June 24, 2017

Animalele de companie şi bebeluşii

Nu demult am avut neplăcerea să văd nişte clipuri cu bebeluşi şi câini sau pisici care îi lingeau de mama focului şi cu care îşi împărţeau mâncarea, în timp ce părinţii priveau admirativ.

Poate că mulţi dintre voi nu sunteţi de acord cu mine, dar eu susţin că un bebeluş şi un animal de companie nu au ce căuta în aceeaşi casă. Mi se par total iresponsabili părinţii care ţin animalul în casă, ştiind că vor avea sau au copil mic. Nu puţine au fost cazurile în care copiii au fost operaţi din cauză că au inhalat sau au înghiţit păr de animal. Asta-i una, ca să nu mai punem la socoteală bolile şi viruşii pe care le pot transmite sau faptul că, fiind animal, are instincte de autoapărare şi, chiar şi din greşeală, îţi poate nenoroci copilul pe viaţă.

Animalul e făcut să stea afară, nu în casă. Dar şi dacă-l ţii în casă, ia-l când copilul are cel puţin trei ani şi a depăţit etapa de a băga în gură tot ce prinde. Şi, dacă tot îl ţii, îngrijeşte-l cum se cuvine: spală-l, tunde-l şi aspiră prin casă cel puţin o dată pe zi, pentru că animalul respectiv lasă păr peste tot.

Ţin minte că mai demult, când nu aveam copii încă, o colegă avea un pit bull foarte fioros, dar şi un copil mic. Avea câinele de vreo zece ani şi era foarte ataşată de el, dar şi el de ea, şi era şi foarte gelos, că a sărit şi la soţul ei, şi şi-a scos colţii şi la copil. Am întrebat-o atunci de ce nu-l dă la cineva să-l îngrijească până mai creşte copilul. Şi ştiţi ce mi-a spus? Că îi e ruşine să recunoască, dar ţine maai mult la câine decât la băieţel. Să nu mai spun că odată a adus prăjitură cu mere, şi mi-a stat în gât când am muşcat şi am văzut vreo două fire de păt de câine lucind în prăjitură.

Aşa că, sfatul meu prietenesc e să renunţaţi să ţineţi animale în casă atâta timp cât aveţi copii mici. Când mai cresc, e altceva. Chiar mă gândesc, când ne vom muta la casă, să avem şi noi un câine şi-o pisică (pe care le voi ţine afară).

Iar dacă până nu demult eram pro câinii vagabonzi, acum cred că trebuie neapărat să se ia măsuri în privinţa lor. Primăriile ar trebui să le facă adăposturi şi să-i adune pe toţi de pe străzi. Zilele trecute, trebăluind prin bucătărie, am auzit dintr-odată ţipete de copil mic şi câini care lătrau agresiv. Şi bietul copil ţipa ca din gură de şarpe, în plină stradă. Am vrut să fug afară, când am auzit o voce de adult. Uitându-mă pe geam, am văzut patru câini lătrând la un copilaş care era pe bicicletă, alături de tatăl său care, dacă nu ar fi fost, poate bietul copil ar fi fost deja încolţit.

Ideea e că noi trebuie să fim conştienţi de riscurile pe care le avem noi şi de copiii noştri şi să luăm măsuri.

<iframe width=”420″ height=”315″ src=”http://www.youtube.com/embed/4eAVBo1CuHs” frameborder=”0″ allowfullscreen></iframe>

Comments

  1. Iasmina, din articolul tău se simte că nu ai un animal de companie și nu știi ce înseamnă îngrijirea unuia. Se înțelege că tu consideri că omul care are câine e un nespălat, un om care nu știe ce înseamnă igiena și care e bolnav cu te miri ce boli. Și e păcat să ai asemenea preconcepții, mai ales când nu știi avantajele unui animal de companie.
    O pisică trebuie deparazitată la fiecare 3 luni. Asta înseamnă că nu-ți transmite paraziți. O pisică e cea mai curată alternativă, mai ales dacă nu are acces afară. Cât costă o pastilă pentru deparazitarea internă? 5 lei/3 luni! Asta înseamnă cam 20 lei/an. O avere? Nu cred!

    Bolile care pot fi transmise oamenilor de către animale se numesc zoonoze. Și-s câteva, nu-s o mulțime. Știi cum se poate îmbolnăvi o pisică ce nu iese din casă? Din mizeriile de pe pantofii tăi. Ai umblat toată ziua prin oraș, inevitabil ai călcat prin ceva lăsat de un animal vagabond. N-ai cum să vezi bacteriile. Ei bine, când intri în casă și animalul te miroase, inhalează acele bacterii. Care duc la apariția viermișorilor și a diverselor boli.
    Asta nu înseamnă că doar pisica se poate îmbolnăvi, ci și copilul tău. Mai ales dacă umblă în 4 labe prin coridor, după ce-ai venit acasă și n-ai dat cu dezinfectant pe jos. Cât de des dezinfectezi preșul de la intrarea în locuință?

    Spui că animalul de companie lasă păr peste tot. Așa e. Pornești de la premiza că unui posesor de animale îi place să vadă păr de mâță prin toată casa. Greșit! Am pisică și tocmai că știu cât de neplăcut e părul pe care-l lasă, am grijă să nu fie toată casa plină de puf. Aspiratorul de mână, peria pentru mâță și banda adezivă își fac treaba zilnic. Și zău că n-am problemă cu părul de mâță. În mâncare n-ai să găsești păr de mâță. Eventual păr de-al meu, că și noi năpârlim din greu, deși nu observăm asta.

