November 20, 2017

Compatibilitatea dintre zodii: Gemenii

Iată că a venit şi rândul Gemenilor (preferaţii mei):

Gemenii şi Berbecul

Această combinaţie e cea mai reuşită, în ceea ce priveşte durabilitatea ei. Cei doi îşi transmit unul altuia energie şi idei şi nu prea au şanse să se plictisească când sunt împreună. Tot timpul au ce vorbi. Amândoi sunt nerăbdători şi nu le place să amâne nimic, trăind totul la maxim. Amândurora le place să socializeze, să-şi facă prieteni, să exploreze tărâmuri necunoscute. Nici banii nu sunt o problemă pentru ei, deoarece, în viziunea lor, aceştia sunt făcuţi ca să fie cheltuiţi. Singura problemă care ar putea interveni într-o relaţie “pe viaţă” ar fi problema dăruirii şi a responsabilităţii, pentru că amândoi dau înapoi în faţa lucrurilor dificile.

Gemenii şi Taurul

Sunt două zodii care sunt chiar incompatibile. Cei doi trebuie să facă eforturi deosebite pentru a păstra o relaţie, de orice fel. Chiar dacă Taurul apreciază inteligenţa Gemenilor, iar Gemenii respectă felul de a fi practic al Taurilor, până la urmă Gemenii se vor plictisi repede de Taur, iar Taurul va simţi un anumit discomfort în prezenţa Gemenilor. Nici unul nu acceptă compromisurile, fiind total diferiţi în mai multe privinţe: pe când Taurul iubeşte banii, Gemenilor nu prea le pasă, iar timpul e foarte preţios pentru Gemeni, pe când Taurul nu prea ţine cont de el.

Gemenii şi Gemenii

Când se întâlnesc două persoane din aceeaşi zodie, să nu credeţi că sunt neapărat compatibili sau că au o şansă mare de succes (în afară de Taur cu Taur). Gemenii sunt sociabili, deschişi la minte şi neobosiţi, şi nu le place să fie dependenţi de ceva sau de cineva. La început, între cei doi va fi o anumită atracţie şi pasiune, însă, după ce se cunosc mai bine, îşi dau seama că nu ar putea forma o familie, şi nici să lege o prietenie prea strânsă. Amândoi vor să conducă, să fie lideri şi nici unul nu va lăsa garda jos. Cei doi îşi vor da seama că nu au interese comune şi vor pleca pe drumuri diferite.

Gemenii şi Racul

Racul este sensibil, trăind prin intermediul sentimentelor şi senzaţiilor lui, pe când Gemenii abordează viaţa distanţi şi reci, în cel mai simplu mod. Astfel, Gemenilor li se va părea că Racul, cu toanele lui, de cele mai multe ori de proastă – dispoziţie, este prea sentimental. Racului îi place rutina, ordinea şi vrea ca toate să fie la locul lor, pe când o persoană din zodia Gemeni este imprevizibilă şi spontană. Racului îi place stabilitatea, casa fiind pentru el totul, iar Gemenii nu se leagă sufleteşte de nimic. Casa Gemenilor poate fi oriunde se simt ei bine. Aşa că cei doi nu au prea mari şanse de reuşită.

Gemenii şi Leul

Cei doi sunt două firi prietenoase, deschise şi sociabile. Ei se bucură la maxim de viaţă şi de darurile ei, simţindu-se bine împreună. Însă amândoi au firi dominante. Aici, leul este cel care ar trebui să se supună pentru ca relaţia lor să meargă. Cei doi se admiră reciproc, Gemenilor plăcându-le felul în care Leul ştie să-şi organizeze viaţa şi, mai apoi casa şi familia. Atâta vreme cât nu apare spiritul de concurenţă, cei doi au şanse de a avea o relaţie reuşită, care să ţină chiar o viaţă. Încă un lucru care ar putea să intervină în mod negativ ar fi rapiditarea cu care cei doi “sparg” banii, putând să ajungă foarte uşor la faliment.

Gemenii şi Fecioara

Sunt două persoane care comunică foarte bine (mai mult vorbeşte Fecioara). Pentru Fecioară, să aibă o persoană din zodia Gemeni alături, ar fi o binecuvântare, pentru că Fecioarei îi place siguranţa pe care i-o inspiră Gemenii. Însă, chiar dacă cei doi comunică bine, aceste canale ale comunicării se pot bloca uşor, dacă apar unele dispute. Fecioara se enervează destul de repede şi are o limbă ascuţită, îndepărtândi-i astfel pe Gemeni. Nici măcar atitudinea pozitivă şi sfatul Gemeilor de a nu-şi face atâtea griji nu vor putea calma o Fecioară furioasă. Dar, dacă trec de problemele astea, cei doi s-ar putea înţelege bine, fiind persoane care se adaptează uşor.

