June 24, 2017

Divortul – povara adultilor pe umerii copiilor!

Deoarece Ioana ne-a atins la suflet cu istorisirile ei, noi (Iasmina şi Cristina) am hotărât să le publicăm, pentru că poate vom învăţa cu toţii din experienţele ei de viaţă.

E povestea mea si a celor doi îngeri ai mei….
Daca ar fi să-mi încep povestirea, aşa aş incepe-o: “De dimineaţă bună, ne-am trezit. Ne uitam unii la altii , dar fără să ne spunem nimic. Vorbea frica, agitaţia, emoţiile, nervozitatea. Azi din nou înfăţişare la Tribunal, mă lupt cu tatăl lor, pentru suma modică de 180 ron, pensie alimentara. Să creşti doi copii cu 180 ron… Ce-l interesează pe el ce si cum?! Dar multumesc cerului ca ei doi, Deny şi Dutu sunt lângă mine, sunt momentan doar ai mei… Ai mei şi ai nimănui… Dacă va trebui sa-mi vând sufletul, mi-l voi vinde, fără a ezita, doar sa-i ştiu aici, lângă mine.

Clădire înaltă, impunătoare, holuri mari, reci, care nu-ţi spun parcă nimic bun. Ne ţinem de mâna şi aşteptăm să intrăm. Suntem 3. Mâinile noastre nu se desprind, de parca am vrea să arătăm tuturor că suntem un tot unitar. Pe mine de ei doi doar moartea mă va despărţi!
Intrăm înauntru, ne aşezăm cuminţi pe băncile reci, care-ţi dau fiori de groază şi aşteptăm să ne vină randul. Sunt între ei; deoparte şi alta ei mă sustin; sunt stâlpii mei de susţinere. Mă intreb oare umerii lor, sufletele lor cât vor mai putea purta povara asta? Povară prea grea pt ei…sunt copii… ce-şi vor aminti atunci cand vor fi adulţi? De certurile noastre, de bătăile primite, de sărăcia cruntă, de frica cu care se culcau? Astea vor fi amintirile din copilăriei copiilor mei???
Pe rând îşi reazămă căpusoarele de umerii mei… iar umerii mei sunt umezi de la lacrimile lor… Privesc atenţi cazurile care erau pe rol: divorţuri , certuri urâte, jigniri… La un moment dat, privirea judecatoarei se opreste la noi. Se uită lung la noi. Poate e mama… poate că dragostea mea şi a copilor au atins-o şi pe ea… Merge mai departe, din când în când aruncându-ne câte o privire.
Visam… Îmi aduc aminte de copilăria mea, îmi aduc aminte de braţele care mţau crescut, de sacrificiile pe care le-au facut pentru mine… apoi fetiţa mă coteste: ”Mami, judecătoarea se uită insistent la tine!” Mă scutur speriată şi o privesc. Îmi spunea din priviri să-mi spun nr. dosarului. Mă ridic spun, şi mă pofteşte în faţă. Mă duc, dar nu înainte de a-mi îmbrăţişa muninile, înaintind timid; dar trebuie să fiu tare… Pentru ei, îngerii mei.
Se face apelul: eu prezentă, el – lipsă. Judecătoarea îmi dă voie să-mi spun off-ul. Nu apuc multe, până când din sală se aude vocea fetiţei mele. Nu rezistase să nu strige că e o minciună ceea ce declarase tatăl ei, anterior, şi ce scrie pe adeverinţa de salarizare a tatălui ei. Mă podeşte plânsul, dar mă abţin, vorbesc tot mai greu. Ea, judecătoarea mă simte şi încearcă să ma aducp cu picioarele pe pământ. Sunt sigură că e mama… Apoi zâmbind, parcă spunându-mi din ochi: ”pentru tine, mama şi copiii tăi, calvarul s-a terminat”: azi, data de 15.06.09, copii mei şi-au obţinut drepturile, şi-au învins tatăl, au învins frica.”

Sunt doar frânturi pe care trebuia să le aştern Acum nu mai pot…lacrimile nu-mi dau pace… Scuze, prieteni dragi!

Chiar dacă instanţa , ne-a dat câştig de cauză, el nici până azi, 14.03.2012 nu le-a acordat nici un bănuţ Dar credeţi-mă  că asta nu mai contează. Ccontează fericirea şi linitea noastră , care e mai presus decât acea nenorocită de sumă!

Comments

  1. si azi plang, de ce ?? nu pot sa mi raspund…stiu doar ca noi adultii uitam sa ne gandim la micii ingeri de langa noi! As vrea sa am puterea sa sterg cu buretele acei ani din mintea noastra!!! Dar , ce nu te doboara te face mai puternic!

  2. ciprian pop says:

    Buna Ioana,
    Am citit povestea ta de mai sus si am ramas placut surprins de faptul ca mama e tot mama . Nu vreau sa vorbesc despre tatal copiilor pentru ca un astfel de om nu are suflet si nu stie ce e bucuria data de copii.
    Eu acum astept un copilas, inca nu stiu ce e, dar simt ca mi se schimba viata si prioritatile, simt cum deja trebuie sa iau decizii si sa-mi fac planuri pe viitor in care sa-l includ si pe el. Ca parinte deja simt marea responsabilitate ce ma apasa pe umeri , vad ca trebuie sa ma gandesc la ce voi face de acum incolo pentru viitorul lui, aud vocea de lauda al copilului care ma face sa plang de fericire vazandu-l realizat. Asta este visul meu!
    Te felicit pentru puterea ta de mama, pentru efortul care il depui in ai creste si daca te pot ajuta cu ceva ai adresa mea de mail mai sus scrisa.
    Nu stiu daca ti-ai dat seama dar copii tai au nevoie certa de protectie daca mama lor nu mai exista sau mama lor nu mai poate munci.
    ¨¨ nu – mi amintesc bine de mama mea, dar prin polita de asigurare sunt sigur ca mama mea sa gandit la mine ,,asta e o fraza ce m-a cutremurat spusa de un student orfan
    un parinte care isi abandoneaza copii este un om fara suflet, dar un parinte care isi lasa copii singuri si fara viitor din cauza mortii fara sa se asigure ce este?
    Ia azi decizia de a-ti pune in siguranta deplina copii tai !
    Singurul lucru care trebuie sal faci este sa imi trimiti un mail si sa vb despre tine si cum te pot ajuta.

  3. “un parinte care isi abandoneaza copii este un om fara suflet, dar un parinte care isi lasa copii singuri si fara viitor din cauza mortii fara sa se asigure ce este?”
    Cred si sper ca , gandesc bine…comoara cea mai de pret pe care un parinte o lasa mostenire copiilor , este Onoarea, Respectul ,Demnitatea! Fara astea, poti avea zeci de milioane in conturi, de asta le aduc aminte cat mai des apropiatilor mei….SA NU UCIDA COPILUL DIN EI….pt ca atunci, vor pastra inocenta si puritatea!

  4. Buna iIoana,te inteleg prin ce treci tu si copii. Adulti pot trece mai usor dar copii sunt cei mai sensibil SI VESNICA INTREBARE “EI DE CE NU AU AMBII PARINTII LANGA EI ASA CUM AU SI CEILALTI COPII? e dureroasa si nodul din gatul copiilor nu este usor de impins.Au o suferinta ce nu o pot alunga..Dar poate viata le va da un drum frumos chiar daca inceputul a fost sters..

Leave a Reply