September 26, 2017

Dacă vrei să-ţi transporţi copilul în siguranţă, eşti ţăran / de ce nu mai merg cu taxiul

Azi mi s-a întâmplat ceva şi simt nevoia să vă spun şi vouă, pentru că aşa mi se pare corect. Am mai zis şi în alte articole că, companiile de taxi de la noi sunt total pe dinafară, nu ştiu să îşi aleagă personal ok, nu au maşini ok, dar au tarife mari.

Astăzi  a trebuit să o duc pe fiică-mea la vaccinul de 4 ani. Din cauză că soţul meu era la servici, iar eu nu am maşină, am hotărât să chem un taxi, cabinetul doctorului fiind departe. Ca de obicei, am sunat la Usi, compania care mi s-a părut cea mai serioasă din Baia Mare. Întotdeauna când merg cu copilul, atunci când fac comanda cer ca maşina să aibă neapărat centuri de siguranţă în spate. Aşa am făcut şi acum, dar, surpriză, şoferul abia când a ajuns a văzut că avea centuri, dar nu avea şi închizătorul, adică partea în care se fixează centura.

Mă uit la şofer şi-i spun că nu-i nimic, să cheme altă maşină.

– Da pune-o doamnă în scaun şi trage-i centura pe după ea! îmi zice iritat şoferul.

– Cum să fac asta, dacă centura nu se închide?  Eu nu îmi duc copilul fără centură, iar când am făcut comanda, am zis clar că vreau maşină cu centuri în spate.

– Dar are centuri! Protestează şoferul. Eu când am auzit prin staţie că trebuie cu centuri, m-am uitat în spate şi avea. Nu m-am mai uitat dacă are şi închizător.

– Păi când am cerut cu centuri, m-am referit la centuri funcţionale şi normale. Aşa că vă rog să-mi trimiteţi altă maşină.

– Tu-ţi baţi joc de mine? Zice şoferul. Ce, eşti ţărancă de vrei să-ţi duci copilul cu centură de siguranţă?

Uimită şi de-a dreptul şocată de vorbele lui, i-am repetat că nu eu l-am chemat şi că s-a spus prin staţie de centură.

– Apoi f–ă -te Dumnezeu! Eu stau de-o oră în staţie şi când vin la comandă, tu faci figuri? A strigat taximetristul în gura mare. Eşti o ţărancă proastă! Şi nu-ţi chem nici o maşină!

Şi s-a urcat în taxi şi-a plecat. Fiică-mea a început să plângă, pentru că s-a speriat, iar mie nu-mi venea să cred. Am sunat la dispecerat, i-am spus ce mi s-a întâmplat, acesta fiind motivul pentru care eu nu o să mă mai urc niciodată în vreo maşină de la Usi Taxi, şi i-am mai spus şi că voi depune plângere la poliţie. Am cerut să-mi spună ce indicativ are (98) şi cum se numeşte “domnul” (Bone Otto).

După un minut m-a sunat şoferul:

– Tu, vezi că dacă încerci să-mi faci ceva rău, o să regreţi că te-ai mutat în Baia Mare.

– Vom vedea noi cine şi ce o să regrete. I-am spus.

Apoi a dat-o la întors, văzând că nu-i merge. A început să-şi ceară scuze, să-mi spună că şi el are copii, că atâta-i mai lipsea. Apoi a zis că el se lasă de taximetrie, că nu-i de el etc.

Noah, ce ziceţi de asta? Ce ziceţi de bunul-simţ a unor astfel de “oameni”? Eu, sincer, nici nu ştiu de ce m-am şocat. Parcă am uitat că trăiesc în România, unde nu te respectă nimeni, nici măcar dacă îi eşti client şi îl plăteşti.

Aşa că, pentru a evita să mai fiu jignită şi altădată (de un taximetrist), am hotărât să nu mai merg cu taxiul, iar soţul meu a hotărât să-mi ia maşină, pentru că până acum ziceam că la ce-mi trebuie mie un stres în plus, când pot oricând să merg cu taxiul. Ei bine, iată de ce.

Mie îmi pare rău că am ajuns la concluzia asta şi aş vrea din suflet să se pună la punct şi la noi sistemul de taximetrie. În alte ţări, taximetristul poartă uniformă, coboară şi închide şi deschide uşa clientului şi e cât se poate de amabili. În alte ţări civilizate, pentru a fi taximetrist, trebuie să faci cursuri şi să dai examene. La noi totul e superficial. De ce? Poate pentru că noi suntem superficiali şi nu avem pretenţii atunci când dăm un ban pe care l-am muncit.

Ştiu că sunt şi taximetrişti ok şi am cunoscut o grămadă, dar uite că apare câte unul din ăsta care îi trage pe toţi la fund.

