June 28, 2017

Top 3 cele mai tari bancuri auzite

I.  La ţară, un poștaș nou în sat se duce cu corespondența. Ajunge și la casa lui Ion și Mărie, care erau surdo-muți. Bate omul la ușă, însă nu-i răspunde nimeni. Mai bate odată- la fel. Se uită pe geam și ce vede în casă? Pe Ion și pe Mărie, uitându-se urât unul la altul. Mărie atunci l-a prins cu o mână pe Ion de p–ă, şi cu cealaltă mână bătea pe covorul de jos. Atunci Ion s-a dezbrăcat, şi-a băgat un deget în fund, şi celălalt în acvariul cu peşti.

Şocat, poştaşul a mers mai departe, la vecinul ciudaţilor. Ajuns acolo, îi povesteşte tot ce-a văzut dincolo.

– A, zice vecinul, păi vecinii mei sunt surdo-muți și dumneata ai nimerit tocmai când se certau.

– ???

– Pai, ea ii spunea lui: “Mă p–ă, du-te şi bate covoarele!”, iar el îi spunea ei: “Ma doare-n c**, mă duc la pescuit!”

II. Într-o zi se hotărăşte Ion să meargă în pădure după lemne. Înhamă calul la căruţă, ia câinele şi pleacă. Grăbit fiind, îl tot biciuia pe bietul cal, să meargă mai repede.
La un moment dat, se întoarce calul către el si zice:
-Nu mai da, mă Ioane, că ştii ce doare?!
Ion se sperie, sare din căruţă şi o rupe la fugă. Câinele după el. Fuge el ce fuge până oboseşte. Se opreşte şi se sprijină pe un pom să-şi tragă sufletul. Ajunge şi cainele, se uită în ochii lui Ion şi zice:
-Bă Ioane bă, ce m-am speriat când a vorbit calul!

III. La şcoală, Bulă învaţă despre medicamente. Învăţătoarea îi întreabă pe copii ce medicamente cunosc ei şi la ce se folosesc. Mihăiţă spune:
– Algocalmin.
– Bravo! Şi la ce se foloseşte?
– Pai la febră şi dureri de cap.
Alinuţa spune:
– Siropul de tuse.
– Bravo! Şi la ce se foloseşte?
– Pentru combaterea tusei. Am văzut la televizor.
Spune şi Bulă:
– Viagra.
Învăţătoarea uimită:
– Bulişor, dar  unde ai auzit tu cuvântul ăsta? Şi la ce foloseste acest “medicament”?
– Pai… ştiti… la diaree…
– Cum?
– Păi în fiecare seară o aud pe mama zicându-i lui tata:
– “Mai ia şi tu o viagra, poate se mai întăreşte căcatul ăla!”

Comments

  1. Hahahaha!!!! Eu zic că cel din urmă trebuia să fie cel dintâi 🙂

  2. Mai lasati-l pe Ion 🙂

    La divort.
    El: Tu unul ca mine nu mai gasesti!
    Ea: Eu unu’ ca tine nu mai caut

  3. -Mami, vreau bomboane.
    -N-am.
    -Mami, vreau ciocolata.
    -N-am.
    Mami, vreau pişu.
    – N-am!

  4. ce fain e bancul !! il stiam mai de mult !! <3

Leave a Reply