October 20, 2017

Gândirea pozitivă şi beneficiile ei

Haideţi întâi să stabilim ce e gândirea pozitivă, de care tot auzim peste tot.

Gândirea pozitivă este un stil de viaţă, un mod de a gândi şi de a privi lucrurile. Totul porneşte de la gândul nostru, care are o forţă inimaginabilă, atât asupra noastră, cât şi asupra celor din jur. Nu ştiu dacă vi s-a întâmplat să vă întâlniţi cu o persoană veselă, şi după o oră de stat alături, să vă simţiţi plini de energie şi bucuroşi. Sau, dimpotrivă, cu o persoană negativistă, care pune întotdeauna răul în faţă şi se plânge mereu, şi după ce v-aţi despărţit, să fiţi plini de nervi şi obosiţi.

Prin gândirea pozitivă, poţi reuşi să-ţi controlezi viaţa. Se spune că e secretul oamenilor de succes.

Dar cum poţi ajunge să ai o gândire pozitivă?

În primul rând, când ai o problemă, de orice natură (şi probleme, mai mici sau mai mari avem cu toţii, zilnic), trebuie să fii optimist, nu pesimist. Şi a fi optimist înseamnă a găsi o soluţie la problema respectivă.

Apoi, trebuie să zâmbeşti şi să râzi mai mult. Nu degeaba se spune că râsul e sănătos. Chiar e sănătos, atât pentru minte, cât şi pentru suflet.

Există oameni care îşi interzic lor să se bucure de viaţă. Trebuie să ne bucurăm de orice moment. Noi suntem cei care controlăm stările noastre sufleteşti. Şi totul vine de la gânduri. Dacă gândurile noastre sunt negre, şi faţa noastră va fi întunecată. Dar dacă gândim pozitiv, faţa se va lumina.

O altă modalitate de a gândi pozitiv este iubirea. Iar ca să fii iubit, trebuie să dăruieşti iubire. Dar dacă tu te închizi într-o carapace a gândurilor negative, nu ai cum să iubeşti cu adevărat. Pentru că şi iubirea se va transforma în egoism şi posesivitate.

Ca să poţi avea o gândire pozitivă, ai nevoie de odihnă şi relaxare. Nu poţi fii optimist, dacă eşti lipsit de somn, eşti mereu agittat şi stresat. Trebuie să găseşti o modalitate prin care să-ţi faci timp pentru somn.

Eşti ceea ce mănânci – ştiţi proverbul. Şi nu a fost inventat degeaba. Trebuie să avem mare grijă de alimentaţia noastră, pentru că “o minte sănătoasă stă numai într-un corp sănătos”. Astfel, alimentele pe care le consumăm trebuie să ne dea energie, nu să ne-o fure.

Însă nu putem avea o gândire pozitivă peste noapte. Pentru asta, ca şi pentru orice altceva, trebuie antrenament. Să ne străduim să alungăm gândurile negative, care ne fac rău, şi să le înlocuim cu cele benefice.

Comments

  1. Intotdeauna ma binedispune ceea ce scri, pentru ca spui lucrurilor pe nume si o faci frumos.Pe cand o carte?

  2. Mersi mult, Nana! Dar mai am nevoie de multa experienta pana sa ajung sa scriu o carte. 🙂

Trackbacks

  1. […] Iar starea noastră, pozitivă sau negativă, începe de la gândurile noastre. Dacă gândurile sunt pozitive, şi noi suntem […]

  2. […] şi mai ciudat e că noi chiar o putem face, ne putem antrena mintea. Ne putem antrena să avem o gândire pozitivă, iar asta va duce la o stare de spirit mai bună, şi de aici porneşte totul, tot “norocul […]

  3. […] aceea e foarte important să adoptăm gândirea pozitivă, pentru că alungă şi temerile, şi îngrijorarea sau stresul, griji care par reale, dar, de […]

Leave a Reply