Gemenii şi Balanţa

Un cuplu care este de invidiat şi care pare perfect. Sunt sociabili şi inteligenţi, iar conversaţiile lor îi încântă pe ceilalţi, atunci când ies în oraş, fiind o companie dorită. Ei se potrivesc şi din punct de vedere sexual, şi din punct de vedere spiritual. Ce ar putea deranja Balanţa ar fi faptul că Gemenilor le place să ia decizii în cinci minute, pe când Balanţei îi trebuiesc cinci zile. Încă un obstacol pentru cei doi ar fi dorinţa Balanţei de a fi tot timpul împreună, pe când Gemeinlor le place să mai ia “o gură de aer” din când în când, nu să fie controlaţi tot timpul. Dacă pot trece peste asta, pot avea o viaţă frumoasă împreună.

Gemenii şi Scorpionul

Cei doi formează un  cuplu ciudat, din multe puncte de vedere. Ei au firi diferite, dar în ciuda acestui lucru, pot forma o pereche frumoasă şi interesantă. Între ei există mereu o tensiune sexuală, plăcându-le să facă fapte imorale sau mai puţin decente. Pasiunea şi sexul însă nu sunt îndeajuns pentru a trăi o viaţă împreună. Gemenii vor trebui să arate mai multă sensibilitate, iar Scorpionul va trebui să vadă totul într-o lumină mai pozitivă. Gemenii îi pot reproşa Scorpionului că este mult prea dramatic şi prea dificil, iar Scorpionul va acuza Gemenii că sunt prea insensibili şi superficiali. În cazul acestui cuplu este tot sau nimic. Fără jumătăţi de măsură. Ca şi magneţii, ei ori se vor atrage foarte tere, ori se vor respinge imediat.

Gemenii şi Săgetătorul

Este o combinaţie care adevereşte vorba că polii opuşi se atrag. Mai întâi va fi o uniune mentală, după care va urma una fizică. Cei doi nu se vor plictisi niciodată împreună, şi nici nu-i vor plictisi pe alţii, ca şi cuplu. Amândoi apreciază independenţa şi nu-i va impune niciodată unul altuia un program. Este cel mai libertin cuplu al zodiacului, şi, dacă sunt puţin atenţi, pot duce o viaţă frumoasă şi fericită împreună.

Gemenii şi Capricornul

Acesta poate fi cel mai imoral cuplu din zodiac. Toată lumea se va întreba ce naiba caută ăştia doi împreună, având firi atât de diferite. Capricornul va învăţa de la Gemeni valoarea vieţii şi a distracţiei, iar Capricornul va învăţa Gemenii să se organizeze în viaţă, privind lucrurile în perspectivă. Însă Gemenii au şi ei anumite limite, şi nu pot suporta atâta organizare şi securitate, iar Capricornul se cam enervează pe existenţa “uşuratică” a Gemenilor, iar lucrurile ar putea s-o ia razna. Însă cu o comunicare deschisă şi cu anumite compromisuri, cei doi ar putea să-şi târască relaţia mai departe.

Gemenii şi Vărsătorul

Amândoi iubesc libertatea şi nu le place ca cineva să-i întrebe de unde vin şi unde pleacă. Însă lor le place să întrebe pe alţii. Cei doi ar putea avea o relaţie bazată mai mult pe sex decât pe sentimente, gândindu-se că nu merită să-şi consume energia şi viaţa cu emoţii inutile. Divergenţe ar mai putea să apară în cazul lor şi din cauza banilor. Amândoi sunt cheltuitori înnăscuţi, iar baanii nu stau o clipă în mâna lor. Aşa că nu văd cum şi-ar putea face casă împreună. O soluţie ar putea fi conturi separate şi fiecare cu banii lui. Cei doi, dacă trec peste astea, ar putea fi nu doar iubiţi, ci şi buni prieteni.

Gemenii şi Peştii

Cei doi chiar se potrivesc. Amândoi sunt adaptabili, având personalităţi complexe şi interese comune. Sexul nu va fi niciodată o problemă la ei, iar monotonia nu are loc aici. Dar, ca în orice cuplu, sunt şi nişte dificultăţi pe care le pot întâmpina. Peştii sunt puţin pisălogi, ceea ce ar putea irita Gemenii, care-i găsesc pe Peşti cam dificili. Soluţia problemelor acestora este sinceritatea în discuţii şi încă o soluţie ar fi ca Peştii să nu încerce să controleze viaţa Gemenilor cu întrebări zilnice de genul: “ce faci? unde eşti?” şi să le respecte libertatea şi independenţa.

Comments

  1. eu reprezint cuplul imoral :)):))….el gemeni, eu capricorn….atat de adevarat!!!!

  2. :))

Leave a Reply