June 22, 2017

Peripeţii cu copilul prin spital

Probabil aţi observat că n-am mai scris de vreo trei zile. Ei bine, nu am fost în staţiune sau la băi termale, ci… în spital. Şi, pentru că poate vă va prinde bine pe viitor să ştiţi una, alta (mai ales celor cu copii), am să vă povestesc “păţăniile” mele.

Fiică-mea, de o săptămână şi ceva a început grădiniţa, şi, cum de fiecare dată când vreun virus e prezent pe-acolo, a mea nu-l ratează niciodată. Aşa că şi de data asta ne-a adus un cadou. Joi seara, a mea se plângea de mama focului că o doare urechea, şi a început să facă şi febră. Eu eram răcită – cobză, iar cel mic, de doi ani, dădea şi el ceva semne de răceală. Le-am dat ce-aveam prin casă (de obicei sunt dotată la capitolul medicamente), şi ne-am culcat.

Soţul meu, fiind singurul sănătos, era de serviciu la copii peste noapte. Şi, pe la 5 dimineaţa, mă strigă că cel mic se îneacă şi nu poate respira. Sincer, nu-mi venea să cred, că doar el nu era aşa de răcit, şi am crezut că se panichează degeaba. Dar, după ce m-am dezmeticit, am văzut că bietul copil chiar nu poate respira. Am vrut să-i desfund năsucul, dar, dacă îl puneam pe spate, nu mai avea aer deloc. Aşa că am sunat la salvare. Când l-au văzut, au zis din start că trebuie internat.

Şi, cu ce-am avut pe noi, am mers urgent la spital. Noroc că nu mai era nimeni şi ne-a luat pe noi. L-au pus direct la aerosoli, iar al meu şi-a mai revenit, cât de cât. Apoi a venit doctoriţa şi a stabilit că are laringită. Am uitat să menţionez că, în graba noastră, am avut norocul că am apucat să iau bani la mine, că ştiţi regula cu băgatul banilor în buzunare…

După ce ne-a mai adus soţul meu strictul necesar, ne-a dus sus la pediatrie. Aici i-au luat sânge pentru analize (un episod groaznic). Din cauză că i se tot spărgeau vene, l-au înţepat de vreo 4 ori. Eu, slăbită şi răcită cum  eram, după ce mi-am mai văzut şi copilul în chinuri, mi s-a făcut rău. I-am zis apoi doctoriţei că şi eu sunt cobză, dar mi-a zis un fel de “so, what?”, adică “şi ce-i cu asta?”.

(Dar să fac o paranteză şi să vă spun câte ceva despre laringită. Cică e foarte periculoasă la copiii mici. Se declanşează chiar şi într-o oră, şi pot muri sufocându-se, în somn, dacă nu-i auzi, aşa cum putea păţi şi al nostru. Copilul diagnosticat cu laringită trebuie supravegheat permanent, chiar dacă e sub tratament. De asta, pe copiii cu laringită, întotdeauna îi internează în spital.

Laringita e o inflamare a corzilor vocale din laringe şi are multe cauze. Cauza cea mai comună a este o infecţie virală. Laringita se termină intotdeauna odată cu infecţia virală (cam în 7 zile). Răguşeala cauzată de laringită poate continua încă mai multe zile sau chiar o săptămană după tratarea infecţiei. Laringita poate fi cauzată şi de o infecţie bacteriană. La copii, o alta cauză este şi fumatul pasiv.)

Apoi ne-au dus în salon. În drum spre, le-am auzit pe asistente zicând: “numai în salonul X îi putem duce”. În salon mai era încă o mamă cu un copil. Asta nu era o problemă, dacă ar fi fost şi două paturi. Dar erau două pătuţuri şi doar un singur pat. Pe pat stătea mama cu copilul ei, aşa că eu am stat în pătuţ cu al meu. Puţin mai târziu am văzut de ce era singurul salon disponibil pentru noi: că în toate celelalte (puţine la număr), erau femei cu pielea mai închisă la culoare, cu copiii lor. Spun că am văzut asta, că se plimbau ca pe bulevard pe coridoare.

