June 22, 2017

Compatibilitatea dintre zodii – Fecioara

Fecioara şi Berbecul

Aceste două semne sunt diferite din toate punctele de vedere, însă, dacă ar aprecia fiecare ce are celălalt de oferit, nu vor sfârşi neapărat prin a pleca pe căi diferite. Dacă Feciora ar putea aprecia ascuţimea intelectuală şi entuziasmul Berbecului, iar dacă Berbecul ar aprecia ajutorul Fecioarei în casă, în a organiza totul, atunci relaţia lor ar putea merge bine. În afară de atracţia din punct de vedere sexual, cei doi nu prea au lucruri în comun.

Fecioara şi Taurul

Doi oameni de încredere, cărora le place viaţa bună şi comfortul. Dintre cei doi, cel care va domina va fi Taurul, care uneori e un mic dictator, dar şi Fecioara are limitele ei în ceea ce priveşte răbdarea. Însă cei doi nu sunt adepţii certurilor şi scandalurilor, iar când vine vorba de despărţire, ei o vor face fără prea mult tam – tam. Însă cei doi ar putea avea şanse de reuşită într-o relaţie, dacă Fecioara ar lăsa de la ea mai mult.

Fecioara şi Gemenii

Sunt două persoane care comunică foarte bine (mai mult vorbeşte Fecioara). Pentru Fecioară, să aibă o persoană din zodia Gemeni alături, ar fi o binecuvântare, pentru că Fecioarei îi place siguranţa pe care i-o inspiră Gemenii. Însă, chiar dacă cei doi comunică bine, aceste canale ale comunicării se pot bloca uşor, dacă apar unele dispute. Fecioara se enervează destul de repede şi are o limbă ascuţită, îndepărtândi-i astfel pe Gemeni. Nici măcar atitudinea pozitivă şi sfatul Gemeilor de a nu-şi face atâtea griji nu vor putea calma o Fecioară furioasă. Dar, dacă trec de problemele astea, cei doi s-ar putea înţelege bine, fiind persoane care se adaptează uşor.

Fecioara şi Racul

Chiar dacă au caractere total diferite, cei doi ar putea face o echipă bună. Tandreţea Racului se potriveşte cu senzualitatea Fecioarei. Însă, Fecioara, care este mai sigură pe ea şi mai controlată, s-ar putea sătura la un moment dat de plânsetele şi văicărelile Racului, considerându-l obositor. Racul, la rândul lui, s-ar simţi puţin stânjenit de faptul că Fecioara, care este perfecţionistă, tot insistă să-l facă să se schimbe. Dar dacă ar reuşi să se accepte reciproc, cu tot cu slăbiciuni şi defecte, relaţia lor ar fi una de succes.

Fecioara şi Leul

Leul şi Fecioara au firi diferite, dar se pot completa unul pe celălalt. Leul ar putea profita de bunul-simţ al Fecioarei, iar Fecioara poate prelua ceva din strălucirea Leului, devenind astfel mai îndrăzneaţă şi cu un spirit mai aventuros. Pe plan financiar, cei doi ar putea avea succes ca parteneri, amândoi fiind ambiţioşi. Şi din punct de vedere sexual sunt compatibili. Leul este cel căruia îi place să conducă, iar Fecioara nu are nimic împotrivă. Însă dacă Leul exagerează, Fecioara va fi prima care va pleca, însă nu înainte de o ceartă pe cinste. Această relaţie va putea avea şanse de reuşită numai dacă cei doi vor face efortul de a accepta defectele celuilalt.

Fecioara şi Fecioara

O compatibilitate perfectă: două persoane care doresc aceleaşi lucruri de la viaţă: siguranţă şi armonie. Comunicarea este foarte bună, iar subiectele sunt inepuizabile. Însă nu trebuie să se piardă în detalii. Acesta ar putea fi singurul  lucru negativ la această relaţie: că pot deveni prea analitici şi minuţioşi, uitând să se bucure de lucrurile simple. Dar, dacă depăşesc momentul, relaţia va fi fără cusur şi fără a se plictisi unul de celălalt.

Fecioara şi Balanţa

La început, totul pare a fi ca la carte: amândoi sunt persoane sociabile, politicoase, fiind foarte atenţi la tot ce spun şi ce fac, să nu jignească pe nimeni. Însă, după un anumit timp petrecut împreună, vor ieşi la iveală şi defectele, pe care foarte greu le pot accepta. Astfel, Fecioara nu prea va suporta faptul că Balanţa iubeşte atât de mult banii, şi că face orice ca să-i aibă, iar Balanţei nu prea o să-i convină faptul că Fecioara e prea cheltuitoare şi nu e chibzuită. Dacă dragostea dintre cei doi e mare şi dacă vor impune anumite reguli în ceea ce priveşte făcutul şi cheltuitul banilor, relaţia ar putea funcţiona.

