September 26, 2017

Cât trebuie să le oferim copiilor noştri?

Cred că majoritatea părinţilor au tendinţa de a-i oferi copilului tot ce le-a lipsit lor în copilărie. Şi, în general, ne-au lipsit cam multe. Eu, când eram mică, aveam o singură păpuşă, pe care o tundeam, o spălam, o îmbrăcam şi câte şi mai câte. Şi mai mergeam câteodată la alţi copii şi vedeam că au păpuşi Barbie, lego, maşinuţe şi multe altele. Soţul meu, de asemenea, a avut o copilărie lipsită de jucării, aşa că vă daţi seama cum arată casa noastră: ca un parc de distracţii pentru copii.

După ce am născut primul copil, am cumpărat la jucării, de nu mai ştiu pe unde să le mai pun. De fiecare dată când intram într-un magazin, primul lucru pe care-l făceam era să vedem dacă nu a mai apărut ceva nou.

Asta până când am observat că a noastră nu mai e interesată de nici o jucărie şi că nu prea se joacă cu ele. Nu mai ţinea nici şantajul cu: “Dacă dormi, Moş Crăciun te vede şi te pune pe lista lui şi-ţi aduce jucării.”  Replica ei era: “Am destule jucării. Nu-mi mai trebuie.” Atunci ne-am dat seama că fata avea dreptate, iar noi am cam exagerat.

Acum îi cumpărăm jucării doar de ziua ei, de Paşti, de Moş Nicolae sau de Crăciun (cu condiţia să fie ascultătoare).  Şi la fel şi frăţiorul ei. Şi şantajul cu iepuraşul funcţionează. Doarme după-masă în fiecare zi. 🙂

Şi să vă mai spun un truc cu jucăriile: ascundeţi câteva pungi cu jucării de care s-au plictisit şi scoateţi-le după 6 luni sau un an. Bucuria lor când le vor revedea va fi imensă, şi se vor juca din nou cu ele (o perioadă).

Ştiţi proverbul: “Dacă-i dai omului un deget, îţi ia toată mâna.” Acelaşi lucru e valabil şi pentru copii. E deajuns să vadă o singură dată că primeşte orice doreşte fără să facă nimic pentru asta. Cunosc familii în care copilul nu trebuie nici măcar să ceară, şi i se oferă mai mult decât îşi poate el imagina. Eu zic că cea mai mare greşeală în educaţia unui copil este să-i dai ceva fără să fi muncit pentru acel lucru.

Prin educaţia pe care i-o facem noi în primii săi ani de viaţă, practic îl pregătim pentru ceea ce îl aşteaptă după ce pleacă din “cuibul părintesc”. Iar dacă copilul e învăţat să primească fără a depune vreun efort, aşa va face toată viaţa: va aştepta să primească fără să facă nimic.

Întotdeauna, când copilul cere (o jucărie, o haină nouă etc.) trebuie pus să dea şi el ceva în schimb: să facă curăţenie, să ajute la prepararea mâncării sau alte sarcini, pentru că şi în viaţă trebuie să munceşti ca să obţii ceva.

La noi acasă se ştie că cine nu e harnic nu primeşte nimic.  Da, e frumos să-i vezi cum se bucură când primesc ceva, dar e şi mai frumos şi dacă ei ştiu că merită pe deplin acel lucru. Şi totuşi, se mai întâmplă şi erori, şi mă trezesc că i-am cumpărat iar o cutie cu creioane colorate, deşi i-am zis că nu-i mai cumpăr din cauză că nu a avut grijă de cele vechi. 🙂

Leave a Reply