June 28, 2017

Povestea lui Codruţ

Povestea e scrisă de mine prin clasa a IX – a şi sper să vă placă şi să vă ducă pentru un timp în lumea basmului…

“A fost odată un împărat pe nume Crai – Bun. Acesta, cu împărăteasa lui aveau un fiu şi erau tare fericiţi. Alături de regatul lor trăia Împăratul Năvală, care-i duşmănea pentru fericirea şi bunăstrea lor. De aceea, aceştia erau mai tot timpul în război.

Într-o zi, pe când Împăratul Crai – Bun sosi acasă de pe câmpul de luptă, să-şi vadă fiul de doar câteva luni, Împăratul Năvală îi trimise doi soli cu un mesaj: o colivie cu un porumbel alb, simbol al păcii. Împăratul Crai – Bun chiar căzu în capcană, neobservând inelul negru de la piciorul porumbelului, care prevestea moartea. Bucuros că a scăpat de conflicte, Împăratul şi-a retras oştile de pe câmpul de luptă.

Însuşi Împăratul Năvală a venit apoi şi i-a spus lui Crai – Bun că vrea ca de-acum încolo să devină prieteni. Crezând în cuvântul lui, Crai – Bun a dat o masă în cinstea împăcării lor şi chiar i-a permis Împăratului Năvală şi supuşilor acestuia să vâneze pe teritoriul lui.

Înrt-o după – amiază, Împăratul Crai – Bun a ieşit la plimbare cu împărăteasa şi cu fiul lor. Doreau să meargă să admire o livadă cu meri care erau în floare. Pentru a ajunge acolo, trebuiau să treacă printr-o pădure, însă nu ştiau că sunt urmăriţi de patru soldaţi ai Împăratului Năvală, trimişi să-i ucidă.

Ajungând în livadă, Împăratul a văzut o mulţime de eşarfe negre, agăţate de crengile merilor. Neştiind ce să creadă şi cuprins de nelinişte, făcu cale-ntoarsă pe acelaşi drum. Trecând prin pădure, la o cotitură, au fost atacaţi şi ucişi de către soldaţii vicleanului Împărat Năvală. Neavând inimă să ucidă şi copilul, care ţipa ca din gură de şarpe, l-au luat şi l-au dus la stăpânul lor, care l-a dat în grija unei slujnice, urmând ca, atunci când va creşte, să fie îngrijitor la grajduri. Dar Împărtul Năvală nu ştia că acest copil moştenise de la tatăl său , ca semn de naştere, o ghindă pe umărul stâng.

Aflând că a fost luat din pădure, slujnica i-a pus numele Codruţ.

Nu trecu mult şi Împăratului Năvală i se născuseră trei fete. Cea mare se numea Luminiţa, cea mijlocie Garofiţa, iar cea mică, Crăiţa.

Timpul trecu, iar Codruţ era acum o frumuseţe de fecior. Cu ochii negri şi păr cârlionţat, ca de aur. Fetele, deveniseră şi ele domnişoare. Codruţ le văzu de multe ori pe fete, când îşi luau caii să meargă la plimbare, şi cea mică îi căzu cu tronc. Dar şi Crăiţa avea ochi doar pentru el.

Într-o zi, Împăratul Năvală dori să iasă la plimbare cu fetele, călare pe cai. Aşa că porunci să i se spună grăjdarului Codruţ să pregătească caii fetelor. Zis şi făcut. Numai că, atunci când tatăl şi fetele s-au întâlnit, acesta se făcu roşu de furie, iar fetele plângeau.

Codruţ a pregătit celei mari o mârţoagă de cal bătrân, celei mijlocii o iapă neastâmpărată, iar celei mici un mânz mic şi sprinten.

Împăratul porunci să-l cheme pe grăjdar, cu gândul să-l pedepsească aspru. Însă explicaţia lui Codruţ îl puse pe gânduri:

 – Luminate Împărate, zise Codruţ, fetele dumitale sunt întocmai ca şi caii pe care stau. Cea mare e deja trecută de vreme. Dacă nu o măriţi acum, tare greu îi vei afla un soţ. Cea mijlocie,de asemenea, trebuie să se mărite. Nu vezi cât e de neastâmpărată? Iar cea mică încă nu e coaptă. Mai poate aştepta.

 – Grăjdarule, îţi mulţumesc că mi-ai deschis ochii! Zise Năvală. Timpul a trecut aşa repede, iar eu le credeam tot copile. Le voi mărita numaidecât.

Aşa că nu trecu mult şi îşi mărită cele două fete după fiii împăraţilor vecini.

Acum se gândea că îi cam venise rândul şi celei mici. Numai că inima şi gândul Crăiţei era tot la frumosul grăjdar, pe care îl tot întâlnea când mergea să-şi ia calul şi să meargă în plimbări. Mulţi prinţi veniră să-i ceară mâna, dar ea nu-i vru pe nici unul.

Aflând de dispariţia Împăratului Crai Bun, un alt împărat, crud şi lacom, pe nume Crai Hainul, i-a luat-o înainte lui Năvală şi a pus stăpânire pe împărăţia tatălui lui Codruţ. Apoi, i-a declarat război şi Împăratului Năvală.

Codruţ, fiind maestru la mânuitul armelor, a fost pus căpitan de oşti. Codruţ îl învinse pe Împăratul Crai Hainul, salvându-i viaţa Împăratului Năvală, care a fost rănit în război. Atunci Năvală văzu şi ghinda de pe umărul lui Codruţ, semnul moştenit de la tatăl său, Crai Bun.

Fiind pe patul de moarte, Împăratul Năvală porunci să-l cheme pe Codruţ şi, cu ultima suflare şi cu lacrimi în ochi, îi spuse:

 – Tu eşti fiul lui Crai  – Bun, iar eu, orbit de invidie, ţi-am ucis părinţii. Îţi cer iertare acum şi îţi dau împărăţia tatălui tău, şi mâna fiicei mele, Crăiţa. Du-te în faţa poporului tău şi arată-le semnul moştenit de la tatăl tău.

Închise apoi ochii şi îşi dădu duhul.

După ce-l jeliră pe Împărat, Codruţ şi Crăiţa făcură o nuntă la care chemară tot norodul împărăţiei tatălui său. Aici, Codruţ le spuse că el e fiul moştenitor la tron. Tare bucuros a fost poporul când a aflat că prinţul trăieşte.

Codruţ a fost făcut împărat, şi, împreună cu împărăteasa lui au trăit multe zile fericite, până la adânci bătrâneţi.”

 

 

Leave a Reply