a mea.

Nu am mai apucat să fac asta, că m-am căsătorit şi m-am mutat la soţul meu. Au trecut vreo 7 ani de atunci, şi abia acum îmi dau seama că aş fi făcut o mare greşeală dacă mă băgam în datorii la bănci, pe zeci de ani.

Am ajuns la concluzia asta după ce am ascultat vreo 20 de persoane în situaţia respectivă. Majoritatea spuneau că regretă. Spuneau că, la început, când eşti tânăr şi plin de entuziasm, când ai un loc de muncă bine – plătit, e uşor să o iei pe calea asta. Însă numai după vreo cinci ani de când ţă-ai luat creditul realizezi că mai bine stăteai în banca ta şi te mulţumeai cu cât ai.

Mulţi dintre cei de la care am auzit asta au trebuit să se despartă de cei dragi şi să meargă să muncească în străinătate, pentru că “dacă nu plăteşti, spuneau ei, banca nu te iartă. Îţi ia casa şi te lasă în drum. Ba mai mult, după ce-ţi vinde locuinţa, te pune să mai plăteşti şi diferenţa, pentru că întotdeauna o vinde la preţ mai mic. Acum rata s-a mai mărit, iar banii ne erau calculaţi la fix. Dacă am fi stat în chirie, acum ne-am fi mutat în alt loc, cu confort mai puţin, dar cu chiria mai mică. Dar nu eram nevoit să merg din ţară. Şi, pe deasupra, imobiliarele tot scad. Şi e normal să scadă, că sunt tot mai multe construcţii, iar populaţia e în scădere. În mod normal, ar trebui să-ţi poţi lua o locuinţă după cinci ani de muncă, dar la noi încă nu e aşa, dar va fi. Acum, după ce 30 de ani plătesc rate şi îmi trag de la gură, nu merg în concedii şi altele, ajung să am apartamentul când voi avea 55 de ani. Asta dacă o să pot plăti creditul. Pentru că acum apartamentul nu e al meu, ci e al băncii. Şi, la 55 de ani (dacă îi apuc), de ce să mă mai bucur eu?”

Nu e bine să stai în chirie. Şi eu am stat doi ani şi nu e uşor. Dar nu ştii niciodată ce-ţi rezervă viaţa. Poate un job în altă localitate. Poate, cum am auzit de alt caz, tinerii căsătoriţi vor să se despartă, dar nu o fac, pentru că şi-au luat apatrament în rate împreună etc.

Eu nu vreau să jignesc pe nimeni, ci doar vă spun că am ajuns la concluzia că e bine să te întinzi cât ţi-e plapuma şi să nu tânjeşti la lucruri pe care nu poţi să ţi le permiţi. Dar suntem oameni şi facem de multe ori greşeli. Important este să învăţăm din ele, sau măcar să ni le recunoaştem.

Sper să nu vă supăraţi pe mine. Eu doar v-am expus punctul meu de vedere.

Comments

  1. Agnes Rata says:

    In occident mai putin de jumatate de populatie e proprietara unui imobil. Marea majoritate stau in chirie si nu au nici o problema in privinta asta…. Numai la noi e mentalitatea asta de a avea casa pe numele nostru. E greu sa stai in chirie, mai ales ca au niste “scoruri” de te doare mintea, iar daca mai ai si “norocul” de-a sta la parter (cum am stat noi) te mai ingroapa si factura de curent si gaz… Acuma depinde de fiecare cum gandeste….

    • Dar în Occident își permit să plătească chirie chiar dacă sunt în pensie. Majoritatea pensionarilor de la noi de abia-și duc traiul de pe-o zi pe alta, și de abia le ajung banii de medicamentele care-i țin în viață. De unde și-ar permite să plătească lunar cel puțin 100 de euro chirie? De asta se zbat la noi oamenii să aibă o casă a lor, pentru că la cum merg lucrurile la ora actuală sigur nu-ți permiți să stai în chirie atunci când ieși la pensie.

