November 20, 2017

Top 3 cele mai scârboase bancuri auzite

Aveam un prieten cu care, de fiecare dată când ne întâlneam, auzeam cam tot ce e nou în materie de bancuri. Spun “aveam” pentru că, de când s-a însurat, i s-a cam interzis să mai iasă cu noi sau cu alţi prieteni. În fine, şi bancurile preferate ale prietenului nostru erau cam cu scârboşenii. Dar erau haioase şi râdeam de fiecare dată, chiar dacă ne zicea acelaşi banc. Şi avea el vreo trei bancuri pe care le tot spunea, iar eu le-am mai înflorit şi le-am trecut într-un top (scuzaţi limbajul, e mai “codat” pe alocuri, dar cred că se înţelege):

1. “Vine Ion acasă cu chef de făcut sex oral. O caută pe Mărie, o găseşte în bucătărie şi-i zice:

– Tu, Mărie, dezbracă-te şi pune-te pe pat, că am un chef nebun să-ţi fac sex oral!

– Mă Ioane, mă! Da’ chiar amu te-o apucat, când sunt şi eu în “zilele delicate“?

– Tu Mărie, no nu mă enerva, că amu ţi-o capeţi! Am zis, te dezbraci şi treci acolo pe spate!

– No bine, Ioane, bine! Numa nu da!

Zis şi făcut. Mărie, conştiincioasă, îşi ia poziţia, iar Ion se apucă de treabă, exersându-şi muşchiul limbii. Toate bune şi frumoase, până sună cineva la uşă.

Înjurând, Ion se ridică şi merge să vadă cine-i. Deschide uşa şi-l vede pe vecin, care nu-şi putea scoate căruţa din curte, că Ion o parcat pe fugă.

– Mă Ioane mă, zice vecinul, uitându-se mai îndeaproape, dar ce-ai păţit la faţă?

Ion, amintindu-şi ce făcuse când a sunat vecinul, îi zice:

– A! Păi eram în baie, am alunecat şi am dat cu gura de chiuvetă şi cred că mi-am spart buza.

– Mă, sigur nu te-ai lovit de veceu? Că ai un  pic de că-at pe barbă.”

2. Tăt Ion şi Mărie.

Ion: – Tu Mărie, ia vezi, gustă tu şi spune-mi ce-am io pe degetul ăsta? O fi pământ sau că-at?

Ia Mărie, gustă, stă puţin şi zice, sigură pe ea:

– Îi că-at, mă Ioane!

La care Ion, plin de înţelepciune:

– Da… mă gândeam eu că n-am pământ în cur!”

3. Merge Gheorghe la doctor. Intră în cabinet, cu o faţă îngrijorată, şi supărat de mama focului.

– Domnule doctor! Eu sunt sigur că am un testicul mai mic şi unul mai mare.

– Dezbracă-te şi vino aici! Spune doctorul.

Şi se pune doctorul, ia testiculele lui Gheorghe în mână, le tot pipăie, le măsoară, le cântăreşte cu mâinile, şi la final zice:

– Domnule, dar sunt la fel. Şi ca mărime, şi ca greutate şi ca formă.

A doua zi, merge la alt doctor:

– Domnule doctor, eu sunt 100% sigur că am un testicul mai mic şi unul mai mare.

Aceeaşi poveste. Le întoarce doctorul pe toate părţile, dar, după o oră, ajunge la acelaşi rezultat: sunt la fel.

Gheorghe, relaxat, iese pe uşa spitalului fluierând, când se întâlneşte cu un vecin:

– Bună, Gheorghe, da ce mai faci?

– Bine, măi vecine! Ia am fost la un masaj la coa-e.”


sursa foto

Comments

  1. O crescut ?
    O !
    Baga in cuptor.

Leave a Reply