June 22, 2017

Supă / ciorbă de salată verde

supa de salataÎnainte să vin în Maramureş, ştiam că salata verde se mănâncă doar ca salată. 🙂 Ei bine, aici am aflat că din salată se face şi “supă de şălate”, care e foarte gustoasă, uşoară şi se prepară destul de simplu.

Aveţi nevoie de:

  • 2 căpăţâni mari de salată verde
  • o ceapă
  • 200 g de slăninuţă și, dacă vreți, puțin bacon
  • 400 ml iaurt sau lapte bătut
  • 3 ouă
  • 1 litru jumate de apă
  • 2 linguri de faină
  • 2 fire de usturoi verde (opţional)
  • 3 căței de usturoi
  • 400 ml de smântână grasă
  • ulei
  • sare şi piper după gust

Spălaţi salata bine-bine, că e posibil să mai fie şi “codaţi” prin ea, adică viermişori. Apoi o tăiaţi mărunt, împreună cu cozile de la usturoiul verde. Tăiaţi ceapa solzişori, o căliţi, apoi adăugaţi peste ea salata şi cozile de usturoi şi o mai lăsaţi puţin la foc.

Adăugaţi apoi apa şi o lăsaţi să fiarbă cam 20 de minute,  jumătate de oră.

Tăiaţi căţeii de usturoi foarte mărunt şi îi căliţi în puţin ulei, dar foarte puţin timp, să nu se călească prea tare usturoiul. Adăugaţi apoi făina şi amestecaţi rapid.

Turnaţi repede jumătate din smântână peste şi iar amestecaţi, după care adăugaţi şi iaurtul. Adăugaţi apoi compoziţia în supă.

Separat, tăiaţi slăninuţa mărunt şi o puneţi la prăjit, fără ulei. Când e aptoape prăjită, adăugați bacon-ul.

Când s-a prăjit, bateţi cele trei ouă cu furculiţa, ca pentru omletă, apoi adăugaţi slăninuţa peste, împreună cu restul de smântână. Bateţi bine, apoi turnaţi compoziţia, încet, în supă.

Potriviţi gustul de sare şi piper şi…

ciorba_salata_verdePoftă bună!

Comments

  1. eu ouăle le fac prăjeală, apoi o tai cubuleţe şi aşa o pun în ciorba de salată. Eventual mai pun o linguriţă de grij în omletă. Un deliciu!

  2. da, fiecare parte a ţări găteşte aceeaşi reţetă în moduri diferite, în centrul ţării (ca să nu spun în ardeal) aşa se face ciorba de salată, cu omletă.

    Chiar mâine am să încerc şi reţeta ta; sunt curioasă cum o să iasă dacă pun ouăle crude.

  3. si salata neapărat trebuie opărită! 😀

    • Nu trebuie neapărat opărită. Eu am făcut-o cum se face în Maramureş de zeci de ani şi a ieşit delicioasă. Sper să-ţi iasă şi ţie la fel. Eu am făcut-o la amiaz, iar a doua zi nu mai aveam. Ai mei, de la mic la mare au servit câte două porţii. Sper sa/ti iasa si tie la fel de buna. 🙂

  4. noi o opărim pentru a igienzia salata, deşi se spală foarte bine, se mai întâmplă să rămână nisip sau gângănii.

  5. Adevarat !o ciorba delicioasa. Salata nu-i musai de oparit,oricum se fierbe si daca se opareste in prealabil, se pierd si mai multe vitamine.Insa e bine ca in apa in care speli salata( ca si varza,conopida) sa pui putin otet si astfel viermisorii ies la suprafata.Stiu asta de la gospodinele batrane din sat…

Trackbacks

  1. […] chiftelele de cartof, tochitura, sarmalele cu păsat, gomboţii, toba şi caltaboşii, gulaşul, supele de salată sau de vişine – sunt doar câteva dintre preparatele cu care maramureşenii se mândresc şi […]

Leave a Reply