    Apoi, dacă ai prunc, poți limita accesul animalului în încăperea (încăperile) unde ții copilul. Pisica mea nu are voie în bucătărie dacă noi nu suntem acolo, iar accesul pe masă e interzis. Știe consecințele care apar dacă nu ascultă. De asta avem uși, să le și închidem.
    De ce spui că un copil și un animal de companie nu pot locui sub același acoperiș? Că ai văzut clipuri de oameni care nu-s de aceeași concepție cu tine, care-și lasă pruncul în aceeași cameră cu un animal? Io nu i-aș permite mâței să-mi lingă pruncul, așa cum nu suport să-mi lingă mâna. Și nici copilului să-i smulgă părul mâței. Așa cum eu nu împart mâncarea cu pisica și mă spăl pe mâini după ce-o smotocesc bine.
    Dar asta nu înseamnă că pruncul și pisica nu pot trăi în aceeași casă. Limitele și barierele tu le setezi, nu copilul și nici animalul de companie. Că de asta ești adultul și ești cel responsabil de bunăstarea ambelor ființe care-ți fac viața mai frumoasă.
    Și eu credeam că un animal nu are ce căuta în casa omului, până am adoptat mâța. Care e mult mai inteligentă decât aș fi crezut vreodată. Știe care-i sunt limitele, uneori le forțează, ca un prunc încăpățânat. De când o avem, am învățat să fim mai răbdători, mai relaxați. Am învățat ce înseamnă să ai o responsabilitate față de o ființă care depinde de tine.
    Rugămintea mea e să nu-mi răspunzi la acest comentariu prin clasica replică: pisica dă toxoplasmoză, că m-ai pierdut definitiv ca cititor. E atât de stupidă replica asta, încât nu are rost să o mai comentez. Nenumăratele cazuri de toxoplasmoză la oameni care n-au animale de companie pot explica asta mai bine decât o pot face eu.

    • Lilişor: :))) Nu-ţi răspund prin clasica replică. Nici nu ştiam că pisica dă toxoplazmoză.
      Eu nu m-am referit în articol la persoane cum eşti tu, care cunoşti ce înseamnă igiena şi curăţenia atunci când ai în casă un animal şi un copil mic.
      Te înşeli când spui că nu ştiu cum e să ai animal de companie în casă. Am crescut cu pisici în casă şi îmi aduc aminte cum dormeau pe faţa fratelui meu când era micuţ. Părinţii noştri nu erau ca şi tine, responsabili şi conştienţi de ce se poate întâmpla. Ce deparazitare, frate? Umblau pisicile la vânătoare de şoareci, după care se urcau pe masă şi lingeau farfuriile. Şi crede-mă, majoritatea posesorilor de animale pe care i-am cunoscut (mai ales de la ţară), habar n-au ce implică a avea un animal.

  2. Lilișor, la faza cu toxoplasmoza îți răspund eu, pentru că eu am trăit alături de o pisică în primele luni de sarcină. Pe Toni, un superb motan birmanez îl aveam de mai bine de 8 ani atunci când am aflat că eram însărcinată, și deși poate suna ciudat ajunsesem să-l iubesc ca pe un frate. Ei bine, atunci când am primit vestea, primul impuls a fost să mă feresc de el, dar după ce m-am documentat mai bine de pe internet, mi-am dat seama că atâta timp cât mâțul este vaccinat și deparazitat, și atâta timp cât respecți niște reguli minime de igienă, nu are ce să ți se întâmple. Așa că, deși atunci stăteam cu mama mea, eu eram cea care îl hrănea, îl peria, îl spăla și îi schimba lădița.
    Oricum, primele două lucruri pe care le-am făcut atunci când am aflat că eram însărcinată a fost să-mi fac testul de toxoplasmoză, test pe care l-am făcut de 2 ori, la laboratoare diferite, asta așa ca să fiu sigură, iar cel de-al doilea a fost să-mi duc mâțul la veterinar. Fetița mea are acum doi ani și 7 luni, și este perfect sănătoasă.
    Noi acum locuim în Baia Mare, iar motanul este la maică-mea în Petroșani, și deși nu m-am ferit de el atunci când eram însărcinată, totuși, atunci când mai mergem în vizită la mama, nu-mi prea las fetița în preajma lui. Asta pentru că, deși este periat, ce-i drept, nu chiar zilnic, zboară părul de pe el de numa-numa. Și atunci când o las să se joace cu Toni, o spăl pe mânuțe după ce termină, și îi curăț hăinuțele de păr.
    Așadar, eu nu spun că nu poți ține o pisică în casă dacă ai copil mic, doar că este foarte greu și obositor să te ocupi și de cel mic, și de pisică, și să cureți după amândoi. Și eu, dacă motanul ar fi fost al meu, probabil că n-aș fi renunțat la el, la cât de mult îl iubesc, dar dat fiind că știu ce înseamnă să ții o pisică în casă, nu mi-aș cumpăra alta prea curând. Asta pentru că și așa de abia fac față să adun după pitica mea :).

  3. eu sunt perfect de acord cu articolul !!!!!:D

  4. Am un copil de 4 ani care a crescut cu caine in casa de cand a venit pe lume si e un copil perfect sanatos !!!

    • Bravo lui, Mona! Şi bravo şi ţie că ai avut grijă. Că nu cred că l-ai lăsat să-l lingă câinele toată ziua sau pe copil să-i smulgă părul câinelui şi să-l bage-n guriţă. Şi nu cred că n-ai dus câinele la deparazitat, şi nici că n-ai curăţat părul din casă. În caz contrar, cred că a fost vorba de noroc, cum a fost la mine. 🙂

  5. Cat Fight … Me Like 🙂

Leave a Reply