Comments

  1. Și să nu uităm ce-am pățit cu moșul ăla, tot de la Usi. La ăștia nicicum nu-i bine. Dacă le dai bancnote mari se oftică din cauză că n-au să-ți dea rest, iar dacă te cauți prin buzunare și le dai mărunt îți iau banii în silă, în timp ce se crizează că vezi vai Doamne! n-au ce să facă cu mărunțișul tău.

  2. Ce nesimtit…dar pana la urma ai facut plangere?

  3. Nu am facut pentru ca si-a cerut iertare si pentru ca am aflat ca-i dadea 200 lei amenda pentru tulburarea linistii publice si atat. Si in plus nu merita timpul si efortul meu. Cred ca a fost de/ajuns sa vada ca nu poti sa te comporti asa fara sa suporti anumite consecinte.

  4. treaba cu deschisul usii deja duce spre sofer personal.cred ca un pic de bun simt sau “buna ziua, comanda dvs doamna, doriti sa va ajut?putem pleca? unde doriti sa va las?uitati cartea mea de vizita daca va facut placere sa mergeti la “bordul”masinii mele va rog sa ma contactati daca pot va servesc daca nu trimit un coleg mult mai amabil si mai priceput decat mine” asta ca sa ii faca si edificarea celuilalt…. totusi degeaba avem proverbe cum ar fi “vorba dulce mult aduce” la noi se aplica celalalt “vorba multa saracia omului”….. bunul simt nu creste in pom fetelor asa ca decat sa faceti riduri mai bine ignorati 🙂 si lasati barbatii sa rezolve intre ei problemele astea 🙂 succes

  5. Pe altundeva o licenta de taxi te costa juma’ de milion de dolari si tot mai dai de cate un cretin. Asta este, nesimtirea si prostia sunt universale.

    Probabil e o idee buna sa ai masina ta. Am circulat si eu ani buni cu taxi dar eram singura si oricum ‘fara obligatii’. La cat is de jegoase majoritatea taxiurilor, nu cred ca mi-as baga copilul acolo. Sa mai si platesc drumul 🙂

  6. Cunosc o mamica….care a patit ca tine. Trebuia sa mearga cu copilul si a cerut un taxi cu scaunel pentru copil. Pentru ca nu a gasit, a intrebat dispecera daca poate sa-l ia pe al ei de acasa. Numai ca soferul nu a vrut sa-l monteze pentru ca “i se strica bancheta”.

  7. @Miki: Groaznic! La noi ca în junglă…

    • ar trebui sa se faca o lege prin care sa oblige lumea sa isi doteze masinile cu scaune pentru copii,,,,,,,si asta ma refer nu numai la taximetristi, ci in general…….in Franta , daca te opreste, si copilul nu e in scaun specific varstei lui, iti da o amenda, de o s-o tii minte, de fiecare data cand pleci cu copiii undeva!!!

  8. Nu exista sa nu aiba inchizatori daca are centuri 🙂 Probabil erau cazute pe sub bancheta (nu stiu cum sa explic, dar daca lasi spatarul banchetei, inchizatorile alea “fug” in spate si poti sa ramai aparent fara ele 🙂 sunt patita 🙂
    Masina putea fi a firmei, nu a lui – el s-a uitat in spate si avea centuri, n-a stat sa cerceteze ce e cu incuietorile 🙂
    Ca sta ore intregi fara comenzi, si apoi cand in sfarsit apare ceva e refuzat – “asteptarile distrug placerile in viata” – l-a frustrat la maxim.
    Eu pana aici il inteleg 🙂

    Totusi, faptul ca n-a cerut alta masina sau n-a incercat sa vada de incuietori sau sa intrebe pur si simplu prin statie sa il lamureasca cineva, si ca te-a lasat acolo cu ochii in soare, e intr-adevar nesimtire…

    • Diana, ştiu faza, crede-mă! Dar închizătorile lui erau tăiate sau ce naiba, că pur şi simplu nu le avea, că a ridicat şi bancheta din spate. Mai veneau şoferi care scoteau închizătorile înainte să urcăm…

  9. in cluj napoca exista frate cu fima din BM cei de la Disel sau ce denumire au acum. cea mai ok firma de taxi/Cluj sunt Nova sau Terra Fan desi nu exista padure fara uscaciuni…

  10. vai in argheal so intamplat asta? nu se poa in miezul din dodoasca nu cred ca se poate intampla asa ceva cre ca era la Bucuresti bag seama 🙂

Trackbacks

  1. […] de unul care l-a făcut pe soţul meu să ia o maşină şi să mi-o dea în primire. V-am povestit aici despre asta. De atunci, mai mergem cu texiul doar în anumite situaţii, cum a fost când am mers […]

Leave a Reply