  2. Aşa e, Agnes. Ai perfectă dreptate!

  3. Din nou eu…as putea sa scriu un articol pe tema asta:D
    Am atatea de comantat incat nu stiu de unde sa incep…tu ai avut noroc ca te-ai casatorit cu cineva care avea casa…dar nu toti au norocul asta. Sa vedem cum stau lucrurile. Fiecare om normal, care nu vrea sa traiasca cu parintii toata viata, ajunge la un moment dat (dupa ce termina scoala, facultatea, etc) in care trebuie sa faca cumva sa paraseasca casa parinteasca. Aici exista mai multe variate:
    1. Faci parte dintr-o familie bogata, si mama si tata iti cumpara rapid un apartament/ o casa;
    2. Te casatoresti cu o persoana instarita care deja are apartament/casa;
    3. Te muti in chirie, si te chinui 15/20 de ani sa strangi bani de o casa(pe langa chirie, mai trebuie sa si economisesti);
    4. Iti cumperi casa ta, si pe langa rata,economisesti ca sa rambursezi anticipat creditul;
    5. Ai un noroc incredibil si castigi la Loto.
    Nu e ideal sa iei un credit pe termen lung, dar dupa cum zicea Sebastian pe blogul sau visurat, sunt 2 tipuri de datorii: datorii bune si datorii rele. Datoriile bune sunt de cele care pe viitor te ajuta sa te dezvolti, gen credit pentru facultate, credit de investitii si dupa parerea mea credit pentru locuinta. Datoriile rele sunt alea de genul: credit pentru ati cumpara plasma, Itelefon:)), sau cine stie ce masina de fite care sta in fata blocului pentru ca nu mai ai bani de combustibil.
    Noi cand ne-am luat creditul am analizat situatia foarte atent, si nu m-am indatorat mai mult de 40% din salariu meu(desi puteam lua mult mai mult daca participa si sotul meu cu venituri), pentru ca nu vroiam sa ne impovaram prea tare. Inainte stateam in chirie la o camera si plateam 160 de euro(o garsoniera similara puteam sa ne-o cumparam tot prin credit cu o rata de 135 de euro), acuma platesc doar un pic mai mult si stau la doua camere(in Timisoara nu aveam nicio sansa sa inchiriem un apartament cu 2 camere pentru o suma mai mica decat rata pe care o avem). Si acum avantajele:
    -pot sa-mi schimb culoarea peretilor de cate ori vreau;
    -nu ma gandesc ca proprietarul vrea sa vanda si trebuie iar sa ma mut cu toate lucrurile(lucru care nu e deloc usor, mai ales cand apar si copiii);
    -si in 20 de ani de acum(sau mai repede) apartamentul o sa fie al nostru, nu o sa-mi fac griji ca nu-mi ajunge pensia sa-mi platesc chiria si medicamentele(mi se pare absurd sa comparam situatia din occident cu cea de la noi: bunicile voastre si-ar permite sa platesca chirie ca si americanii?:))))…)
    In plus, daca printr-un nefericit eveniment iti pierzi locul de munca, banca iti ia casa daca nu mai platesti rata, dar si proprietarul te da afara daca nu platesti chiria….deci tot in strada ajungi;)…
    Si in final, cautati pe internet sa vedeti cati analisti financiari au ajuns la concluzia ca rata la un apartament e mai mica decat chiria pentru acelasi apartament…problema e ca multi nu pot sa-si ia credit pentru ca nu au pe cartea de munca salariul real, si banca nu da credit pe ochi frumosi…

    • Roxana, când bunicii noştri erau tineri, nu erau nevoiţi să se îngroape în datorii, ca noi. Şi nici nu avea nimeni atâta tupeu, încât să îi îndatoreze pe viaţă, Şi ei se mulţumeau cu cât aveau. Nicidecum nu au fost puşi în situaţiile de acum. Trebuie să fim realişti, nu să aberăm.

      • Nu inteleg de ce ne tot comparam cu bunicii…traim in PREZENT si vremurile s-au schimbat. Eu nu ma multumesc sa stau in casa altuia, vrea mai mult pentru ca stiu ca pot mai mult si merit mai mult, asa ca DA, am avut TUPEU si mi-am luat credit. Si NU, in trecut bunicii nostri nu se multumeau cu ce aveau: citeste ION si o sa vezi cum isi dadeau cu sapa in cap pentru ca vroiau sa se intinda mai mult decat le este plapuma…si ION din punctul meu de vedere ilustreaza foarte bine ce s-a petrecut in perioada de care vorbesti tu, cea a bunicilor nostri….

