December 16, 2017

De ce ni se întâmplă lucruri rele? – Ceşcuţa de ceai

De multe ori ne întrebăm de ce ni se întâmplă anumite lucruri, pe care noi le considerăm rele şi care nu ne plac. “De ce am căzut la examen?” “De ce am avut accident cu maşina?” “De ce m-am îmbolnăvit tocmai acum?” etc.

Preotul Arsenie Boca ne spune o povestioară,  care ne ajută să înţelegem de ce uneori viaţa ne rezervă şi obstacole sau greutăţi:

“O familie a plecat într-o excursie în Orient să cumpere ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la căsătorie. Amândurura le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat: ”Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos.”

În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească: “Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva am fost doar un bulgăre de argilă roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: “Nu face asta!”, “Nu-mi place!” “Lasă-mă în pace,” dar el a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe:“Încă nu!”. Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. ”Opreşte!” Ameţesc! O să-mi fie rău!” am strigat. Dar stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit: ”Încă nu.”

M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit, şi m-a modelat până a obţinut forma care i-a convenit şi apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură. Am strigat, am bătut şi am izbit uşa … “Ajutor! Scoate-mă de aici!”. Puteam să-l văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele sale în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta:”Încă nu.” Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft… am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! ”. Ei, aşa este mult mai bine” m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. “O, te rog, încetează, încetează”, am strigat. EL doar a dat din cap si a spus: “Încă nu!” Apoi, deodată, m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plans, eram convinsă că nu voi scăpa. Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi el m-a scos afara şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat, şi am aşteptat întrebându-mă: ”Oare ce are de gând să-mi mai facă?”

O oră mai târziu mi-a dat o oglindă şi a spus: ”Uită-te la tine.” Şi m-am uitat. “Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasă. Sunt frumoasă!!!” El a vorbit blând: “ Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald în cuptor şi neplăcut, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevarat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine…”

Morala este aceasta: Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este Olarul, iar noi suntem argila Lui. EL ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta, sfânta SA voie.
Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când ţi se pare că lumea se învârteşte necontrolat, când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşează-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu Olarul.”

sursa foto

Comments

  1. Superbă lecţie de viaţă!

  2. O poveste: două persoane de sex opus se întâlnesc … se plac enorm, există atracția fatală. Peste 9 ani sunt soț și soție. Se iubesc enorm, vor copii. Încearcă. Din anumite cauze nu pot avea. Investesc mulți bani. Ea rămâne gravidă. Bucuria este enormă. Naște prematur. Au un copil frumos cu sindrom down. Și, da … știau asta din luna a treia.

  3. Roby, povestea ta e puţin tristă… nici nu ştiu ce să zic. A fost alegerea lor să păstreze copilul şi bine au făcut.
    În viaţă avem liber arbitru: putem de multe ori să luăm nişte decizii şi să facem unele alegeri care ne vor influenţa toată viaţa.Trebuie doar să fim foarte atenţi atunci când le facem şi să ne gândim la Dumnezeu.
    Am o întrebare, totuşi: cuplul din povestea ta e fericit în prezent?

  4. Nu degeaba se spune ca D-zeu rade de omul care isi face planuri, pentru ca doar El e singurul care are puterea de a face planuri pentru noi…atat pot sa spun.

Trackbacks

  1. […] care ne învaţă cum ar trebui să fim în viaţă. O altă povestioară a acestui preot e şi Ceşcuţa de ceai. “Un om dormea în coliba lui, când, într-o noapte, camera s-a umplut de Lumină şi i-a […]

Leave a Reply