June 22, 2017

Cu copiii la salină, la Praid

În urma peripeţiilor din ultima vreme, împreună cu soţul meu, am hotărât să mergem câteva zile cu cei mici la salină.  Asta pentru că se ştie că salinoterapia face minuni, atât la copii, cât şi la adulţi. Organismul devine mai rezistent şi mai imun la viroze.

Pe lângă creşterea imunităţii, acest tip de terapie se aplică şi în tratamentul afecţiunilor aparatului respirator.

Şi am decis să mergem la Praid, pentru că am auzit că au locuri de joacă pentru copii şi că e frumos.

Am sunat înainte cu 2 zile şi am făcut rezervare la Hotel Praid (mi s-a părut cel mai bun, raport calitate – preţ). Şi pot să zic că am fost chiar mulţumită, deci vi-l recomand.

Ce ar trebui să ştiţi, dacă mergeţi acolo cu copiii:

  • temperatura în salină e de 15, 16 grade C;
  • este recomandat ca cel mic să aibă peste 1 an. Noi n-am ştiut exact vârsta de la care pot fi duşi copiii, mai ales că am auzit tot felul de poveşti, cum că sub 2 sau 3 ani nu e voie să-l duci. Aşa că ne-am informat, întrebând mai mulţi medici pediatri. Un prieten a sunat chiar un medic din Cluj, care i-a confirmat ce ziceau şi ceilalţi: dacă copilul are peste 1 an, poate fi dus în salină.
  • copilul poate începe să tuşească. Este normal, să nu vă speriaţi.

Totul a fost bine şi frumos, iar copiilor le-a prins bine excursia. Mai puţin nouă, că cel mic ne-a făcut zile fripte, profitând de vârsta pe care o are. Adică am dansat după cum a vrut el.

Comments

  1. Am fost si eu la salina. Chiar e super si mai ales ca este sanatos.

  2. Da, este intradevar benefic mai ales pentru copii, dar trebuie macar 5 zile de vizita in mina. Ceea ce multi nu stiu si nici doctorii nu spun, ar fi indicat sa aveti la indemana o miere de albine curata. Zilnic dimineata si seara sa copii (si nu numai), in momentul cand o iau cu tusea, corzile vocale sa fie pregatite.
    Am auzit ca la Turda este mult mai frumos ?

  3. @albinuta veninoasa: si eu am auzit ca e mai frumos, dar ca nu e atat de eficient. Salina e mai mica acolo. Cu cat e mai mare o incapere, cu atat sunt mai mari curentii de aer. La Turda s-au investit foarte multi bani. E ok. Ma bucur ca avem in tara si Turda si Praid. Fata de noi e aceeasi distanta. Noi am ales Praid…

  4. (parafraza comentata)

    Muntii nostri – sare poarta – noi stranutam din poarta-n poarta.

  5. buna ziua am un baietel de 3 ani si de 5 zile mergem la salina de suprafata si de doua zile a inceput sa tuseasca e normal? de ce? facem 16 sedinte de salina.

  6. Liudmila says:

    Buna, avem copil de 3ani si 4luni, mergem la praid de 2 zile a kite 4 ore, e frumos , interesant pentru copii, DAR. Respira de parca e un batrin , tusa foarte deasa, nasul curge… Ne este teama, vrem sa ne adram la un medic, dar nu prea avem incredere in ei, toti spun diferit….

    Nu stim ce sa facem, am venit pe 10 zile si dupa a doua zi asa situatie aparuta.

    Cine stie sa ne zica Va rog mult, oare e normal asa reactie la copilasi?

    Va multumesc anticipat.

    • Bună! La Praid, din câte știu, sunt multe cabinete medicale specializate pe așa ceva. Cel mai bine ar fi, totuși să consultați un medic de acolo. După părerea mea, 4 ore pe zi e prea mult din prima. Noi am luat-o cu încetul: în prima zi – o oră, a doua – 2 ore, a treia – 3 ore, și am ținut-o cu 3, 4 ore mai apoi, până la finalul tratamentului. Da, e normal să tușească și să îi curgă năsucul, de la aerul din salină, dar nu exagerat. Așa că cel mai bine ar fi să întrebați un medic. Sănătate și numai bine! 🙂

Trackbacks

  1. […] după câte am tras din cauza laringitei, am mers cu copiii la salină, la Praid, prin ianuarie. Şi de atunci până acum, au răcit o singură dată, şi atunci fără febră şi […]

  2. […] și un muzeu care prezintă metodele de extragere a sării din cele mai vechi timpuri până azi. sursa foto Biletul de intrare in Salina Praid are un pret de 22 de lei pe zi pentru adulti si de 12 lei pe zi […]

Leave a Reply