Fecioara şi Scorpionul

Fecioara este analistul zodiacului, iar Scorpionul e investigatorul. Iar când cei doi se unesc, vor avea foarte multe de cercetat şi analizat, fiecare, la celălalt. Cu toate că cei doi privesc lumea din unghiuri diferite, fiecare admiră modul de a gândi al celuilalt. Fecioara apreciază instinctul Scorpionului şi ceea ce dobândeşte folosindu-se de acest instinct, iar Scorpionul se minunează de mintea ascuţită şi de inteligenţa Fecioarei. Cei doi pot colabora foarte bine, cu condiţia ca Fecioara să nu insiste asupra lucrurilor pe care Scorpionul le consideră lipsite de importanţă. A doua condiţie e ca Scorpionul, care are o fire dominantă şi îi place să preia conducerea, să mai lase scutul jos, din când în când.

Fecioara şi Săgetătorul

Când cei doi se vot întâlni, va fi o întâlnire a minţilor. Amândoi vor să fie mereu la curent cu tot ceea ce e nou, le place să citească, dar şi să vorbească mult, fiind fascinaţi unul de celălalt. Săgetătorul îi poate transmite Fecioarei un simţ al umorului şi al aventurii, capitol la care ea stă cam slab. Ceea ce nu ar fi pe placul Fecioarei e comportamentul impulsiv al Săgetătorului, iar acestuia din urmă nu îi vor fi pe plac inutilitatea unora dintre modurile de a acţiona ale Fecioarei. Cel care va părăsi în această relaţie va fi Săgetătorul, şi nu va sta prea mult pe gânduri atunci când o va face.

Fecioara şi Capricornul

Două persoane care au multe în comun şi care se atrag din prima. Amândoi sunt realişti şi tradiţionalişti practici, care sunt conştienţi că nu poţi culege decât ce ai semănat. La muncă şi afaceri se potrivesc de minune, pentru că le place să facă mereu câte ceva, şi le apare un sentiment de vinovăţie dacă stau şi se relaxează mai mult. Şi în pat, ei formează un cuplu senzual şi original. Cei doi sunt deschişi şi îşi discută problemele, îşi spun preferinţele, dar şi lucrurile pe care le agreează mai puţin unul la celălalt. Acest lucru face ca relaţia să fie de lungă durată, devenind din ce în ce mai bună, odată cu trecerea timpului, la fel ca şi vinul.

Fecioara şi Vărsătorul

Aceştia vin din locuri diferite, dar se şi duc în direcţii diferite. Adtfel, este posibil ca relaţia lor să nu fie “până la adânci bătrâneţi”. La început, cei doi vor fi fascinaţi unul de celălalt şi au multe lucruri să îşi spună, fiind două persoane cu minţi ascuţite. Însă, la nivelul atracţiei fizice, această relaţie stă cam slăbuţ.  Pe când Fecioarei îi place să se bucure de o viaţă sexuală bogată şi satisfăcătoare, Vărsătorul va fi cam detaşat la acest capitol. În plus, divergenţele ar mai putea apărea din cauza programului încărcat de muncă al Fecioarei. Aceasta are un orar pe care îl respectă, dar la care Vărsătorul are alergie.  O altă cauză de la care pot porni certuri ar fi faptul că Vărsătorul e o fire mai libertină, iar Fecioarei nu prea îi convine. Aşa că, slabe şanse de reuşită…

Fecioara şi Peştii

Această pereche este în fruntea semnelor opuse ale zodiacului. Cei doi s-ar putea bucura de plăcerile vieţii într-o casă bine condusă cu grădină, animale, păsări şi tot ce iubesc mai mult. Cei doi pot avea o relaţie de lungă durată, deoarece au abilitatea de a-şi aprecia reciproc calităţile şi abilităţile şi să îşi tolereze defectele şi deosebirile (care sunt multe). Dar opuşii sunt opuşi, chiar dacă se înţeleg bine. La un moment dat, Fecioara, foarte realistă, va fi frustrată de către Peşte, visătorul nerealist. Criticile Fecioarei vor fi aspre dacă partenerul devine leneş şi lipsit de energie. Ar fi mai bine dacă Fecioara ar da Peştelui un impuls de încurajare, decât să-l sâcâie tot timpul, pentru că Peştele poate arăta adesea Fecioarei posibilităţi la care n-ar fi visat vreodată. Pentru a avea o relaţie reuşită şi productivă, va trebui ca Fecioara să se ocupe de lucrurile practice, iar imaginaţia bogată a Peştelui, de viitor.

Comments

  1. Fecioara şi Balanţa … ei da. Cam aşa 🙂

Leave a Reply