September 23, 2017

Crăciunul unei mame

Îmi aduc aminte cât de mult așteptam Crăciunul când eram copil și că îl trăiam la maxim. Crescând la sat, mergeam la colindat și nu simțeam deloc frigul de afară.

Acum, nu știu dacă numai mie mi se întâmplă, dar parcă oboseala de dinaintea sărbătorilor nu mă mai lasă să mă bucur de aproape nimic.

Când eram mică nu-mi dădeam seama câtă muncă e în spatele unei mese de Crăciun. La noi, la români este obiceiul (chiar prost, aș putea spune) să facem zece feluri de mâncare la sărbători, uitând să ne mai bucurăm și de altceva, în afară de mâncare. Da, și mâncarea e importantă, dar nu trebuie ca totul să se învârtă în jurul ei.

Eu una, anul ăsta am învățat din greșelile mele. Mi-am propus să fac o grămadă de feluri de mâncare, plus curățenia, pe care, când ai doi copii mici, trebuie s-o repeți de trei ori pe zi. Iar acum, de Crăciun, sunt ca un zombi.

Așa că, de acum înainte, voi pregăti mâncarea de sărbători cu  două săptămâni înainte. Cum? Simplu!

Aici, în Maramureș, de Crăciun se face un platou cu șnițele, chiftele, cârnați etc, se fac sarmale, tot felul de salate ș.a.m.d. Ce pot eu să fac, ca să-mi ușurez munca e să mi le pregătesc pe toate din timp: carnea pentru șnițele să o bat și să o pun în congelator; la fel și frunzele de varză murată. Că anul ăsta am pățit o fază nasoală: din lipsă de experiență, am luat din piață varză cu care nu puteam înfășura sarmalele, și noroc că am mai găsit varză in Billa, în ziua de ajun. Așa că am aflat că varza murată pentru sarmale trebuie să fie verzuie la suprafață, cu frunza subțire, și să nu fie creață. La fel, foile pentru prăjituri mai pot fi făcute din timp.

Ce vreau eu să transmit, de fapt, mămicilor e să nu se streseze și să nu se obosească prea mult în perioada sărbătorilor, dacă vor să simtă bucuria lor.

Oricum, mamebune.ro vă dorește Sărbători fericite, sănătate și înțelepciune!

Leave a Reply