După-masă ne-a mutat în salonul alăturat, pentru că plecase o mamă. Dar ne-a fost dat să stăm numai noi doi doar câteva ore, că ne-a şi adus în salon un copilaş “creol”, pe care l-a lăsat mă-sa la urgenţă şi-a plecat. Bietul copilaş abia respira, şi plângea de mama focului,  dar a fost şi o parte bună aici, că al meu s-a cuminţit, că s-a speriat de el. Şi mi-au zis asistentele că mai sunt încă cinci copilaşi fără însoţitor pe secţie. În fiecare salon câte unul.

Oricum, şi ceilalţi copii de culoare, care erau cu mame, erau ca fără ele, că toată ziua erau pe hol, la ţigări. În plus, mai şi intrau în celelalte saloane, să inspecteze. Una dintre ele, mai tupeistă, mi-a cerut pâine, că cică nu a venit nimeni la ea. Apoi a venit să-i dau şi ceva de mâncare. Apoi iar a venit să-i dau cafea. I-am zis că n-am. A mers vreo 5 metri, apoi s-a întors: “Da un pic dă suc, nu-m dai, să-ţ trăiască copilu’?”. Asta până am văzut că şi mamele primeau mâncare, de trei ori pe zi, în sala de mese. Dar mergeau doar coloratele, care-şi puteau lăsa copiii singuri în salon. Le vedeai trecând, ca pe un cârd de ciori. Şi, observând-o şi pe cea care-mi cerea mâncare, data viitoare am expediat-o. Dar au trecut două ore, şi iar a venit: “Doamnă, nu-m dai un pampers, că scroafele dă asistente nu-m dau.”

Şi, tura asta de spitalizare, am mai văzut şi minuni: o asistentă şi o infirmieră care nu au acceptat bani. Şi, culmea, ele erau şi printre singurele care s-au comportat uman şi puneau suflet în ce făceau.

Eu una chiar le înţeleg şi pe asistente, şi pe doctori, că mai aşteaptă să le bagi un ban în buzunar. Pentru că altfel ar pleca naibii şi ei din ţară, la ce salarii de căcat au. Că dacă ar fi plătiţi de stat cum merită, nu cred că ar mai aştepta atenţii de la bolnavi. Dacă statul ar da cât trebuie la sănătate, am avea şi locuri în spitale, nu să stăm unul peste altul, să mergi cu o boală şi să ieşi cu trei. Dacă toţi banii pe care-i plătesc cetăţenii în fiecare lună la sănătate ar fi investiţi acolo unde îi dă omul, şi nu în buzunarele corupţilor, am avea şi noi spitale şi medici ca în Germania şi în Spania. Că la fel plătesc şi nemţii, ca noi.

În fine, sâmbătă ne-a dat drumul acasă. Vă daţi seama că primul lucru făcut a fost baia şi dezinfectatul. Acum suntem mai bine, şi urmăm tratamentul în continuare. Dar, vorba aia: “Numai de doctori şi de avocaţi să mă păzească Dumnezeu!”

Comments

  1. Multa sanatate si imi pare rau ca ati trecut prin asta! Am citit cu interes “aventura” nefericita si am o mica observatie. Sistemul sanitar este jecmanit din start prin subfinantare si continua cu coruptia MAJORA din spitale, de la director pana la ultimul asistent si portat, TOTI FURA. Fura si glucoza aia intravenoasa, fura de sting!
    Faptul ca mai este cate o asistenta sau o infirmiera care nu ia, probabil are o zi proasta, o mustra constiinta, a fost la biserica la spovedit, ceva de genul ca in rest ii jale.

