August 22, 2017

După ploaie vine soare

Ni se întâmplă ca uneori să avem şi zile mai puţin bune. Motive sunt la tot pasul: ba că nu ne simţim bine (fizic), ba ne-a enervat cineva, ba suntem obosiţi sau stresaţi. Ce putem face să depăşim aceste obstacole care stau în calea fericirii noastre? Să încercăm să avem o atitudine pozitivă. Să vedem şi partea bună a lucrurilor, oricât de mică şi neînsemnată ar părea şi să ne concentrăm asupra ei.

Există o vorbă care spune că nu orice zi poate fi bună, dar există ceva bun în fiecare zi.

Noi ne putem autocontrola starea de spirit prin gândurile noastre. Dacă vrem să devenim fericiţi şi puternici, trebuie să lăsăm gândurile de genul: “ce greu îmi este” deoparte. Gândurile noastre sunt foarte puternice şi trebuie să avem mare grijă cum ni le canalizăm.

Însă atitudinea nu se poate schimba peste noapte. Nu putem deveni dintr-odată din un om pesimist, unul optimist şi fericit. Pentru asta trebuie exerciţiu. Trebuie să învăţăm să ne controlăm gândurile. Dacă focusăm pe jumătatea goală a paharului şi o vedem doar pe asta, nu vom ajunge niciunde, ci vom bate pasul pe loc. Este în puterea noastră să devenim puternici şi fericiţi. Pentru că un om nefericit este întotdeauna unul slab. Şi niciodată un om rău nu va fi fericit.

Fericirea nu stă în partenerul de viaţă, în bani, în maşină sau vilă cu piscină. Fericirea e în interiorul nostru. Şi putem ajunge la ea doar gândind pozitiv, iubind tot ceea ce ne înconjoară şi încercând să devenim mai buni. Doar aşa putem ajunge la un echilibru sufletesc, care ne va aduce o permanentă stare de bine.

 

Comments

  1. Fericirea e ceva relativ. Poti sa fi fericit cand primesti o floare,chiar si un zambet,sau cand cunosti oameni buni.Acestea apropieti-le.Iar tot ce simti ca-ti face rau indeparteaza-le si va fi mai bine.

  2. Super articolul! felicitari!

Leave a Reply