June 27, 2017

Apelul la tradiție/folclor în brandurile de vin din România

 Cum v-am povestit în prezentarea despre noi, eu și Cristina am făcut o lucrare comună, intitulată „Varietatea brandurilor de vin din România”, lucrare din care vom publica și aici.

Unii dintre producătorii de vin și-au dat seama că și țara noastră are tradiție în cultivarea viei și producerea vinului, așa că au apelat la folclor sau la tradiții atunci când au vrut să scoată pe piață un nou brand. Aceștia invocă datini, obiceiuri și ritualuri vechi de sute de ani, care sunt legate de istoria unor locuri, a unor comunități sau a unor familii.

La acest capitol trebuie menționați cei de la Crama Oprișor, proprietatea Carl Reh Winery, a cărei branduri au în spate câte o poveste. Spre exemplu colecția Măiastru face apel la Pasărea Măiastră, ca simbol al renașterii locului. “Povestea spune că un împărat evlavios a pus temelie Casei Domnului, dar că biserica nu putea fi nicicum terminată, pentru că turnul i se dărâma peste noapte. Într-o noapte visă că în turn trebuie așezat cuibul Păsării Măiestre.”[1][1] Măiastru este și un elogiu adus pământului, muncii manuale, dar și “prețioaselor țesături care ascund, scrise cu fire tari, legendele locului.”[1][2]

În contextul verilor fierbinți și secetoase din Oltenia, cei de la Oprișor fac apel la Caloian, numele unui ritual precreștin de invocare a ploii, împrumutat unei colecții. “Caloianul are partea sa sublimă, compensată, ca tot ce e ritualic, de o parte întunecată:

Caloiene, Iene,

Du-te-n cer și cere, să deschiză porțile,

Să sloboadă ploile,

Să curgă și gârlele,

Zilele și nopțile,

Ca să crească grânele!

Caloianul spune tot despre disperarea care împinge comunitatea la sacrificiu, pentru a atrimite un suflet să le ceară ploaie zeilor, dar spune și totul despre seninătatea calui care acceptă să fie dat pierzării pentru a-și ajuta semenii.”[1][3]

Conform Dexonline caloianul (‹gr.kalos„frumos” șiIani„Ioan”),era o datină însoțită de cântec, care sărbătorea la origine mitul zeului naturii (simbol al vegetației care moare și învie). Obiceiul este cunoscut numai însudul țării, fiind o manifestare complexă de joc dramatic, cântec și practici rituale. Caloianul este confecționat din lut sau alte materiale, împodobit și îngropat, în cadrul unui ceremonial tradițional (bocire, pomană, masăetc.) apoi, după 3 zile, dezgropat și azvârlit pe o apă curgătoare, după care copiii stropesc cu apă. Textul poetic cuprinde o invocație pentru ploaie și o urare de belșug.

Tot de la Cramele Oprișor ia naștere și Drăgaica Roșie, producătorii însoțind brandul de o scurtă povestioară.“Misterioasele Sânziene, neam de iele, au atât puterea de a da noroc, de a vindeca și de a binecuvânta “apa de stele” (roua de dimineață din Noaptea de Sânziene), cât și puterea de a le lua mințile muritorilor care le văd dansând în aer, deasupra lacurilor și comorilor. În consecință, în preajma romanizării sărbătorii (când numele ancestral a fost preschimbat în Sancta Diana, Sânziana) mitologia a reținut nașterea Drăgăicii (de la “drag”), ființe care alungă răul și anunță dragostea în aceeași Noapte de Sânziene. În timp, cele două au ajuns să se confunde[1][4]. Atunci când este invocată Drăgaica are grijă de recoltele sătenilor și ferește de boli copiii puși în brațele fecioarelor care joacă Hora Drăgoaicelor.

Site-ul Wikipedia spune că Drăgaicaeste “un ritual de origine agrară, practicat la24 iunieprinMuntenia,MoldovașiOltenia, în preajma solstițiului de vară. Ritualul vizează prosperitatea și protecția culturilor, mai ales de cereale. Această sărbătoare coincide cu sărbătoarea creștină aNașterii Sf. Ioan Botezătorul.

Drăgaica se sărbătorește printr-un un dans făcut de un grup de 5-10 fete din care una este aleasă, ca Drăgaică. Ea este îmbrăcată ca o mireasă și împodobită cu spice de grâu, în timp ce fetele celelalte se îmbracă în alb, poartă un val pe față în care sunt prinse flori de sânziene, iar în mână țin o coasă. Odată constituit, alaiul Drăgaicei pornește prin sat și pe ogoare. La popasuri, în special la răscruci, fetele se așează în cerc, cântând și executând un dans săltat ale cărui mișcări desenează o cruce.”[1][5]

În alte părți această sărbătoare are denumirea deSânziene, dar și mai multe semnificații.

Ni se pare totuși ciudată prezența pe lângă “drăgaica” a adjectivului “roșie”, din moment ce ritualul constă într-un dans la care iau parte fete îmbrăcate în alb, iar fata aleasă ca Drăgaică poartă o rochie de mireasă. Pe deasupra, în descrierea ritualului nu se face nici o referire la această culoare. Cum, următoarea colecție se numește Rusalca Albă, poate ar fi fost mai nimerit ca “Drăgaica” să fie cea “Albă” și invers, din moment ce Rusalca era “spaima copiilor și amenințarea flăcăilor, centura de castitate montată direct în mințile băieților care începeau să arunce ocheade codanelor: o sirenă malefică, o lostriță păcătoasă, care avea și puterea de a lua trup de femeie, rătăcind prin păduri în căutare de bărbați tineri, pe care îi ademenea în râu sau în lac, pentru a-i îneca. Astăzi nu ne temem de Rusalcă, dar îi putem da locul meritat[1][6]. Aceasta este povestioara ce ne este pusă la dispoziție de cei de la Cramele Oprișor.

