Mamă

E-atât de bine câteodată

Să fugi, să uiţi de lumea toată,

Să te închizi în lumea ta

Cu geamuri mici şi miros de cafea…

Să visezi cu ochii larg deschişi

Că totul e posibil, că nori pot fi atinşi.

Să poţi să zbori, chiar dacă nu ai aripi,

Să te înalţi, să pluteşti printre valuri

De dor, de uitare, de amintiri,

De viaţă, de moarte, de somn şi de  iubiri…

Şi-apoi să te trezească la viaţ-un clopoţel

C-un clinchet cristalin şi ochi de mieluşel

Zburdalnic şi zglobiu, gălăgios şi vesel.

El vrea să-i faci pe plac, şi să îl bagi în seamă

Atunci când cu mult drag îţi spune: “mamă!”