June 22, 2017

Simple coincidenţe sau mâna lui Dumnezeu?

Despre a crede în existenţa lui Dumnezeu am mai scris. Şi spuneam că ne naştem cu ea şi avem în suflet credinţa în Cel care le aranjează pe toate, le ştie pe toate şi care face ca totul să fie perfect. Perfect, în sensul că îi dă fiecăruia exact ce, cum şi cât merită. Şi chiar dacă uneori, unele lucruri ni se par nedrepte, El ştie ce face şi trebuie doar să avem încredere.

Dovezi ale existenţei lui găsim la tot pasul, mai ales dacă ştim să ne deschidem ochii.

Să vă spun ce mi s-a întâmplat astăzi. Eram în Sighet şi mergeam cu copiii la bunica lor, mama soţului meu. Eram doar eu cu copiii. Pe drum, văd o femeie tare, tare bătrână, stând la ocazie. Se uita fix în ochii mei, rugându-se parcă să o iau. Eu de obicei nu iau pe nimeni la ocazie, dar bătrânica asta mi-a adus aminte de bunică-mea, aşa că nu m-am putut abţine să opresc şi să o iau. Cu greu a urcat în maşină, având o bâtă în care se sprijinea şi o plasă de rafie.

– Unde mergeţi? am întrebat.

– La Ocnă, la băi, spune ea.

De cum a intrat, a început să-mi ureze de sănătate, că tare puţini iau la ocazie şi ea stă tare demult în drum. Şi-am întrebat-o câţi ani are.

– 80 de ani am, maică. 80 de ani în care am lucrat de dimineaţa până seara. Că tare-mi place a lucra… Oamenii din ziua de azi îs duşmani cu lucru. Da numa ştiu să se plângă… că n-au una, că n-au alta. Io şî amu îmi pun în grădină. Să am io ceapa mea, picioicii mei, mazărea mea. Să nu dau banii pe ele, că-s scumpe şî nu-s bune.

– Mai puteţi, la anii ăştia?

– Da cum nu? Mie nu mi-i frică de lucru. Atâta că tare rău o ducem noi, românii. Şî tare multe am căpătat păstă obraz în istoria noastă. Amu sper c-a fi mai bine, dacă s-o schimbat guvernu. Că ăialalţ ar fi luat şî pielea dă pă noi.

Eram uimită cum de o bătrână de 80 de ani ştie că s-a schimbat guvernul. Am ajuns unde trebuia să coboare şi se căuta în traistă, după bani. I-am zis să stea liniştită, şi să fie sănătoasă.

– O, draga maicii, ţi-oi ruga de sănătate la beserică păntru asta.

Am mers mai departe, am ajuns la bunici, am stat două, trei ore acolo şi ne-am întors. Când am ajuns unde am lăsat-o pe bătrână, mi-am aruncat privirea către intrarea care duce la băi. Şi pe cine văd pregătindu-şi traista, dincolo de gard? Tocmai pe bătrânica noastră. Şi ea, prin gardul de sârmă, se uita tocmai în drum. Am semnalizat şi am oprit. Nu-mi venea să cred. A venit cât a putut ea de repede, sprijinindu-se-n toiag.

– Ooo, maică. Cum s-o putut nimeri aşa o minune? Io amu am gătat cu băile.

Povestind despre una, despre alta, mă întreabă de ai mei.

– Ai mei sunt departe, zic eu. Tocmai în Arad am şi eu o bunică de 84 de ani.

– Şî io am lucrat acolo în tinereţe, zice ea. În Zădăreni şî-n Felnac.

– Păi tocmai din Felnac sunt şi eu, am zis. Acolo stă bunică-mea.

I-am dat o plăcintă când a coborât.

-Az îi zîua me norocoasă. Nici la băi nu m-o luat bani. Zice bucuroasă bătrâna.

Noah, ce ziceţi? Sunt simple coincidenţe sau a fost Dumnezeu? Ce şanse puteau fi ca, exact când mă întorceam eu, bătrâna să se pregătească să iasă la ocazie? Şi ce şanse puteau fi ca ea, care stă unde se-agaţă harta-n cui, să fi fost în “Bănat”, tocmai în satul unde am copilărit eu şi unde stă acum bunică-mea, de care îmi e dor?

Leave a Reply