        • Roxana dragă, nu eu am adus vorba de bunici, ci tu ai făcut-o. Şi nu era vorba de tine când am scris de tupeu, ci de cei care dau bani împrumut. Dacă citeai mai atent, înţelegeai. Aşa cum ai fi înţeles şi ce-am vrut să spun în articol. Iar dacă tu consideri că e bine să dai cu sapa-n cap ca să te-ntinzi mai mult decât ţi-e plapuma, e treaba ta. Eu consider că fiecare trebuie să-şi cunoască lungul nasului. Nu spun că ai făcut rău sau bine că ai luat creditul. E problema ta. Repet: eu am scris ce am auzit de la alţii, şi am specificat foarte clar asta. Îţi doresc să-ţi achiţi creditul cât de repede şi numai bine! 🙂

  4. Uneori e mai bine in chirie decat sa stai cu mai multi membri ai familiei sotului tau si sa fie nu greu ci foarte greu desi si eu si sotul avem salarii foarte bune dar din 6 adulti numai 3 lucreaza , am copil mic si pensia soacrei e mica……
    sincer as fi dorit un credit sa am casa mea dar ascultand parerea unui prieten si cititnd articolul am inceput sa nu mai fiu asa sigura ca creditul e cea mai buna optiune…..
    la inceput e ok creditul dar dupa o perioada mai mare (1 an 2) descoperi ca nu e chiar asa usor cum a parut la inceput….
    La noi in familie e o vorba : daca nu arde si nu frige inseamna ca nu e urgent/nu trebuie neaparat lucrul respectiv lucrul respectiv 🙂
    Asa e si cu creditul 🙂

  5. Draga mea Iasmina,

    Ti-am apreciat pana acum parerile, dar da-mi voie sa iti spun ca lipsa ta de experienta isi spune cuvantul. Dupa cum ai scris chiar tu, la un moment dat, te-ai mutat in apartamentul sotului, care, presupun ca avea locuinta lui deja, iar grija aceasta a disparut. Daca erati doi tineri si cu planuri de avea copii pe care sa-i cresti intr-o chirie, iti spun ca fericirea s-ar fi evaporat repede. In primul rand, nu poti sa faci nimic, nici macar o schimbare in locuinta. Nu poti zugravi, nu poti schimba gresie, parchet. Iar ca pretul chiriei sa rezoneze cu punga, poate apartamentul nu are termopane, nu are microcentrala (cum am patit eu – in mijlocul iernii mi s-a taiat gazul pentru ca aveam convector care nu avea avizele necesare. Pana sa se indure proprietara sa puna microcentrala a trecut 1 luna! puteam sa ma mut, dar: ia mobila, copii coboara, urca etc.; deci nu e tocmai lejer). In plus, esti mama si stii bine: te gandesti la copii, sa le lasi ceva. Daca ai fost toata viata calator, ti-ai schimbat chiriile o data la cativa ani, copiii nu mai simt stabilitatea unui camin. Cresc, ajung mari, noi ne ducem. Le lasam un contract de inchiriere, nesiguranta viitorului sau macar o locuinta, ce-i drept, poate prea muncita si platita, dar macar va fi a lor. Sau macar o vor putea vinde… Nu e vorba aici de cat ti-e plapuma, draga mea, e vorba ca avem o singura viata si, decat sa te invelesti cu plapuma care nu e a ta, mai bine ti-o crosetezi singura, fiecare, crede-ma, stie cat are nevoie si poate…

    • Karla, eu am spus foarte clar că am ajuns la concluziile de mai sus după ce am ascultat zeci de oameni care şi-au luat credit de la bancă pe foarte mulţi ani, şi după câţiva ani au început să regrete amarnic.
      Cât despre ce laşi copiilor, eu consider că ei trebuie să-şi facă ce vor din munca lor. Eu le ofer educaţie, investim în ei până îşi termină studiile, după care trebuie să se descurce. Cred că poţi transforma un copil într-un looser dacă-i oferi totul de-a gata, fără ca el să mişte un deget.

  6. gumitzel says:

    iti e usor acum sa soui ca e o prostie sa iti faci credit pentru casa, insa sa nu uitam, chiar tu ai spus ca te-ai maritat si te-ai mutat la sotul tau, deci nu ai fost pusa in situatia de a alege intre chirie si apartament proprietate,numa zic

  7. gumitzel says:

    scuze, greseala de tipar * spui

Leave a Reply