December 14, 2017

Cum am aflat că pe unii îi supără adevărul

Când suntem mici învăţăm de pe unde putem cum trebuie să fim în viaţă şi cum trebuie să ne comportăm. Îi vedeam pe cei din jurul meu că de multe ori ascund adevărul, chiar dacă e pe faţă, cum se spune, şi nu mi se părea deloc normal. Adică de ce să minţi, în loc să fii sincer?

Mie îmi plăcea enorm să văd cum reacţionează ceilalţi în diferite situaţii, de multe ori neobişnuite. Într-o zi, când eram în clasa I, mi-am propus ca în ziua următoare să nu mint, orice ar fi.

La şcoală, la ora de desen, colega de bancă mi-a zis:

 – Off! Ce desen urât am făcut! Aşa-i?

Desenul era chiar urât, dar eu ştiam că ea aşteaptă să zic: “Nu-i aşa urât. E drăguţ!”. Dar mă gândeam: “de ce să nu fiu sinceră cu ea?” aşa că i-am zis:

 – Da! Chiar e urât.

S-a supărat atât de tare, că n-a mai vorbit câteva zile cu mine.

Tot în acea zi, după-masa, am mers cu o prietenă, Manuela, la nişte vecini, să ne jucăm. Ei jucau deja un joc şi au întrebat-o pe prietena mea dacă se bagă. Ea a zis că nu. Atunci, m-au întrebat pe mine. Am zis şi eu “nu”, că nu prea-mi plăcea jocul, şi dacă nu juca nici ea, era plictisitor.  Atunci, unul dintre ei a zis:

 – Dacă Manuela se aruncă într-o fântână, te arunci şi tu după ea?

În mod normal spuneam: “Da, mă arunc!”. Dar atunci am zis să fiu sinceră mai departe şi am zis:  “Nu.” Prietena mea s-a supărat foarte tare şi a mers acasă. Iar eu mi-am zis că astfel de experimente, care includ sinceritatea, nu o să mai fac în viaţa mea.

 Sursa foto

Leave a Reply