  2. Mersi, Tibi! Din păcate asa e. Românul e învăţat, de pe vremea lui Ceaşcă, să fure de la locul de muncă. Dar, printre ei, totuşi, mai sunt şi oameni. Puţini la număr, şi, de obicei, batjocoriţi de ceilalţi.
    Asta este… Viaţa merge înainte şi rămânem cu speranţa că se vor schimba şi pe la noi lucrurile şi mentalităţile.

  3. Sanatosi sa fim.

  4. verdes loredana says:

    Multa sanatate si numai bine…,inteleg perfect prin ce-ati trecut, exact acelasi lucru l-am patit si eu cu puiul meu de 3 anisori la inceputul lui ianuarie, seara ne-am culcat bine cu totii….,puiul tusea dar foarte putin, i-am dat un siropel de tuse, iar pe la doua noaptea m-am trezit cu un zgomot ciudat in casa, iar cand m-am uitat la pui, deja se sufoca ,nu mai putea sa respire. m-am speriat ingrozitor….,nu am mai asteptat sa vina salvarea, am plecat direct la spital…a urmat internarea, aerosoli, intravenoase (care erau un chin pt cel mic si totodata si pt mine)si pe cand am crezut ca am scapat si am venit acasa, a inceput cu diaree si varsaturi ……., acum in sfarsit pot spune ca este bine……., dar noaptea la cel mai mic fosnet sunt langa el, inca mai am senzatia aceea de neajutorare, cand practic te simti inutil , ca nu poti sa-l ajuti sa-i fie bine.

    • Loredana, sănătate cu caru şi vouă. Am o întrebare: cal mic doarme cu tine în cameră? Că eu, de când am venit din spital, i-am mutat iar cu noi. Şi nu prea-mi vine să-i culc iar în camera lor. Cum ai spus şi tu, mai am frica aia în mine…

      • verdes loredana says:

        DA….., nici nu mi-a trecut prin cap sa doarma la el in camera, mi frica ca nu cumva sa se mai intample ceva noaptea si sa nu-l aud. Cu timpul sper sa-l obijnuiesc din nou sa doarma cu fratiorul lui in camera lor,……………dar pana mai imi trece si mie spaima doarme cu mine, la noi a fost mai grav ca el deja se sufocase …, daca mai intarziam cateva minute era prea tarziu.Cineva acolo sus ne iubeste si nu a lasat sa se-ntample ceva rau.

  5. Loredana, numai o mamă (bună) ştie ce e în sufletul nostru… Nici nu vreau să-mi imaginez ce s-ar fi putut întâmpla dacă nu-l auzeam la timp… Şi da, să ştii că Dumnezeu ne iubeşte… Poate mai mult decât ne iubim noi copiii.

  6. In spital cu juniorul (din fericire) internati am fost doar odata cand ave 7 saptamani. noi am avut noroc din 7 zile de spitalizare salonul (ped 2) a fost al nostru si asitentele cee mai dragute si simpatice era cele care nu aveau copii. daca asteptau atentie …. nu stiu nici nu am incercat sa aflu

Trackbacks

  1. […] cum v-am povestit mai demult, al meu, cel mic, a făcut laringită de două ori, doi ani la rând. Laringita este produsă de […]

  2. […] ajuns acasă. Şi nu mică mi-a fost uimirea când am văzut că el chiar a afirmat asta. Eu, care am trecut cu copilul prin spital, ştiu ce e […]

  3. […] vorbesc din experienţă, că am avut parte, în doi ani, de aproape tot ce înseamnă bronşite, laringite sau simple răceli. În primul an, copilul mi-a stat mai mult acasă decât la grădiniţă, iar […]

  4. […] nu mai ajung cu copiii în spital. Ultima dată când am fost era în ianuarie, şi v-am povestit aici cum a fost. Cauza internării a fost, ca şi acum, […]

  5. […] laringită v-am mai scris, și v-am scris și despre experiențele neplăcute trăite prin spital. V-am scris și teoria despre cum să scapi de laringită fără internare, dar iată că a venit […]

Leave a Reply