Rusalca este o ființă imaginară din mitologia slavă, ocrotitoare a apelor, cu chip de femeie frumoasă și cu coadă de pește, care ademenește tinerii și-i îneacă: rusalka(plural:rusalkiorrusalky) was a femaleghost, waternymph,succubusormermaid-likedemonthat dwelled in a waterway. According to most traditions, the rusalki were fish-women, who lived at the bottom of rivers. In the middle of the night, they would walk out to the bank and dance in meadows. If they saw handsome men, they would fascinate them with songs and dancing, mesmerize them, then lead the man away to the river floor to his death.[1][7]

 

Cei de la Murfatlar livrează prin Arezan și o povestioară, una bună de spus la un pahar de vin: administratorul companiei spune că, pentru belșugul viilor și bunătatea vinului, la răscrucea dintre ani, „tracii desfășurau un ceremonial bahic numit Arezan“ și, în semn de jertfă, „aruncau coarde de vie și vin în foc pentru ca via să fie roditoare în anul ce va urma și apoi petreceau până în zori”.[1][8]

Cu o zi înainte de Ziua Ursului (Stretenia), în unele așezări din sudul României se desfăsoară un ceremonial bahic, de origine tracică, numit Arezanul sau Gurbanul Viilor. În dimineața zilei de 1 februarie, bărbații mergeau la plantațiile de vița de vie, unde fiecare proprietar iși tăia, de la vița sa, câteva corzi cu care se încingea peste piept și iși făcea cununiță pe cap și cingătoare la brâu.

Dezgropa apoi sticla sau plosca cu vin îngropată toamna și se întâlneau cu toții în jurul focului aprins pe o înălțime. Acolo se mânca, se bea, se juca în jurul flăcărilor, se sărea peste foc, se stropea vin peste jăragaiul încins. Seara, bărbații se întorceau în sat, cu făclii aprinse în mână, și continuau petrecerea pe grupe de familii. Este posibil ca în vechime să se fi jertfit o oaie sau un berbec, așa cum indică numele turcesc al obiceiului, Gurban: sacrificiul unui animal întreg și împărțirea lui participanților.

Problema este că Arezanul viiloravea loc pe 1 februarie în ziua morții Anului Vechi și renașterii Anului Nou Viticol, nu a răscrucii dintre ani, așa cum reiese din povestea celor de la Murfatlar.

Un alt producător care face apel la tradiție sunt Cramele Panciu, prin brandul Vinul Nostru. La secțiunea tradiția noastră aceștia explică “Toate meșteșugurile și obiceiurile transmise din tată în fiu sunt frumoase și pline de farmec. Ele reprezintă creația acestui popor înzestrat de Dumnezeu. Specificul lor de la o zona la alta îti trezește admirația și curiozitatea. Trăirea și păstrarea meșteșugurilor și obiceiurilor reprezintă zestrea cea mai de preț a unei așezări, a unui popor, a unei familii.

Un astfel de obicei ce s-a pastrat din tată in fiu în familia noastra din Podgoria Panciu este fabricarea vinului.

Trei generații din familia noastră a ajutat să aducăVinul Nostruîn prim-planul vinurilor netratate. Artă și pasiune transmisă din tată în fiu pentru a sprijini această tradiție bogată, vinificație ne-au inspirat pentru a crea Emblema de la cea mai exceptională podgorie, Podgoria Panciu. Emblema este o reflecție personală a trecutului și viitorului nostru, în Podgoria Panciu, cu stiluri de calitate fără egal al strugurilor, terenului și dedicat familiei noastre de patrimoniu vinicol.[1][9] Astfel, prin folosirea adjectivului pronominal “nostru” se dorește a se face apel la tradiția transmisă din generație în generație, așa cum reiese și din istorioara lor.

Prezentarea făcută pe site Cramelor te lasă efectiv cu gura căscată. Nu știi la ce să te uiți prima oară, la superlativul absolut “cea mai excepțională podgorie”?, în condițiile în care excepțional este deja un superlativ absolut, la “generațiile care a ajutat”?, la “stilurile de calitate”? La o prezentare atât de “grăitoare” a Cramelor Panciu, ai impresia că te așteaptă același lucru și când vine vorba de calitatea vinului. Și pentru a-și susține cât mai mult brandul Vinul Nostru, site-ul cuprinde secțiunile Tradițiile Noastre, Viile Noastre, Cramele Noastre și depozitul Nostru. Suntem curioase să aflăm dacă după o astfel de prezentare mai are cineva curajul să încerce “Vinul Lor”.



[1][1] http://www.crama-oprisor.ro/oltenia-profunda.html;

[1][2]Ibidem;

[1][3]Ibidem;

[1][4]Ibidem;

[1][5]Drăgaica, http://ro.wikipedia.org/wiki/Dr%C4%83gaica;

[1][6] http://www.crama-oprisor.ro/oltenia-profunda.html;

[1][7] Rusalka,  http://en.wikipedia.org/wiki/Rusalka;

[1][8]Popescu, Cosmin (Administrator Murfatlar) în http://moneyexpress.money.ro/articol_10147/vinuri_vechi__profituri_noi.html

[1][9] http://www.cramelepanciu.ro/traditia_noastra.html;

 

Comments

  1. Pe drept cuvant au avut romanii vorba latineasca In vino veritas – In vin este adevarul. No, cate vinuri romanesti – tot atatea cu adevarat originale, obiceiuri romanesti.
    Obiceiuri pe care le afli cu drag prin intermediul autoarelor care povestesc frumos, asa cum ii sade bine 🙂 omului si locului, vinul si datina.

Leave a Reply